2 intrări

27 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

ȘOȘOTÍT s. n. v. șușotit.

ȘOȘOTÍT s. n. v. șușotit.

ȘOȘOTÍ vb. IV v. șușoti.

ȘUȘOTÍ, șușotesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti (cuiva) la ureche; p. ext. a vorbi în taină. 2. (Despre ape, frunze etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ușor și uniform; a șopti. [Var.: șoșotí vb. IV] – Formație onomatopeică. Cf. fr. c h u c h o t e r.

ȘUȘOTÍT s. n. (Rar) Șușoteală. [Var.: șoșotít s. n.] – V. șușoti.

ȘOȘOTÍ vb. IV. V. șușoti.

ȘUȘOTÍ, șușotesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti (cuiva) la ureche; p. ext. a vorbi în taină. 2. (Despre ape, frunze etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ușor și uniform; a șopti. [Var.: șoșotí vb. IV] – Formație onomatopeică. Cf. fr. chuchoter.

ȘUȘOTÍT s. n. (Rar) Șușoteală. [Var.: șoșotít s. n.] – V. șușoti.

ȘOȘOTÍ vb. IV v. șușoti.

ȘUȘOTÍ, șușotesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi încet, în șoaptă, a șopti (cuiva) la ureche; p. ext. a vorbi în taină. 2. (Despre ape) A produce un zgomot lin și uniform; a șopti. Apele șușoteau lovindu-se de malul lin. V. ROM. octombrie 1953, 14. Auzeau... cum se strecoară fața apei, șușotind și gîlgîind. DUMITRIU, N. 135. – Variantă: șoșotí (EMINESCU, O. IV 109) vb. IV.

ȘUȘOTÍT s. n. (Rar) Faptul de a ș u ș o t i; șoptire, șoaptă.

șușotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șușotésc, imperf. 3 sg. șușoteá; conj. prez. 3 să șușoteáscă

șușotí vb., ind. prez. 1 sg. și3 pl. șușotésc, imperf. 3 sg. șușoteá; conj. prez. 3 sg. și pl. șușoteáscă

ȘUȘOTÍ vb. 1. v. șopti. 2. v. clipoci. 3. v. foșni.

ȘUȘOTÍT s. șoaptă, șușoteală, (pop.) șopăcăială, șopăială, șopăit, (reg.) șoporoială, șoșoneală, șoșot, (prin Olt. și Munt.) pupuială, pupuit, (prin Olt.) pupuitură, (Transilv. și Mold.) șopot. (Se aude un ~ nedeslușit de glasuri.)

ȘOȘOTÍ vb. IV. v. șușoti.

ȘUȘOTÍ vb. IV. intr. 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti la ureche. 2. (Despre ape) A produce un zgomot lin și uniform. [Var. șoșoti vb. IV. / < fr. chuchoter].

ȘUȘOTÍT s.n. (Rar) Faptul de a șușoti; zgomot produs de cineva sau ceva care șușotește; șușoteală. [< șușoti].

Intrare: șușoti
șușoti
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) șușoti șușotire șușotit șușotind singular plural
șușotește șușotiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) șușotesc (să) șușotesc șușoteam șușotii șușotisem
a II-a (tu) șușotești (să) șușotești șușoteai șușotiși șușotiseși
a III-a (el, ea) șușotește (să) șușotească șușotea șușoti șușotise
plural I (noi) șușotim (să) șușotim șușoteam șușotirăm șușotiserăm, șușotisem*
a II-a (voi) șușotiți (să) șușotiți șușoteați șușotirăți șușotiserăți, șușotiseți*
a III-a (ei, ele) șușotesc (să) șușotească șușoteau șușoti șușotiseră
șoșoti
verb (V401) infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) șoșoti șoșotire șoșotit șoșotind singular plural
șoșotește șoșotiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) șoșotesc (să) șoșotesc șoșoteam șoșotii șoșotisem
a II-a (tu) șoșotești (să) șoșotești șoșoteai șoșotiși șoșotiseși
a III-a (el, ea) șoșotește (să) șoșotească șoșotea șoșoti șoșotise
plural I (noi) șoșotim (să) șoșotim șoșoteam șoșotirăm șoșotiserăm, șoșotisem*
a II-a (voi) șoșotiți (să) șoșotiți șoșoteați șoșotirăți șoșotiserăți, șoșotiseți*
a III-a (ei, ele) șoșotesc (să) șoșotească șoșoteau șoșoti șoșotiseră
Intrare: șușotit
șușotit
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular șușotit șușotitul
plural
genitiv-dativ singular șușotit șușotitului
plural
vocativ singular
plural
șoșotit
substantiv neutru (N29) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular șoșotit șoșotitul
plural
genitiv-dativ singular șoșotit șoșotitului
plural
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)