3 intrări

37 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

încarnare sf vz incarnare

ÎNCARNÁRE s. f. v. incarnare.

ÎNCARNÁRE s. f. v. incarnare.

ÎNCARNÁRE s. f. v. incarnare.

ÎNCARNÁRE s.f. v. incarnare.

incarna [At: GR. BĂN. / V: în~ / Pzi: ~nez / E: fr incarner, lat incarnare] 1-2 vtr A (se) întrupa. 3-4 vtr A (se) transforma în om. 5 vr A lua o formă concretă, reală. 6 vt (Fig) A juca un rol într-o piesă. 7 vr (D. unghii) A crește în carne.

incarnare sf [At: DA ms / V: în~ / Pl: ~nări / E: incarna] 1 Întrupare. 2 Transformare în om Si: incarnație (2). 3 Concretizare. 4 Interpretare a unui rol într-o piesă. 5 Creștere a unei unghii în carne Si: incarnație (4).

INCARNÁ, incarnez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) întrupa; a (se) transforma în om. ♦ Fig. A lua sau a da o formă concretă, reală. ♦ Tranz. A juca un rol într-o piesă. 2. (Despre unghii) A crește în carne. [Var.: încarná vb. I] – Din fr. incarner, lat. incarnare.

INCARNÁRE, incarnări, s. f. Acțiunea de a (se) incarna și rezultatul ei; incarnație. [Var.: încarnáre s. f.] – V. incarna.

ÎNCARNÁ vb. I v. incarna.

INCARNÁ, incarnez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) întrupa; a (se) transforma în om. ♦ Fig. A lua sau a da o formă concretă, reală. ♦ Tranz. A juca un rol într-o piesă. 2. (Despre unghii) A crește în carne. [Var.: încarná vb. I] – Din fr. incarner, lat. incarnare.

INCARNÁRE, incarnări, s. f. Acțiunea de a (se) incarna și rezultatul ei; incarnație. [Var.: încarnáre s. f.] – V. incarna.

ÎNCARNÁ vb. I v. incarna.

INCARNÁ, incarnez, vb. I. Tranz. A da (unui lucru) consistență materială, a întrupa; fig. a reda (ceva) într-o formă concretă. – Variantă: încarná vb. I.

INCARNÁRE, incarnări, s. f. Acțiunea de a incarna și rezultatul ei; întrupare, personificare. – Variantă: încarnare s. f.

!incarná/încarná (a ~) (a întrupa) vb., ind. prez. 3 incarneáză/încarneáză

!incarnáre/încarnáre s. f., g.-d. art. incarnắrii/încarnắrii; pl. incarnắri/încarnắri

arată toate definițiile

Intrare: incarna
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) incarna incarnare incarnat incarnând singular plural
incarnea incarnați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) incarnez (să) incarnez incarnam incarnai incarnasem
a II-a (tu) incarnezi (să) incarnezi incarnai incarnași incarnaseși
a III-a (el, ea) incarnea (să) incarneze incarna incarnă incarnase
plural I (noi) incarnăm (să) incarnăm incarnam incarnarăm incarnaserăm, incarnasem*
a II-a (voi) incarnați (să) incarnați incarnați incarnarăți incarnaserăți, incarnaseți*
a III-a (ei, ele) incarnea (să) incarneze incarnau incarna incarnaseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) încarna încarnare încarnat încarnând singular plural
încarnea încarnați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) încarnez (să) încarnez încarnam încarnai încarnasem
a II-a (tu) încarnezi (să) încarnezi încarnai încarnași încarnaseși
a III-a (el, ea) încarnea (să) încarneze încarna încarnă încarnase
plural I (noi) încarnăm (să) încarnăm încarnam încarnarăm încarnaserăm, încarnasem*
a II-a (voi) încarnați (să) încarnați încarnați încarnarăți încarnaserăți, încarnaseți*
a III-a (ei, ele) încarnea (să) încarneze încarnau încarna încarnaseră
Intrare: incarnare
incarnare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular incarnare incarnarea
plural incarnări incarnările
genitiv-dativ singular incarnări incarnării
plural incarnări incarnărilor
vocativ singular
plural
încarnare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular încarnare încarnarea
plural încarnări încarnările
genitiv-dativ singular încarnări încarnării
plural încarnări încarnărilor
vocativ singular
plural
Intrare: încarnare
încarnare
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)

incarna încarna

  • 1. A (se) întrupa; a (se) transforma în om.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: întrupa
  • 2. (Despre unghii) A crește în carne.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie:

incarnare încarnare

etimologie:

  • vezi incarna
    surse: DEX '09 DEX '98 DN