2 intrări

18 definiții

ȚOPĂÍ, țópăi, vb. IV. Intranz. A face sărituri repetate, a sălta, a sări de pe un picior pe altul, a se mișca dezordonat și aruncând picioarele. ♦ (Peior.) A dansa, a juca (fără eleganță). [Var.: țupăí vb. IV] – Țop + suf. -ăi.

ȚUPĂÍ vb. IV v. țopăi.

ȚOPĂÍ, țópăi, vb. IV. Intranz. A face sărituri repetate, a sălta, a sări de pe un picior pe altul, a se mișca dezordonat și aruncând picioarele. ♦ (Peior.) A dansa, a juca (fără eleganță). [Var.: țupăí vb. IV] – Țop + suf. -ăi.

ȚOPĂÍ, țópăi, și țopăiesc, vb. IV. Intranz. (Și în forma țupăi) A sălta de pe-un picior pe altul, a se mișca sărind (dezordonat) și aruncînd picioarele. Am fi țopăit, ca broaștele, săptămîni de-a rîndul cu genunchii goi prin țepile miriștei. STANCU, D. 190. Se aduna lumea ca la urs și copiii țopăiau prostește. PAS, Z. I 153. Arare, iepuri roșcați se strecurau țupăind prin luminișuri. SADOVEANU, O. I 63. Omul... țipă, sforăie, ori sare, țopăie. CARAGIALE, N. F. 71. ♦ (Ironic) A dansa, a juca. Și cînd dă să țupăiască, stuhul sau papura tot foșnesc, iar oamenii îl necăjesc rîzînd. SEVASTOS, N. 331. Ian privește-l cum țopăiește. ALECSANDRI, T. 197. ◊ Tranz. fact. Nu se lasă în ruptul capului pînă ce nu-i țupăiesc și pe ei în horă. SEVASTOS, N. 317. – Variantă: țupăí vb. IV.

țopăí (a ~) vb., ind. prez. 3 țópăie, imperf. 3 sg. țopăiá; conj. prez. 3 să țópăie

țopăí vb., ind. și conj. prez. 1 sg. țópăi, 3 sg. și pl. țópăie, imperf. 3 sg. țopăiá

țopăí vb., ind. prez. pers. 1 țópăi / țopăiésc

ȚOPĂÍ vb. v. dansa, juca.

A ȚOPĂÍ țópăi 1. intranz. A sări de pe un picior pe altul (făcând mișcări dezordonate). 2. tranz. peior. A se mișca în ritmul unui dans; a juca cu temperament. /țop + suf. ~ăi

țopăì v. a sări într’un picior: ia privește cum țopăește AL. [V. țop!].

țupăì v. a juca sărind; V. țup!

țópăĭ și -ĭésc, a v. intr. (d. țop, țup și rudă cu ceh. cupati, a tropoi încet. Bern. 1, 130). Iron. Sar saŭ dansez mult: copiiĭ țopăĭaŭ pin casă, Ĭon a țopăit la horă. – Și țúpăĭ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ȚOPĂI vb. a sălta, a sări, (reg.) a hopăi. (Nu mai ~ atîta!)

Intrare: țopăi
verb (VT343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) țopăi țopăire țopăit țopăind singular plural
țopăie țopăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) țopăi (să) țopăi țopăiam țopăii țopăisem
a II-a (tu) țopăi (să) țopăi țopăiai țopăiși țopăiseși
a III-a (el, ea) țopăie (să) țopăie țopăia țopăi țopăise
plural I (noi) țopăim (să) țopăim țopăiam țopăirăm țopăiserăm, țopăisem*
a II-a (voi) țopăiți (să) țopăiți țopăiați țopăirăți țopăiserăți, țopăiseți*
a III-a (ei, ele) țopăie (să) țopăie țopăiau țopăi țopăiseră
verb (VT408)
Surse flexiune: DMLR, Scriban
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) țopăi țopăire țopăit țopăind singular plural
țopăiește țopăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) țopăiesc (să) țopăiesc țopăiam țopăii țopăisem
a II-a (tu) țopăiești (să) țopăiești țopăiai țopăiși țopăiseși
a III-a (el, ea) țopăiește (să) țopăiască țopăia țopăi țopăise
plural I (noi) țopăim (să) țopăim țopăiam țopăirăm țopăiserăm, țopăisem*
a II-a (voi) țopăiți (să) țopăiți țopăiați țopăirăți țopăiserăți, țopăiseți*
a III-a (ei, ele) țopăiesc (să) țopăiască țopăiau țopăi țopăiseră
verb (VT343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) țupăi țupăire țupăit țupăind singular plural
țupăie țupăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) țupăi (să) țupăi țupăiam țupăii țupăisem
a II-a (tu) țupăi (să) țupăi țupăiai țupăiși țupăiseși
a III-a (el, ea) țupăie (să) țupăie țupăia țupăi țupăise
plural I (noi) țupăim (să) țupăim țupăiam țupăirăm țupăiserăm, țupăisem*
a II-a (voi) țupăiți (să) țupăiți țupăiați țupăirăți țupăiserăți, țupăiseți*
a III-a (ei, ele) țupăie (să) țupăie țupăiau țupăi țupăiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) țupăi țupăire țupăit țupăind singular plural
țupăiește țupăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) țupăiesc (să) țupăiesc țupăiam țupăii țupăisem
a II-a (tu) țupăiești (să) țupăiești țupăiai țupăiși țupăiseși
a III-a (el, ea) țupăiește (să) țupăiască țupăia țupăi țupăise
plural I (noi) țupăim (să) țupăim țupăiam țupăirăm țupăiserăm, țupăisem*
a II-a (voi) țupăiți (să) țupăiți țupăiați țupăirăți țupăiserăți, țupăiseți*
a III-a (ei, ele) țupăiesc (să) țupăiască țupăiau țupăi țupăiseră
Intrare: țupăit
țupăit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular țupăit țupăitul țupăi țupăita
plural țupăiți țupăiții țupăite țupăitele
genitiv-dativ singular țupăit țupăitului țupăite țupăitei
plural țupăiți țupăiților țupăite țupăitelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)

țopăi țopăire țopăit țupăire țupăit țupăi țupăi

  • 1. A face sărituri repetate, a sări de pe un picior pe altul, a se mișca dezordonat și aruncând picioarele.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: hopăi sălta sări 4 exemple
    exemple
    • Am fi țopăit, ca broaștele, săptămîni de-a rîndul cu genunchii goi prin țepile miriștei. STANCU, D. 190.
      surse: DLRLC
    • Se aduna lumea ca la urs și copiii țopăiau prostește. PAS, Z. I 153.
      surse: DLRLC
    • Arare, iepuri roșcați se strecurau țupăind prin luminișuri. SADOVEANU, O. I 63.
      surse: DLRLC
    • Omul... țipă, sforăie, ori sare, țopăie. CARAGIALE, N. F. 71.
      surse: DLRLC
    • 1.1. peiorativ A dansa, a juca (fără eleganță).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: dansa juca 3 exemple
      exemple
      • Și cînd dă să țupăiască, stuhul sau papura tot foșnesc, iar oamenii îl necăjesc rîzînd. SEVASTOS, N. 331.
        surse: DLRLC
      • Ian privește-l cum țopăiește. ALECSANDRI, T. 197.
        surse: DLRLC
      • tranzitiv factitiv Nu se lasă în ruptul capului pînă ce nu-i țupăiesc și pe ei în horă. SEVASTOS, N. 317.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • Țop + sufix -ăi.
    surse: DEX '98 DEX '09