12 definiții pentru înavuți

ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți).

ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți).

ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. A se îmbogăți. Să ne dai tu nouă socoteală acum din ce te-ai înavuțit. V. ROM. noiembrie 1953, 117. De ce s-a lăsat omul de un meșteșug și s-a apucat de altul, cînd nici cu întîiul nu murea de foame și cînd nici cu al doilea nu putea să se înavuțească ? PAS, Z. I 159. ◊ Tranz. Fig. A înavuțit istoria noastră cu un tezaur de documente. MACEDONSKI, O. IV 26. Versurile și... proza cu care a înavuțit tînăra noastră literatură. CARAGIALE, O. III 14.

!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 înavuțeáscă

înavuțí vb. (sil. mf. în-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. înavuțeáscă

ÎNAVUȚÍ vb. 1. v. îmbogăți. 2. a se îmbogăți, a se închiaburi, (pop.) a se chiaburi. (Un țăran care s-a ~.)

A (se) înavuți ≠ a (se) ruina, a sărăci

A ÎNAVUȚÍ ~ésc tranz. A face să se înavuțească; a înstări. [Sil. în-a-] /în + avut

A SE ÎNAVUȚÍ mă ~ésc intranz. A deveni avut; a acumula bunuri materiale în cantități mari; a se înstări. /în + avut

înavuțésc v. tr. Rar. Fac avut, îmbogățesc. V. refl. Mă îmbogățesc.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ÎNAVUȚÍ vb. 1. a se ajunge, a se căpătui, a se chivernisi, a se îmbogăți, a se înstări, a parveni, a se pricopsi. (S-a ~ prin mijloace necinstite.) 2. a se îmbogăți, a se închiaburi, (pop.) a se chiaburi. (Un țăran care s-a ~.)

Intrare: înavuți
înavuți
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) înavuți înavuțire înavuțit înavuțind singular plural
înavuțește înavuțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) înavuțesc (să) înavuțesc înavuțeam înavuții înavuțisem
a II-a (tu) înavuțești (să) înavuțești înavuțeai înavuțiși înavuțiseși
a III-a (el, ea) înavuțește (să) înavuțească înavuțea înavuți înavuțise
plural I (noi) înavuțim (să) înavuțim înavuțeam înavuțirăm înavuțiserăm, înavuțisem*
a II-a (voi) înavuțiți (să) înavuțiți înavuțeați înavuțirăți înavuțiserăți, înavuțiseți*
a III-a (ei, ele) înavuțesc (să) înavuțească înavuțeau înavuți înavuțiseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)