15 definiții pentru buh

buh1 sm vz buhă

buh2 sms [At: CREANGĂ, GL. / E: nct] 1 Reputație proastă. 2 (Pfm; îe) A-i merge (sau a i se duce cuiva) ~ul A ajunge să fie foarte cunoscut pentru faptele sale (de obicei reprobabile).

BUH s. n. (Pop. și fam.; în expr.) A-i merge (sau a i se duce cuiva) buhul = a ajunge să fie foarte cunoscut (pentru faptele sale, de obicei reprobabile); a se spune despre cineva că... – Et. nec.

BUH s. n. (Pop. și fam.; în expr.) A-i merge (sau a i se duce cuiva) buhul = a ajunge să fie foarte cunoscut (pentru faptele sale, de obicei reprobabile); a se spune despre cineva că... – Et. nec.

BUH s. n. (Mold., în expr.) A-i merge (sau a i se duce) buhul = a-i merge vestea, faima; a ajunge de pomină. Mi se dusese buhul despre pozna ce făcusem. CREANGĂ, A. 51. I-a mers buhul... pînă la Galați. NEGRUZZI, S. III 75.

BUH s. n. (Reg., în expr.) A-i merge (sau a i se duce) buhul = a-i merge vestea, faima; a ajunge de pomină.

buh (în expr.) (fam.) s. n.

buh (búhuri), s. n. – Zvon; faimă. Pol., rus. buch „zgomot” (Cihac, II, 30; DAR); cf. buc. Se folosește în Mold.

buh- – Rădăcină expresivă, care indică ideea de „umflătură”. Creație spontană, care coincide cu rădăcina romanică buff- (REW 1373), de unde it. buffare, fr. bouffer, sp. abuhado. Alternanța h-f este curentă în aceste formații, cf. bufni – buhni bufă – buhă, ceea ce dă naștere la o confuzie cu der. lui buf-. Pe de altă parte, formația este paralelă rădăcinii bolf-, care are același sens. Ca în toate formațiile expresive, coincide cu alte cuvinte, fără a fi totdeauna posibil să se precizeze dacă întîlnirea este pur și simplu întîmplătoare, și nici, dacă este vorba de un împrumut, care este sensul acestuia. Der. buft, s. n. (pîntece, burtă); bufte (var. bufti, bufliș) s. m. (poreclă pentru persoane grase), coincide cu mag. bufti „cu fața rotundă”; buget (var. buged), adj. (umflat, puhav); probabil format cu sufixul -et (ca suleget), și asimilat posterior cu fraged, lînced, (cf. Pascu, Suf., 64), fără a fi nevoie să invocăm un problematic *buccidus, de la bucca (Tiktin; Loewe 39; DAR; Rosetti, I, 164); bugezi (var. Mold. bugini), vb. (a se umfla de somn); buhăi (var. buhăvi), vb. (a umfla), care coincide cu sb. bujati „a dospi pîinea”; buhav, adj. (puhav, umflat, flasc), pe care Philippide, Principii, 140, îl derivă din bg. buhav, care se întîlnește cu sb. buhav, cf. ngr. μποῦχαβος (Meyer, Neugr. St., II, 45); buhăveală, s. f. (înv.) (umflătură); buhos, adj. (umflat); buhuiat, adj. (ciufulit); puhav, adj. (umflat, fleșcăit); puhăvi, vb. (a umfla); bucșai, adj. (cu fața rotundă), pe care Scriban îl transcrie boxai și îl derivă de la box „cîine care caută prin tufișuri”.

BUH n. pop.: A-i merge (cuiva) ~ul a ajunge de pomină (pentru anumite fapte reprobabile); a-i merge (cuiva) vestea. /Onomat.

buh n. Mold. svon, renume: mi se dusese buhul despre posna ce făcusem CR. [Primitiv onomatopee exprimând un sgomot sau răsunet de lucruri lovite [cf. buhnet)].

buh n., pl. urĭ (rus. buh, huĭet, buf!. V. bufnesc). Mold. Fam. Veste, renume, maĭ ales defavorabil: i s’a dus, i’a mers buhu de leneș ce era.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

a i se duce buhul (ca de popă tuns) expr. a stârni vâlvă cu o faptă neobișnuită; a deveni foarte cunoscut.

a-i merge buhul / vestea (ca de popă tuns) expr. a fi foarte cunoscut (în special prin acțiuni negative).

Intrare: buh
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular buh buhul
plural buhuri buhurile
genitiv-dativ singular buh buhului
plural buhuri buhurilor
vocativ singular
plural