2 intrări

22 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

bocănít sn [At: VLAHUȚĂ, ap. CADE / Pl: ~uri / E: bocăni] 1 Lovire repetată cu un obiect tare în ceva Si: bocănitură (1). 2 Tropăială. 3 Ciocnit1. 4 Zgomotul produs de bocănit (1) Si: bocănitură (2).

BOCĂNÍT s. n. Acțiunea de a bocăni și rezultatul ei; zgomot produs prin lovirea cu un obiect tare în ceva; bocăneală, bocănitură. – V. bocăni.

BOCĂNÍT s. n. Acțiunea de a bocăni și rezultatul ei; zgomot produs prin izbirea cu un obiect tare în ceva; bocăneală, bocănitură. – V. bocăni.

BOCĂNÍT s. n. Acțiunea de a bocăni și zgomotul produs de lovire; bocănitură. Un timp au tăcut, ascultîndu-și bocănitul pașilor pe asfalt. GALAN, Z. R. 346. Un bocănit în ușă le rupse vorba. DUNĂREANU, CH. 215.

BOCĂNÍT s. n. Acțiunea de a bocăni și rezultatul ei.

BOCĂNÍT s. 1. bocăneală, bocănitură, pocăneală, pocănit, pocănitură, (reg.) bontăneală, bontănitură. (Se aude un ~.) 2. v. bătaie.

bocănit n. 1. lucrarea de a bocăni; 2. fam. trânteală: să mănânce bocănit.

bocăní [At: ALECSANDRI, T. 14 / V: (reg) băc-, -coni / Pzi: -nesc, (rar) bocăn / E: boc + -ăni] 1 vi A lovi, de repetate ori, cu un obiect tare în ceva. 2 vi A tropăi. 3-4 vit A (se) ciocni.

BOCĂNÍ, bocănesc, vb. IV. Intranz. A lovi în repetate rânduri cu un obiect tare în ceva; a ciocăni. – Boc + suf. -ăni.

BOCĂNÍ, bocănesc, vb. IV. Intranz. A ciocăni, a izbi cu un obiect tare în ceva. – Boc + suf. -ăni.

BOCĂNÍ, bocănesc, vb. IV. Intranz. A bate sau a lovi în repetate rînduri cu un obiect tare în ceva. Se frămînta pe scaun, bocănea din picioare. CAMILAR, N. II 142. Adevărat, a întărit Neonii Roșea, bocănind cu cizmele în bătătura de lut. SADOVEANU, P. M. 15. După ce-și scutură cizmele, bocăni la ușă. DUNĂREANU, N. 24. Moș Vasile mai bocănește în chingi, cearcă tăria cîrmei și spune lui Toader să bage de seamă la cot. VLAHUȚĂ, O. A. II 169. Bocănește el cît bocănește, cînd pîrrr! cade copacul. CREANGĂ, P. 46. ◊ (Instrumentul acțiunii devine subiect) Bocancii lui Eftimie... bocăneau izbindu-se de pietre. DUMITRIU, N. 242. Bocancii bocăneau rar, coborînd treaptă cu treaptă. CAMILAR, N. I 347. – Pers. 3 și: bocăne (TOMA, C. V. 216).

BOCĂNÍ, bocănesc, vb. IV. Intranz. A lovi în repetate rânduri cu un obiect tare în ceva. – Din boc1.

bocăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. bocănésc / bócăn, imperf. 3 sg. bocăneá; conj. prez. 3 să bocăneáscă / să bócăne

bocăní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bocănésc, imperf. 3 sg. bocăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. bocăneáscă

BOCĂNÍ vb. v. ciocăni.

A BOCĂNÍ ~ésc intranz. A produce un zgomot prin lovire repetată (într-un obiect tare); a ciocăni. /Din boc

bocănì v. 1. a bate cu ciocanul: bocănește în căldare; 2. a lovi: toți bocăniau la ușă CR.; 3. refl. a se îmbolnăvi. [V. boc!].

bocănésc v. intr. (imit. d. boc-boc). Lovesc mult cu cĭocanu, cu degetu ș.a. ce tot bocănițĭ în gard?

Intrare: bocăni
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) bocăni bocănire bocănit bocănind singular plural
bocănește bocăniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) bocănesc (să) bocănesc bocăneam bocănii bocănisem
a II-a (tu) bocănești (să) bocănești bocăneai bocăniși bocăniseși
a III-a (el, ea) bocănește (să) bocănească bocănea bocăni bocănise
plural I (noi) bocănim (să) bocănim bocăneam bocănirăm bocăniserăm, bocănisem*
a II-a (voi) bocăniți (să) bocăniți bocăneați bocănirăți bocăniserăți, bocăniseți*
a III-a (ei, ele) bocănesc (să) bocănească bocăneau bocăni bocăniseră
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) bocăni bocănire bocănit bocănind singular plural
bocăne bocăniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) bocăn (să) bocăn bocăneam bocănii bocănisem
a II-a (tu) bocăni (să) bocăni bocăneai bocăniși bocăniseși
a III-a (el, ea) bocăne (să) bocăne bocănea bocăni bocănise
plural I (noi) bocănim (să) bocănim bocăneam bocănirăm bocăniserăm, bocănisem*
a II-a (voi) bocăniți (să) bocăniți bocăneați bocănirăți bocăniserăți, bocăniseți*
a III-a (ei, ele) bocăne (să) bocăne bocăneau bocăni bocăniseră
Intrare: bocănit
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular bocănit bocănitul
plural
genitiv-dativ singular bocănit bocănitului
plural
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)