2 intrări

20 de definiții

ÎNFIÉRE, înfieri, s. f. Acțiunea de a înfia și rezultatul ei; adoptare, adopție. [Pr.: -fi-e-] – V. înfia.

ÎNFIÉRE, înfieri, s. f. Acțiunea de a înfia și rezultatul ei; adoptare, adopție. [Pr.: -fi-e-] – V. înfia.

ÎNFIÉRE, înfieri, s. f. Acțiunea de a înfia și rezultatul ei; adoptare, adopțiune. – Pronunțat: -fi-e-.

înfiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. înfiérii; pl. înfiéri

înfiére s. f. (sil. -fi-e-), g.-d. art. înfiérii; pl. înfiéri

ÎNFIÉRE s. (JUR.) adoptare, adopție. (~ unui copil.)

înfiére f. Acțiunea de a înfia, adopțiune.

ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu.

ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu.

ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (un copil), a lua de suflet. Era înfiată de el. CAMIL PETRESCU, O. II 158. Îmi propun să iau cu mine în Europa... pe arabul acest mic. – Vrei poate să-l înfiezi? ALECSANDRI, O. P. 349. – Pronunțat: -fi-a.

înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)

înfiá vb. (sil. -fi-a), ind. prez. 1 sg. înfiéz, 3 sg. și pl. înfiáză, 1 pl. înfiém (sil. -fi-em); conj. prez. 3 sg. și pl. înfiéze; ger. înfiínd (sil. -fi-ind)

ÎNFIÁ vb. (JUR.) a adopta. (A ~ un nou-născut.)

A ÎNFIÁ ~éz tranz. (copii) A primi în familie cu drept de copil legitim; a lua de suflet; a adopta. [Sil. -fi-a] /în + fiu

înfià v. a lua drept fiu, a adopta de fiu.

înfiéz v. tr. (d. fiŭ). Adopt ca fiŭ, ĭaŭ de suflet.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ÎNFIERE s. (JUR.) adoptare, adopție. (~ unui copil.)

ÎNFIA vb. (JUR.) a adopta. (A ~ un nou-născut.)[1]

  1. În original, cuv. greșit accentuat: înfia. LauraGellner

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

înfiére, înfieri s. f. Acțiunea de a înfia și rezultatul ei. ♦ (Sens biblic) Unul dintre efectele botezului, care, după ce ne-a curățit de păcat, ne-a sfințit, ne-a acordat harul mântuitor și am devenit fii și moștenitori ai lui Dumnezeu prin Iisus Hristos. – Din înfia.

înfia, înfiez v. t. a aresta.

Intrare: înfia
  • silabisire: -fi-a
verb (VT211)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) înfia înfiere înfiat înfiind singular plural
înfia înfiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) înfiez (să) înfiez înfiam înfiai înfiasem
a II-a (tu) înfiezi (să) înfiezi înfiai înfiași înfiaseși
a III-a (el, ea) înfia (să) înfieze înfia înfie înfiase
plural I (noi) înfiem (să) înfiem înfiam înfiarăm înfiaserăm, înfiasem*
a II-a (voi) înfiați (să) înfiați înfiați înfiarăți înfiaserăți, înfiaseți*
a III-a (ei, ele) înfia (să) înfieze înfiau înfia înfiaseră
Intrare: înfiere
  • silabisire: -fi-e-
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular înfiere înfierea
plural înfieri înfierile
genitiv-dativ singular înfieri înfierii
plural înfieri înfierilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)