6 definiții pentru ștanțator


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ștanțator, ~oare smf [At: SCÎNTEIA 1960, nr. 4860 / Pl: ~i, ~oare / E: ștanța + -tor] Muncitor care lucrează la ștanțe (1-3).

ȘTANȚATÓR, -OÁRE, ștanțatori, -oare, s. m. și f. Muncitor care lucrează la ștanțe. – Ștanța + suf. -tor.

ȘTANȚATÓR, -OÁRE, ștanțatori, -oare, s. m. și f. Muncitor care lucrează la ștanțe. – Ștanța + suf. -tor.

ȘTANȚATÓR, -OÁRE s.m. și f. Muncitor care execută operații de ștanțare. [< ștanța + -tor].

ȘTANȚATÓR, -OÁRE s. m. f. muncitor care execută operații de ștanțare. (< ștanța + -tor)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ștanțatór s. m., pl. ștanțatóri

ștanțatór s. m., pl. ștanțatóri

Intrare: ștanțator
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ștanțator
  • ștanțatorul
  • ștanțatoru‑
plural
  • ștanțatori
  • ștanțatorii
genitiv-dativ singular
  • ștanțator
  • ștanțatorului
plural
  • ștanțatori
  • ștanțatorilor
vocativ singular
  • ștanțatorule
plural
  • ștanțatorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ștanțator, -oare ștanțatoare ștanțator

  • 1. Muncitor (muncitoare) care lucrează la ștanțe.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie:

  • Ștanța + sufix -tor.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN