2 definiții pentru îmburuieni

A SE ÎMBURUIENÍ pers. 3 se ~éște intranz. (despre semănături, vii, livezi etc.) A se umple de buruieni; a fi inundat de plante dăunătoare culturilor agricole. /în + buruiană

A ÎMBURUIENÍ ~ésc tranz. A face să se îmburuienească. /în + buruiană

Intrare: îmburuieni
verb (VT401) infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) îmburuieni îmburuienire îmburuienit îmburuienind singular plural
îmburuienește îmburuieniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) îmburuienesc (să) îmburuienesc îmburuieneam îmburuienii îmburuienisem
a II-a (tu) îmburuienești (să) îmburuienești îmburuieneai îmburuieniși îmburuieniseși
a III-a (el, ea) îmburuienește (să) îmburuienească îmburuienea îmburuieni îmburuienise
plural I (noi) îmburuienim (să) îmburuienim îmburuieneam îmburuienirăm îmburuieniserăm, îmburuienisem*
a II-a (voi) îmburuieniți (să) îmburuieniți îmburuieneați îmburuienirăți îmburuieniserăți, îmburuieniseți*
a III-a (ei, ele) îmburuienesc (să) îmburuienească îmburuieneau îmburuieni îmburuieniseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)