14 definiții pentru argumenta


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

argumenta vt [At: MAIORESCU, L. 11 / Pzi: ~téz / E: fr argumenter] A aduce argumente (1) Si: (înv) argumentirui.

ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi, a demonstra ceva cu argumente. – Din fr. argumenter, lat. argumentari.

ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi, a demonstra ceva cu argumente. – Din fr. argumenter, lat. argumentari.

ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Intranz A aduce argumente într-o demonstrație oarecare; a dovedi, a întări, a susține ceva prin argumente. A argumentat în mod convingător.

ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi ceva cu argumente. – Fr. argumenter (lat. lit. argumentare).

ARGUMENTÁ vb. I. intr. A dovedi, a demonstra, a întări prin argumente. [Cf. fr. argumenter, lat. argumentari].

ARGUMENTÁ vb. tr. a aduce dovezi, a demonstra, a întări cu argumente. (< fr. argumenter, lat. argumentari)

A ARGUMENTÁ ~éz intranz. A dovedi prin argumente. /<lat. argumentari, fr. argumenter

argumentà v. 1. a dovedi logicește; 2. a conchide.

argumentare sf [At: CR., 1829, 159 / Pl: ~tări / E: argumenta] 1 Aducere de argumente (1) Si: dovedire, (rar) argumentat1, (îvr) argumentiruire. 2 (Log) Raționament prin care se demonstrează ceva pe baza argumentelor (1) aduse. 3 (Ret) Argumentație (2).

*argumentéz v. tr. (lat. argumentari). Aduc argumente, probez, dovedesc: a argumenta un fapt.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

argumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 argumenteáză

argumentá vb., ind. prez. 1 sg. argumentéz, 3 sg. și pl. argumenteáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ARGUMENTÁ vb. v. demonstra.

ARGUMENTA vb. a demonstra, a dovedi, a întări, a proba, a susține. (Și-a ~ temeinic ideile.)

Intrare: argumenta
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • argumenta
  • argumentare
  • argumentat
  • argumentatu‑
  • argumentând
  • argumentându‑
singular plural
  • argumentea
  • argumentați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • argumentez
(să)
  • argumentez
  • argumentam
  • argumentai
  • argumentasem
a II-a (tu)
  • argumentezi
(să)
  • argumentezi
  • argumentai
  • argumentași
  • argumentaseși
a III-a (el, ea)
  • argumentea
(să)
  • argumenteze
  • argumenta
  • argumentă
  • argumentase
plural I (noi)
  • argumentăm
(să)
  • argumentăm
  • argumentam
  • argumentarăm
  • argumentaserăm
  • argumentasem
a II-a (voi)
  • argumentați
(să)
  • argumentați
  • argumentați
  • argumentarăți
  • argumentaserăți
  • argumentaseți
a III-a (ei, ele)
  • argumentea
(să)
  • argumenteze
  • argumentau
  • argumenta
  • argumentaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

argumenta

etimologie: