2 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

călăresc, ~ească a [At: GOLESCU, Î. 101 / Pl: ~ești / E: călare + -esc] 1 Specific călărețului (1). 2 Al călărețului (1). 3 Care provine de la călăreț (1).

CĂLĂRÉSC, -EÁSCĂ, călărești, adj. (Înv.) De călăreț; de cavalerie. Oști călărești.Călare + suf. -esc.

CĂLĂRÉSC, -EÁSCĂ, călărești, adj. (Înv.) De călăreț; de cavalerie. Oști călărești.Călare + suf. -esc.

CĂLĂRÉSC, -EÁSCĂ, călărești, adj. (Înv.) Care luptă călare. – Din călare + suf. -esc.

călărésc v. intr. (d. călare). Merg călare: petrec timpu călărind. V. tr. am călărit doĭ caĭ astăzĭ.

călắri2 av vz călare

călărí1 [At: ANON. CAR. / Pzi: ~résc, (nob) cálăr / E: călare] 1 vi A merge stând pe un cal (sau alt animal). 2 vt A mâna calul stând călare. 3 vt A încăleca. 4 vt (Fig) A stăpâni și a conduce după propria voință.

CĂLĂRÍ, călăresc, vb. IV. Intranz. A merge călare. ♦ Tranz. A mâna calul stând călare pe el; a încăleca. – Din călare.

CĂLĂRÍ, călăresc, vb. IV. Intranz. A merge călare. ♦ Tranz. A mâna calul stând călare pe el; a încăleca. – Din călare.

CALĂRÉSC, -EÁSCĂ, călărești, adj. (Învechit, despre armate) Care luptă călare. Oștirile călărești ce sînt îmbrăcate în haine husărești. GOLESCU, I. 133.

CĂLĂRÍ, călăresc, vb. IV. 1. Intranz. A umbla, a merge călare. Tot alături călăresc, Nu au grija nimănuia. Și de dragi unul altuia Ei din ochi se prăpădesc. EMINESCU, O. I 104. 2. Tranz. A purta calul stînd călare pe el; a încăleca. Caii... Nu-i pot dichisi, Nu-i pot călări. TEODORESCU, P. P. 48. ♦ Fig. A conduce; a purta pe cineva după propria voință.

CĂLĂRÍ, călăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A umbla, a merge călare sau a purta animalul stând călare pe el; a încăleca. – Din călare.

A CĂLĂRÍ ~ésc 1. intranz. A merge călare. 2. tranz. (caii) A mâna stând călare. /Din călare


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

călărésc (înv.) adj. m., f. călăreáscă; pl. m. și f. călăréști

călărésc adj. m., f. călăreáscă; pl. m. și f. călăréști

călărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. călărésc, imperf. 3 sg. călăreá; conj. prez. 3 să călăreáscă

călărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. călărésc, imperf. 3 sg. călăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. călăreáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CĂLĂRÍ vb. a încăleca. (~ calul.)

CĂLĂRI vb. a încăleca. (~ calul.)


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

călări, călăresc v. t. 1. (er.d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie. 2. (deț.) a fuma.

Intrare: călăresc
călăresc adjectiv
adjectiv (A81)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • călăresc
  • călărescul
  • călărescu‑
  • călărească
  • călăreasca
plural
  • călărești
  • călăreștii
  • călărești
  • călăreștile
genitiv-dativ singular
  • călăresc
  • călărescului
  • călărești
  • călăreștii
plural
  • călărești
  • călăreștilor
  • călărești
  • călăreștilor
vocativ singular
plural
Intrare: călări
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • călări
  • călărire
  • călărit
  • călăritu‑
  • călărind
  • călărindu‑
singular plural
  • călărește
  • călăriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • călăresc
(să)
  • călăresc
  • călăream
  • călării
  • călărisem
a II-a (tu)
  • călărești
(să)
  • călărești
  • călăreai
  • călăriși
  • călăriseși
a III-a (el, ea)
  • călărește
(să)
  • călărească
  • călărea
  • călări
  • călărise
plural I (noi)
  • călărim
(să)
  • călărim
  • călăream
  • călărirăm
  • călăriserăm
  • călărisem
a II-a (voi)
  • călăriți
(să)
  • călăriți
  • călăreați
  • călărirăți
  • călăriserăți
  • călăriseți
a III-a (ei, ele)
  • călăresc
(să)
  • călărească
  • călăreau
  • călări
  • călăriseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)