10. Parantezele

PARANTEZELE

§284. Parantezele rotunde ( ) sau drepte [ ] arată un adaos în interiorul unei propoziții sau al unei fraze.

§285. Parantezele rotunde cuprind o explicație, o precizare ori un amănunt, care îmbogățesc înțelesul propoziției sau al frazei de care sunt legate. În acest sens, parantezele au aceeași funcțiune ca linia de pauză sau virgula, când acestea cuprind comunicări care explică sau întregesc propoziția sau fraza în interiorul căreia se află:

Ca apărători ai originalității limbii și literaturii, tot la popor [(] la limba, spiritul și viața lui[)] și la istorie [(] la viața trecută și la limba cronicarilor [)] trebuiau să se adreseze. IBRĂILEANU, SP. CR. 94. Parantezele închid fie un cuvânt, fie o propoziție sau o frază:

Ziua strălucea ca o zi de primăvară și malurile Oltului amestecau verdele cu galbenul și cu roșul [(] cireșilor [)] în fel și fel de potriviri măiestre. GALACTION, O. I 263;

Nastratin era un hogea [(] dascăl sau învățător[)]

Care a rămas de basmu până astăzi tutulor. PANN, N. H. 3;

Merseră și ziua a treia și în seara acestei zile [(] după ce rătăciseră drumul și nu-l mai găsiră decât o dată cu Argeșul [)] urcară încet-încet până la Pitești. GALACTION, O. I 278.

Uneori, explicația din paranteză este subtitlul sau titlul unei lucrări: Din durerile lumnii[(] Nuvele[)]. VLAHUȚĂ, O. A. 93;

Bâjbâind merse la patul lui, își aprinse lumânarea la căpătâi, se descălță... Își scoase de sub pernă o carte, pe care abia o începuse [(]„Noua generație” de Turgheniev[)]. VLAHUȚĂ, O. A. 106.

§286. Se pun între paranteze rotunde cuvintele sau propozițiile care exprimă atitudinea vorbitorului față de cele spuse înainte:

Și-n adevăr, Neculai Isac, căpitan de mazâli de la Bălăbănești [(] ce nume! ce titlu! ce gintă![)], face parte din spița acelora care în vremuri legendare se băteau cu tătarii și cu leșii. IBRĂILEANU, S. 15;

În sfârșit, nu e numai un bărbat spiritual, inteligent și umblat în lume [(] observi ce banală am devenit cu epitetele?[)], dar pare să fie om activ și cu inițiativă. CEZAR PETRESCU, Î. II 67;

L-am strâns încă o dată în brațe și l-am lăsat să plece în fuga mare după o birjă și un birjar, ai cărui cai semăna [(]sic[)] cu cutia. CARAGIALE, O. VII 526.

§287. În piesele de teatru se dau între paranteze rotunde indicațiile scenice:

Ipingescu [(] către Spiridon, bătându-i din picior[)]: Urgent! [(]Spiridon iese degrabă în stânga[)]. CARAGIALE, O. VI 41;

Eu am promis? [(]repede[)] când am promis? cui am promis? țe am promis?[(] aducându-și deodată aminte[)]A! CARAGIALE, O. VI 169.

Astfel de indicații referitoare la gesturile și mișcările personajelor se dau între paranteze uneori și în scrieri literare care aparțin altor genuri:

Ședeți, băieți... [(] noi, în picioare, nu ne mișcăm[)]... aveam și eu un băiat... [(] în ochii lui două lacrimi [)]... ar fi fost acum ca tine... [(] și arată pe nea Bănică[)]. DELAVRANCEA, H. T. 281.

Cuvintele sau propozițiile închise între paranteze constituie o propoziție (respectiv fraza) de sine stătătoare din punct de vedere gramatical sau fac parte din aceeași propoziție sau frază ca și grupul sintactic al cărui înțeles îl explică. În primul caz, cuprinsul parantezei e despărțit prin punct (semnul întrebării, semnul exclamării) atât de grupul sintactic anterior, cât și de cel care urmează. Punctul (semnul întrebării, al exclamării) al doilea se pune înaintea ultimei paranteze (vezi Punctul, § 189, b).

Bunicul are mâinile pătate de puncte roșii, ca la păstrăvi. [(]Numele acela de pește, care i-i drag, îl ține minte bine Puiu[.)] SADOVEANU, O. III 236.

În al doilea caz, între propoziția sau fraza explicată și adaosul cuprins între paranteze nu trebuie să apară nici un semn de punctuație; altfel, legătura dintre cele două grupuri sintactice n-ar mai fi exprimată și grafic. De exemplu, în citatul următor, folosirea virgulei e incorectă:

Iată dovada instinctelor eroice de copil!... Coiful de cruciat[,] [(]pune coiful de cruciat pe cap[)], sabie cu lamă de damasc[,] [(]agită săbiuța de tablă[)]. CEZAR PETRESCU, î. I 201.

Dacă fraza se încheie o dată cu explicația dintre paranteze, se pune punct (semnul întrebării, al exclamării) după ultima paranteză (vezi Punctul, § 189, a). Când fraza continuă, trebuie folosită virgula după ultima paranteză în toate situațiile în care, dacă n-ar fi parantezele, s-ar pune virgulă:

Știa de prima lui nenorocire [(] boala de care acum scăpase [)] [,] dar nu știa de a doua [(]căsătoria de care nu putea să mai scape[)]. GALACTION, O. I 609.

§288. Parantezele drepte se folosesc cu scopul de a închide un adaos făcut de noi într-un text citat. Ele ajută deci la separarea spuselor noastre de ale altuia, ori de câte ori este nevoie să intervenim cu o lămurire:

[[]Oltul []] va continua să crească și printre brazi, fără ca în acest timp totuși vreun afluent să i se ivească pe maluri. BOGZA, C. O. 89;

Am găsit de cuviință să te poftesc [[] la praznic []] și pe d-ta. CREANGĂ, P. 31.

Se închid de asemenea între paranteze drepte cuvintele sau semnele de punctuație asupra cărora vrem să atragem atenția cititorului (așa cum s-a procedat în lucrarea de față):

D. Goe este foarte impacient și, cu ton de comandă, zice încruntat[:] - Mam-mare, de ce nu mai vine? CARAGIALE, O. I 267 (exemplu dat la capitolul Două puncte, § 260).


Alte articole lingvistice

Alexandru Graur

Dezbateri

Diverse

DOOM2

Ionel Funeriu

Istoria regulilor ortografice

Încercări de îndreptare

Îndreptarul ortografic, ediția a V-a : Punctuația

Mioara Avram

Misterele cuvintelor

Punctuație

Rodica Zafiu

Rodica Zafiu : Păcatele limbii

Sextil Pușcariu : Limba română (1940) - vol. 1