2 intrări

5 definiții

debavuratór [At: DN3 / Pl: ~i, ~oare / E: debavura + -tor] 1 sn Unealtă folosită la debavurare. 2 sm Muncitor specializat în îndepărtarea prin ștanțare, dăltuire, polizare, a bavurii de pe piesele matrițate, turnate, laminate etc.

debavuratór s. n., pl. debavuratoáre

debavuratór s. m., pl. debavuratóri

DEBAVURATÓR s.n. Unealtă folosită la debavurare. [< debavura + -tor].

DEBAVURATÓR s. n. unealtă folosită la debavurare. (< debavura + -tor)

Intrare: debavurator (unealtă; -oare)
debavurator (unealtă; -oare) substantiv neutru
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular debavurator debavuratorul
plural debavuratoare debavuratoarele
genitiv-dativ singular debavurator debavuratorului
plural debavuratoare debavuratoarelor
vocativ singular
plural
Intrare: debavurator (pl. -i)
debavurator (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular debavurator debavuratorul
plural debavuratori debavuratorii
genitiv-dativ singular debavurator debavuratorului
plural debavuratori debavuratorilor
vocativ singular
plural