2 intrări

25 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

AȚÂȚÁT, -Ă, ațâțați, -te, adj. Care este întărâtat sau excitat. – V. ațâța.

AȚÂȚÁT, -Ă, ațâțați, -te, adj. Care este întărâtat sau excitat. – V. ațâța.

AȚÂȚÁT, -Ă, ațâțați, -te, adj. Excitat, întărâtat; exaltat. [Var.: ațițat, -ă adj.] – V. ațâța.

ațâțát2, a [At: BIBLIA (1688), 2841 / V: ațiț- / Pl: ~ați, -e / E: ațâța] 1 Reaprins2. 2 Întețit2. 3 Aprins2. 4 (Fig) Întărâtat2. 5-9 (Fig) Asmuțit2 (1-5). 10 (Fig) Excitat2. 11 (D. un rău; fig) Întețit2.

ațâțát1 sn [At: DA / V: ațiț- / Pl: ~uri / E: ațâța] (Rar) 1-2 Ațâțare (1-12).

AȚÂȚÁT adj. v. instigat.

AȚÂȚÁ, ațâț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”).

AȚÂȚÁ, ațấț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. (Fig.), A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Din lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”).

AȚÎȚÁ, ațî́ț, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la foc) A aprinde, a face să ardă; a face să ardă mai bine, a înteți, a înviora (suflînd peste tăciuni, scuturînd cenușa etc.). Ațîță focul și pune ceaunul de mămăligă. SADOVEANU, 21. Mai pe-nnoptat A mers s-ațîțe-n vatră foc, Să facă de mîncat. COȘBUC, P. I 255. Maica așază gătejile, moș Nichifor scapără și îndată ațîță amîndoi focul. CREANGĂ P. 130. ◊ Fig. (Complementul exprimă o stare sufletească, un sentiment) A ațîța spiritele.Cu vorbele acestea... mai tare le-a ațâțat dorul de a o vedea. RETEGANUL, P. II 7. ♦ Expr. A ațîța focul = a provoca un sentiment sau o acțiune care poate avea urmări grave. Decît să mori, mai bine să ne răzbunăm.Nu ațîța Jocul, Petcule; nu vorbi de răzbunare., ALECSANDRI, T. 1276. ◊ Refl. Privind la dînsa, i s-ațîță milă. PANN, P. V. II 136. 2. Fig. (Cu privire la oameni) A întărîta; (cu privire la animale) a asmuți. Ațâță cîinii.Bătrîna umblă prin case și ațâță oamenii. DUMITRIU, N. 188. ♦ (Cu privire la războaie) A desfășura o propagandă de învrăjbire între popoare, a menține o stare de încordare favorabilă dezlănțuirii unui război de agresiune. Imperialiștii ațîța la război. – Variantă: ațițá (NEGRUZZI, S. I 143) vb. I.

AȚÎȚÁT, -Ă, ațîțați, -te, adj. (Despre oameni, p. ext. despre organismul lor și despre sentimentele sau acțiunile lor) Excitat, întărîtat; exaltat. Fierarul a adormit. Cocor a mai rămas treaz și ațîțat... li năluceau din urmă priveliști și vorbe din ceasul despărțirii lui de sat. SADOVEANU, M. C. 60. Fantezia zboară și se înapoiază ațîțată de un cuvînt sau de o replică. ANGHEL, pr. 145. Nervii îi sînt încă ațîțați. CONTEMPORANUL, II 248. – Variantă: ațițát, -ă (NEGRUZZI, S. I 179) adj.

AȚÂȚÁ, ațấț, vb. I. 1. Tranz. (Adesea fig.) A face să ardă (mai bine), a înviora focul; a aprinde. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) înrăi; a (se) asmuți. ♦ Tranz. A desfășura o propagandă de învrăjbire între popoare, a menține o stare de încordare favorabilă dezlănțuirii unui război de agresiune. [Var.: ațițá vb. I] – Lat. *attitiare (< titio, -onis).

ațâțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ațấță

ațâțá vb., ind. prez. 1 sg. ațâț, 3 sg. și pl. ațâță; conj. prez. 3 sg. și pl. ațâțe

ațâțá [At: PALIA (1581), ap. GCR 70/1 / V: (înv) ațița / Pzi: ațâț / E: ml attitiare] 1 vt A reaprinde focul care e gata să se stingă. 2 vt A face focul să ardă mai bine. 3 vt A aprinde focul. 4-5 vtr (Fig) A (se) întărâta. 6-10 vt (Fig) A asmuți (1-5). 11-12 vtr (Fig) A (se) excita. 13 vr (Înv; fig) A se înteți (un rău). 14 vr (D. animale; îrg) A se înmulți.

AȚÂȚÁ vb. 1. a înteți, a înviora, (rar) a scotoci, (pop.) a zădărî. (A ~ focul.) 2. v. aprinde. 3. v. instiga. 4. v. stârni. 5. v. asmuți. 6. a îmboldi, a îndemna, (fig.) a mușca. (Cine îl ~ să facă asta?)

AȚÂȚÁ vb. v. activa, excita, stimula.

A se ațâța ≠ a se calma

A ațâța ≠ a calma, a stinge

ațîțá (ațî́ț, ațîțát), vb.1. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. – 2. A întărîta, a excita, a îmboldi. Lat. *attῑtĭāre, de la titio „jar” (Pușcariu, Lat. ti, 40; Pușcariu 163; Candrea-Dens., 111; REW 769; DAR); cf. it. a(tt)izzare (calabr. azzizzari), v. prov. atisar, fr. attiser, sp. atizar, port. atiçar.Der. ațîțător, adj. (instigator).

A AȚÂȚÁ ațâț tranz. 1) A face să ardă; a aprinde. ◊ ~ focul a) a aprinde focul; b) a face ca o acțiune, un sentiment să devină mai intens (având urmări serioase). 2) fig. (ființe) A aduce în mod intenționat într-o stare de iritare, determinând la acțiuni dușmănoase; a incita; a instiga; a stârni; a întărâta; a agasa; a hărțui. ~ spiritele. /<lat. attitiare

Intrare: ațâțat
ațâțat
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ațâțat ațâțatul ațâța ațâțata
plural ațâțați ațâțații ațâțate ațâțatele
genitiv-dativ singular ațâțat ațâțatului ațâțate ațâțatei
plural ațâțați ațâțaților ațâțate ațâțatelor
vocativ singular
plural
Intrare: ațâța
ațâța
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) ațâța ațâțare ațâțat ațâțând singular plural
âță ațâțați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) âț (să) ațâț ațâțam ațâțai ațâțasem
a II-a (tu) âți (să) ațâți ațâțai ațâțași ațâțaseși
a III-a (el, ea) âță (să) ațâțe ațâța ațâță ațâțase
plural I (noi) ațâțăm (să) ațâțăm ațâțam ațâțarăm ațâțaserăm, ațâțasem*
a II-a (voi) ațâțați (să) ațâțați ațâțați ațâțarăți ațâțaserăți, ațâțaseți*
a III-a (ei, ele) âță (să) ațâțe ațâțau ațâța ațâțaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)