clor (subst.) Cl

  • 1. Element chimic gazos de culoare galbenă-verzuie, cu miros înțepător, sufocant, toxic, cu proprietăți decolorante și dezinfectante, care se folosește în industrie.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN Șăineanu, ed. VI
  • comentariu Cl
    surse: DOOM 2 simbol

etimologie:

7 definiții

*clor n. (vgr. hlorós, galben verziŭ). Chim. Un corp simplu monovalent, descoperit de Suedezu Scheele la 1774 și numit așa de Gay-Lussac. Se găsește și liber, și combinat, ca´n sarea de bucătărie, care e o clorură de sodiŭ. Gazos saŭ disolvat [!] în apă, din cauza afinitățiĭ sale pentru idrogen [!], distruge partea clorantă a materiilor vegetale și animale și produce sîngerare cînd îl respirĭ. Cu el se albesc pînzele, se șterge scrisu de cerneală și se distrug miazmele.

ápă de clor s. f. + prep. + s. n.

ápă de clor s. f. + prep. + s. n.

CLOR2(O)- elem. „verde”, „clor, clorură”. (< fr. chlor/o/-, cf. gr. khloros)


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CLOR (‹ fr. {i}; {s} gr. khloros „galben-verzui”) s. n. Element chimic (Cl; nr. at. 17, m. at. 35,45, p. t. -101ºC, p. f. -34,1ºC) din familia halogenilor, gaz galben-verzui, cu miros puternic sufocant, toxic, foarte reactiv. Se găsește în natură numai sub formă de combinații. Se obține prin electroliza clorurii de sodiu și este folosit la fabricarea hipocloriților, cloraților etc., ca agent decolorant și dezinfectant. A fost descoperit de C.W. Scheele în 1774.

-CLOR „de culoare verde”. ◊ gr. khloros „verde ca iarba” > fr. -chlore > rom. -clor.

CLOR-, v. CLORO-.~antie (v. -antie), s. f., proces de transformare a unor elemente vegetale în frunze verzi asimilatoare; ~emie (v. -emie), s. f., concentrație a clorului în sînge; ~enchim (v. -enchim), s. n., țesut parenchimatic asimilator, bogat în clorofilă; ~opsie (v. -opsie), s. f., tulburarea vederii în care obiectele privite apar colorate în verde; ~urie (v. -urie), s. f., prezență a clorurilor în urină.

Intrare: clor (pref.)
clor (pref.)
prefix (I7-P)
Intrare: clor (subst.)
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular clor clorul
plural
genitiv-dativ singular clor clorului
plural
vocativ singular
plural
Cl simbol
abreviere, simbol, siglă (I6)
Intrare: clor (suf.)
clor (suf.)
sufix (I7-S)

10 definiții încorporate

Aceste definiții sunt deja încorporate în filele „rezultate” și „declinări”. Le prezentăm pentru edificare.

CLOR s. n. Element chimic gazos de culoare galbenă-verzuie, cu miros înțepător, sufocant, toxic, cu proprietăți decolorante și dezinfectante, care se folosește în industrie. – Din fr. chlore.

CLOR s. n. Element chimic gazos de culoare galbenă-verzuie, cu miros înțepător, sufocant, toxic, cu proprietăți decolorante și dezinfectante, care are numeroase întrebuințări în industrie. – Din fr. chlore.

CLOR s. n. Element chimic gazos de culoare galbenă-verzuie și cu miros înțepător, cu proprietăți decolorante, dezinfectante și avînd diverse întrebuințări în industria chimică.

CLOR s.n. Element chimic gazos, galben-verzui, cu miros înecăcios, foarte toxic, folosit ca decolorant și dezinfectant. [< fr. chlore, cf. gr. chloros – verzui].

CLOR1 s. n. element chimic gazos, galben-verzui, cu miros înțepător, sufocant, toxic, decolorant și dezinfectant. (< fr. chlore)

CLOR n. Gaz de culoare galbenă-verzuie, cu miros înțepător, sufocant și foarte toxic, folosit în industria chimică și ca decolorant sau dezinfectant. /<fr. chlore

clor n. corp simplu, gazos, verzuiu și de un miros năbușitor, întrebuințat ca decolorant și desinfectant.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

Cl, simbol chimic pentru clor.