2 intrări

25 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

depărtáre sf [At: CORESI, EV. 283/1 / Pl: ~tắri / E: depărta] 1 Mărire a distanței față de locul unde se află cineva sau ceva Si: depărtat1 (1). 2 Retragere din preajma cuiva sau a ceva Si: depărtat1 (2). 3-4 (Înv; fig) (Așezare sau) plecare a cuiva mai departe Si: depărtat1 (3-4). 5 Separare. 6 Înstrăinare. 7 (Înv) Părăsire a familiei, locului de naștere etc. Si: depărtat1 (7). 8 (Fig) Înstrăinare de o idee Si: depărtat1 (8). 9 Distanțare de un anumit punct fix, de cineva sau de ceva Si: depărtat1 (9). 10 Lăsare a unei anumite distanțe până la ceva Si: depărtat1 (10). 11 Situare la o distanță de... Si: depărtat1 (11). 12 Îndepărtare de trunchi a unei părți mobile a corpului omenesc Si: depărtat1 (12). 13 Mutare în altă parte Si: depărtat1 (13). 14 Ținere a cuiva la distanță Si: depărtat1 (14). 15 Alungare dintr-un loc a unei ființe Si: depărtat1 (15). 16 Demitere dintr-o funcție Si: depărtat1 (16). 17 Exilare. 18 Îndepărtare a unor primejdii, neajunsuri, abuzuri Si: depărtat1 (18). 19 Ferire de ceva Si: depărtat1 (19). 20 Cruțare. 21 Abatere de la o normă fixată, de la o linie de conduită, de la subiect Si: depărtat1 (21). 22 Debarasare. 23 (Îvr) Revărsare. 24 (Ccr) Loc situat la o distanță mare de vorbitor. 25 (Ccr) Distanță. 26 (Îlav) Din ~ (sau ~tări) De departe. 27 (Îlav) La ~ La o oarecare distanță. 28 (Înv; îe) A fi cu ~ A fi la mare distanță. 29 (Îae) A nu fi la îndemână. 30 (Olt; îe) A-i veni cu ~ A nu-i fi la îndemână. 31 (Gmt) Coordonată a punctului dată de distanța între acesta și planul vertical de proiecție.

DEPĂRTÁRE, depărtări, s. f. 1. Faptul de a (se) depărta. ♦ (Concr.) Loc situat la mare distanță de vorbitor. 2. Distanță. ◊ Loc. adj. și adv. Din depărtare (sau depărtări) = de departe, de la mare distanță. – V. depărta.

DEPĂRTÁRE, depărtări, s. f. 1. Faptul de a (se) depărta. ♦ (Concr.) Loc situat la mare distanță de vorbitor. 2. Distanță. ◊ Loc. adj. și adv. Din depărtare (sau depărtări) = de departe, de la mare distanță. – V. depărta.

DEPĂRTÁRE, depărtări, s. f. 1. (La pl. cu valoare de sg.) Faptul de a fi departe. Prietenia mea pentru Sevastița e una din acele simțiri pe care nici timpul, nici depărtarea n-au putut-o nimici. HOGAȘ, DR. II 139. ♦ Loc situat departe, la mare distanță de vorbitor. Zi și noapte, depărtările vuiau sub cumpăna clopotelor. CAMILAR, T. 123. Depărtările înalte, spre asfințit, în amurgul singuratic, stăteau cufundate într-o umbră viorie. SADOVEANU, O. V 441. Bălcescu... scrutează cheiul portului, depărtarea. CAMIL PETRESCU, B. 217. Cerul cenușiu plîngea ploaie măruntă și rece care învăluia depărtările și împăienjenea vederile. SANDU-ALDEA, D. N. 152. ◊ Loc. adv. În depărtare (sau depărtări) = într-un loc depărtat, departe. Cînd e furtună-n depărtare La margini de-orizont răsare Un fulger alb. COȘBUC, P. I 82. Nu căta în depărtare Fericirea ta, iubite ! EMINESCU, O. I 54. Au mers vestea-n depărtări Peste nouă țeri și mări ! ALECSANDRI, P. II 179. 2. Distanță. De-aș putea, cu dragostea mea, toată Depărtarea dintre noi s-o sfărm. PORUMBACU, A. 45. Curînd nu-l mai aud; s-a pus între el și noi depărtarea. SADOVEANU, V. F. 26. De amîndouă părțile podului, la depărtări egale, între două șiraguri de salcîmi, erau două cantoane. C. PETRESCU, S. 39. ◊ (Cu determinări locale sau temporale) Muncea cu ziua, la o boieriță... peste trei dealuri depărtare. CAMILAR, N. I 214. Are el în pădure, depărtare de-aici un ceas, două prisăci. SADOVEANU, Z. C. 34. Rezemă [drugii] de casă la o depărtare de o palmă domnească unul de altul. ISPIRESCU, L. 59. ◊ Loc. adj. și adv. Din depărtare (sau depărtări) = de departe, de la mare distanță. Deodată, din cerul albastru, au ieșit doi vulturi, negri soli ai nopții din depărtare, de dincolo de razele culcate în amurg. ARGHEZI, P. T. 105. Din depărtări Văzutu-s-a crescînd în zări Rădvan cu mire, cu nănași. COȘBUC, P. I 56. Milescu începu o melodie ușoară, ce părea că vine din depărtările adînci ale notelor de jos. D. ZAMFIRESCU, R. 143. Aerul, răsfirat în unde diafane subt arșița soarelui de veară, oglindește ierburile și bălăriile din depărtare. ODOBESCU, S. III 14.

