17 definiții pentru întâmpina întimpina

ÎNTÂMPINÁ, întấmpin, vb. I. 1. Tranz. A-i ieși cuiva înainte pentru a-l primi. ♦ Tranz. și refl. recipr. (Înv. și reg.) A (se) întâlni. 2. Tranz. Fig. A i se ivi cuiva necazuri, obstacole în calea unei realizări. 3. Tranz. Fig. A suporta; a face față unor cheltuieli, unor obligații. 4. Tranz. (Înv.) A ieși cu oaste în calea dușmanului pentru a-l ataca. 5. Intranz. și tranz. (Înv.) A replica, a răspunde. [Var.: întimpiná vb. I] – În + tâmpină.

ÎNTÂMPINÁ, întấmpin, vb. I. 1. Tranz. A-i ieși cuiva înainte pentru a-l primi. ♦ Tranz. și refl. recipr. (Înv. și reg.) A (se) întâlni. 2. Tranz. Fig. A i se ivi cuiva necazuri, obstacole în calea unei realizări. 3. Tranz. Fig. A suporta; a face față unor cheltuieli, unor obligații. 4. Tranz. (Înv.) A ieși cu oaste în calea dușmanului pentru a-l ataca. 5. Intranz. și tranz. (Înv.) A replica, a răspunde. [Var.: întimpiná vb. I] – În + tâmpină.

întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină

întâmpiná vb., ind. prez. 1 sg. întâmpin, 3 sg. și pl. întâmpină, perf. s. 1 sg. întâmpinái

ÎNTÂMPINÁ vb. v. întâlni, răspunde, replica, riposta, vedea.

ÎNTÂMPINÁ vb. 1. a primi, (înv. și reg.) a sprijini, (reg.) a prijini, (înv.) a tâmpina. (A ~ oaspeții cu pâine și sare.) *2. (fig.) a întâlni. (~ unele greutăți.)

A ÎNTÂMPINÁ întâmpin tranz. 1) (persoane) A aștepta ieșind în cale (conform unei înțelegeri prealabile). ◊ ~ o sărbătoare (sau o dată) a fi în așteptarea unei sărbători (sau a unei date), pregătind cele necesare. 2) (obstacole, greutăți) A găsi în calea sa; a întâlni. /în + tâmpină

întâmpinà v. 1. a merge înaintea cuiva: ieși să-l întâmpine; 2. a primi cu onoruri: norodul îl întâmpină cu bucurie NEGR.; 3. a preveni: acei boieri au întâmpinat râsbunarea sa OD.; 4. fig. a face o obiecțiune: la acestea el întâmpină următoarele; 5. a da peste: a întâmpina piedici, greutăți; 6. a suporta: a întâmpina cheltueli. [Termen primitiv militar: a ieși înaintea cuiva cu tâmpine, a-l primi în sunetul instrumentelor].

ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina.

ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina.

ÎNTIMPINÁ vb. I v. întîmpina.

ÎNTÎMPINÁ, întî́mpin, vb. I. Tranz. 1. A ieși în calea cuiva, a merge înaintea cuiva, a primi pe cineva. Trebuie să alerg înaintea lui și să-l întîmpin. SAHIA, N. 62. Poate să ne-ajungă cineva din urmă, ori să ne întîmpine cineva dinainte. CREANGĂ, P. 126. Cu sfetnici vechi de zile mă-ntîmpinași în cale, Ca marmura de albă, cu păr de aur moale. EMINESCU, O. I 91. Eu pe orișicine Întîmpin cînd vine; Cînd pleacă afară, Eu îl petrec iară (Ușa). TEODORESCU, P. P. 247. ◊ (Urmat de determinări modale introduse prin prep. «cu») Acum sătenii îl întîmpinaseră peste tot cu tăcere și cu ochi încruntați și bănuitori. REBREANU, R. II 84. Mă-ntîmpină cu veselie Și toate mă salută-n cor. IOSIF, PATR. 31. O babă întîmpină pe fată cu blîndeță. CREANGĂ, P. 288. ◊ (Subiectul este un abstract) Determinative privitoare la poziția unui loc față de punctele cardinale ne întîmpină extrem de rar. IORDAN, N. L. 107. 2. (Învechit și regional) A da în cale peste cineva sau ceva; a întîlni. A trecut și munți și ape Dărîmînd ce-a-ntîmpinat. COȘBUC, P. II 91. Dacă n-oi mai întîmpina eu acolo și feli de feli de paseri... SBIERA, P. 158. ◊ Refl. reciproc. Se întîmpinase în ocolul Focșanilor și se lăsase cu taberile lor amestecate la satul Săpățeni, pe lunca înfrățitoare a Milcovului. ODOBESCU, S. I 170. La ieșirea lui Ieremia-vodă din biserică, îndată se întîmpinară moldovenii săi cu ai lui Răzvan-vodă. BĂLCESCU, O. I 342. 3. Fig. (Mai ales cu privire la lucruri neplăcute, greutăți, necazuri, obstacole) A da peste..., a găsi..., a avea parte de... Întîmpinînd mai multe necaze și primejdii în calea lor, în sfîrșit ajunseră la hotarele Turciei. NEGRUZZI, S. I 178. (În forma întimpina) Orișiunde s-arăta Vorbe dulci întimpina, Și trăia în veselie Ca albina pe cîmpie. ALECSANDRI, P. I 95. 4. Fig. (Învechit, cu privire la cheltuieli) A face fală, a acoperi. Ostașii, cu toate că leafa lor era însemnată, dar tot n-ar fi putut întîmpina cheltuielile lor, dacă în vreme de război nu le-ar fi fost iertată prada. BĂLCESCU, O. I 17. (În forma întimpina) Ține, moș Ioane, acest mic dar de la mine și întimpină-ți nevoia. CREANGĂ, A. 160. ♦ A îndestula, a împlini. Acolo unde găsesc cu ce să întîmpine puținele lor trebuințe, ei poposesc. ODOBESCU, S. I 228. 5. (Învechit, cu privire la persoane) A replica, a răspunde, a obiecta (cuiva). Ar putea să întîmpine unii din aceia la care mă refer la începutul acestei comunicări că totuși la noi se cetește. SADOVEANU, E. 253. Nu te aprinde, îl întîmpină căprarul. SLAVICI, O. I 185. ◊ Refl. impers. A vrut să știe care e domnul țării cel mai vestit... I s-a întîmpinat: de bună seamă e Negru-vodă. ODOBESCU, S. II 509. – Variantă: întimpiná vb. I.

