Definiția cu ID-ul 913497:

COTÉȚ, cotețe, s. n. 1. Adăpost pentru păsări, porci sau cîini, făcut din scînduri sau zid; coteneață. V. poiată, găinărie, cușcă. Cîinele se trăsese îndărăt în cotețul lui. DUMITRIU, V. L. 24. Buna îngrijire ce da găinilor și tutulor paserilor de la cotețele împărătești ăjunse de poveste. ISPIRESCU, L. 184. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la coteț = a pune (pe cineva) la îngrășat. Te-a pune la coteț, într-un hambar cu posmagi. CREANGĂ, P. 330. ◊ Fig. închisoare. Căpitane de județ, Nu mă mai ținea-n coteț Pentr-un pui de murguleț. TEODORESCU, P. P. 299. 2. Îngrăditură rotundă, servind drept capcană de pescuit, făcută din nuiele sau din bețe de stuf împletite cu papură și avînd o deschidere îngustă, întoarsă înăuntru (astfel ca peștele, o dată intrat în ea, să nu mai poată ieși). Pescarii puneau cotețe pentru pește pe care le întăreau cu saci de pămînt puși la fund. SANDU-ALDEA, U. P. 43. Aprinde pește cu cotețe, coșuri. I. IONESCU, D. 56. – Pl. și: (rar) cotețuri (CAMILAR, N. I 26). – Variantă: coteáță (ALECSANDRI, T. 264) s. f.