3 intrări

4 definiții

învitát, învitátă, adj. (înv.) îndemnat, provocat, instigat, ațâțat, întărâtat.

învitá (învitéz, învitát), vb.1. A incita, a stimula. – 2. A provoca, a ațîța. – 3. (Refl.) A se reuni, a se întruni. Lat. invitāre (Pușcariu 903; Candrea-Dens., 898; Tiktin; DAR). Înv., se aude încă în unele regiuni; a fost înlocuit aproape complet de dubletul său invita, vb. (a pofti), din fr. inviter.Der. învitător, adj. (instigator); învitătură, s. f. (înv., instigare).

învitá, învít, vb. I (înv.) 1. a îndemna la ceva. 2. a provoca, a instiga, a ațâta, a întărâta, a asmuți, a intriga, a băga fitiluri. 3. a născoci, a produce. 4. a se strânge laolaltă spre a porni împotriva cuiva; a se îngloti, a se pâlcui, a se înceti. 5. a deștepta în cineva dorința, pofta de a face ceva, a deschide apetitul pentru ceva (de ex. unei vaci i se face de taur).

învitéz v. tr. (lat. invito. -áre, a invita). Est. Vechĭ. Azĭ Maram. Îndemn, amuț, îmboldesc (la răŭ). V. refl. Mă amuț, mă pornesc: s’aŭ învitat asupra Ducăĭ-Vodă (N. Cost.). Mă înădesc, mă nărăvesc: se învitase țăraniĭ de veneaŭ la divan cu pîră (N. Cost.).

Intrare: învitat
învitat adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular învitat învitatul învita învitata
plural învitați învitații învitate învitatele
genitiv-dativ singular învitat învitatului învitate învitatei
plural învitați învitaților învitate învitatelor
vocativ singular
plural
Intrare: învita (1 învitez)
învita (1 învitez) verb grupa I conjugarea a II-a
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) învita învitare învitat învitând singular plural
învitea învitați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) învitez (să) învitez învitam învitai învitasem
a II-a (tu) învitezi (să) învitezi învitai învitași învitaseși
a III-a (el, ea) învitea (să) înviteze învita învită învitase
plural I (noi) învităm (să) învităm învitam învitarăm învitaserăm, învitasem*
a II-a (voi) învitați (să) învitați învitați învitarăți învitaserăți, învitaseți*
a III-a (ei, ele) învitea (să) înviteze învitau învita învitaseră
Intrare: învita (1 învit)
învita (1 învit) verb grupa I conjugarea I
verb (VT3)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) învita învitare învitat învitând singular plural
învi învitați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) învit (să) învit învitam învitai învitasem
a II-a (tu) înviți (să) înviți învitai învitași învitaseși
a III-a (el, ea) învi (să) învite învita învită învitase
plural I (noi) învităm (să) învităm învitam învitarăm învitaserăm, învitasem*
a II-a (voi) învitați (să) învitați învitați învitarăți învitaserăți, învitaseți*
a III-a (ei, ele) învi (să) învite învitau învita învitaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)