întîmpiná (întấmpin, întâmpinát), vb.1. A i se ivi cuiva un obstacol sau un dușman. – 2. A preveni, a prevedea. – 3. A replica, a răspunde. – 4. A ieși cuiva înainte pentru a-l primi. – 5. A afla, a găsi. – 6. (Refl.) A se întîlni, a da pe față. – Var. înv. tîmpina, (în)tîmpina. De la tîmpi „a toci”, cu suf. -ina, ca clăticlătina, smucismăcina, roșirușina etc. Pentru semantism, cf. ostîmpi „a da la o parte” sau sb. stupiti „a toci” › „a opri”. Celelalte der. propuse par mai puțin probabile: din gr. ὑπαντάω „a întîlni” (Cihac, II, 666); de la un lat. *tempināre (Byhan 32), din lat. *in-tropāre, cu înlocuirea suf. ināre (Crețu 339). Mai acceptată în general, der. de la tîmpină (Candrea, Éléments, 26; JB, V, 337; Pușcariu, Dacor., II, 762; DAR; Scriban) nu este satisfăcătoare, deoarece sensul etimologic („a primi cu muzică de tobițe”) nu pare firesc, nepotrivindu-se cu condițiile istorice ale rom., și nu apare cu nici un sens înv. sau actual al cuvîntului, în ciuda afirmației contrare din DAR. etimonul sl. tǫpanŭ (Rosetti, III, 56), nu e probabil. Der. îmtîmpinare, s. f. (întîlnire, primire; prevenire; obiecție, observație; epilepsie); întîmpinat, s. n. (boală nedefinită a oamenilor și vitelor); întîmpinătură (var. întunchinătură), s. f. (reumatism poliarticulat acut), numit astfel datorită caracterului său brusc, cf. întînitură; tîmpiș, adv. (înv., de ajutor), der. neclară, folosit rar în sec. XVII; preîntîmpina, vb. (a preveni, a anunța), der. modern, format pe baza fr. prévenir.

întímpin (est) și întî́mpin1 (vest), a v. tr. (d. timpină, tîmpină, darabană, care suna cînd armatele se cĭocneaŭ, se întimpinaŭ). Întîlnesc, merg înaintea cuĭva ca să-l primesc: copiiĭ l-aŭ întîmpinat pe tatăl lor, poporu l-a întîmpinat cu pîne și sare pe domn. Previn, apuc în ainte, preîntimpin: a întîmpina o boală, o nenorocire. Obĭectez, ripostez: „nu mă tem”, întimpină el. Daŭ peste, întîlnesc: a întimpina marĭ dificultățĭ. Suport, preîntimpin, fac față: a întimpina cheltuĭelile. – Vechĭ timp-, tîmp- și tump-.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ÎNTÎMPINA vb. 1. a primi, (înv. și reg.) a sprijini, (reg.) a prijini, (înv.) a tîmpina. (A ~ oaspeții cu pîine și sare.) 2.* (fig.) a întîlni. (~ unele greutăți.)

întîmpina vb. v. ÎNTÎLNI. RĂSPUNDE. REPLICA. RIPOSTA. VEDEA.

Intrare: întâmpina
întâmpina verb grupa I conjugarea I
verb (VT2)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) întâmpina întâmpinare întâmpinat întâmpinând singular plural
întâmpină întâmpinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) întâmpin (să) întâmpin întâmpinam întâmpinai întâmpinasem
a II-a (tu) întâmpini (să) întâmpini întâmpinai întâmpinași întâmpinaseși
a III-a (el, ea) întâmpină (să) întâmpine întâmpina întâmpină întâmpinase
plural I (noi) întâmpinăm (să) întâmpinăm întâmpinam întâmpinarăm întâmpinaserăm, întâmpinasem*
a II-a (voi) întâmpinați (să) întâmpinați întâmpinați întâmpinarăți întâmpinaserăți, întâmpinaseți*
a III-a (ei, ele) întâmpină (să) întâmpine întâmpinau întâmpina întâmpinaseră
verb (VT2)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) întimpina întimpinare întimpinat întimpinând singular plural
întimpină întimpinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) întimpin (să) întimpin întimpinam întimpinai întimpinasem
a II-a (tu) întimpini (să) întimpini întimpinai întimpinași întimpinaseși
a III-a (el, ea) întimpină (să) întimpine întimpina întimpină întimpinase
plural I (noi) întimpinăm (să) întimpinăm întimpinam întimpinarăm întimpinaserăm, întimpinasem*
a II-a (voi) întimpinați (să) întimpinați întimpinați întimpinarăți întimpinaserăți, întimpinaseți*
a III-a (ei, ele) întimpină (să) întimpine întimpinau întimpina întimpinaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)