2 intrări

5 definiții

ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni.

ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face stăpân pe ceva. – În + stăpân.

ÎNSTĂPÎNÍ, înstăpînesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face stăpîn, a lua ceva în stăpînire. Deodată căzu Un șoim din cer... În ponorul unde se-nstăpînise Șarpele străjer. TOMA, C. V. 338.

!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 se înstăpâneáscă

înstăpâní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstăpânésc, imperf. 3 sg. înstăpâneá; conj. prez. 3 sg. și pl. înstăpâneáscă

Intrare: înstăpâni
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) înstăpâni înstăpânire înstăpânit înstăpânind singular plural
înstăpânește înstăpâniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) înstăpânesc (să) înstăpânesc înstăpâneam înstăpânii înstăpânisem
a II-a (tu) înstăpânești (să) înstăpânești înstăpâneai înstăpâniși înstăpâniseși
a III-a (el, ea) înstăpânește (să) înstăpânească înstăpânea înstăpâni înstăpânise
plural I (noi) înstăpânim (să) înstăpânim înstăpâneam înstăpânirăm înstăpâniserăm, înstăpânisem*
a II-a (voi) înstăpâniți (să) înstăpâniți înstăpâneați înstăpânirăți înstăpâniserăți, înstăpâniseți*
a III-a (ei, ele) înstăpânesc (să) înstăpânească înstăpâneau înstăpâni înstăpâniseră
Intrare: înstăpânire
înstăpânire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular înstăpânire înstăpânirea
plural înstăpâniri înstăpânirile
genitiv-dativ singular înstăpâniri înstăpânirii
plural înstăpâniri înstăpânirilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)