depărtáre s. f., g.-d. art. depărtắrii; pl. depărtắri

depărtáre s. f., g.-d. art. depărtării; pl. depărtări

DEPĂRTÁRE s. 1. v. îndepărtare. 2. dezlipire, îndepărtare. (~ lui de casă.) 3. distanțare, îndepărtare, rărire, spațiere. (~ literelor unui cuvânt.) 4. v. distanță. 5. distanță, interval, spațiu, (Transilv.) scopot. (Ce ~ este între cei doi stâlpi?)

DEPĂRTÁRE ~ări f. 1) v. A DEPĂRTA. 2) Interval dintre două puncte în spațiu; distanță. ◊ Din ~ de departe; dintr-un loc îndepărtat. 3) Loc situat departe de vorbitor. /v. a depărta

depărtare f. 1. acțiunea de a (se) depărta; 2. distanță, interval.

depărtáre f. Acțiunea de a depărta. Distanță, interval: pădurea e la depărtare de un chilometru de casa noastră. Din depărtare, de departe, de la distanță.

depărtá [At: PSALT. HUR. 60v/5 / V: (înv) dă~, (îrg) di~ / Pzi: ~téz, (înv) depart / E: departe] 1 vr A mări distanța față de locul unde se află cineva sau ceva. 2 vr A se retrage din preajma cuiva sau a ceva. 3-4 vr (A se așeza sau) a pleca mai departe. 5 vrp (Îvr) A se separa. 6 vrp (Îvr) A se înstrăina. 7 vr A-și părăsi familia, locul de naștere etc. 8 vr A se stabili în altă parte. 9 vr (Fig) A se înstrăina de o idee. 10 vr A se distanța (de un anumit punct fix, de cineva sau de ceva). 11 vt A lăsa o anumită distanță. 12 vt A fi la o distanță de... 13 vt (C. i. părți mobile ale corpului omenesc) A îndepărta de trunchi. 14 vt A muta în altă parte. 15 vt A ține pe cineva la distanță. 16 vt (C. i. ființe) A alunga dintr-un loc Si: a izgoni. 17 vt A demite dintr-o funcție. 18 vt (Îvr) A exila. 19 vt (C. i. neajunsuri, primejdii, abuzuri) A face să dispară. 20-21 vtr A (se) feri de ceva. 22 vt A cruța. 23 vr A se abate (de la o normă fixată, de la o linie de conduită, de la subiect etc.). 24 vr (Rar) A se debarasa. 25 vr (Îvr) A se revărsa.

DEPĂRTÁ, depărtez, vb. I. 1. Refl. A mări distanța față de locul unde se află cineva sau ceva, a se retrage din preajma cuiva sau a ceva, a se așeza sau a pleca (mai) departe. ♦ Fig. A se înstrăina de cineva sau de ceva. 2. Tranz. A duce, a muta ceva mai departe, a distanța de ceva; a trimite sau a ține pe cineva departe. ♦ Fig. A înlătura pe cineva de undeva, a izgoni, a alunga. 3. Refl. A se abate, a devia (de la subiect). – Din departe.

DEPĂRTÁ, depărtez, vb. I. 1. Refl. A mări distanța față de locul unde se află cineva sau ceva, a se retrage din preajma cuiva sau a ceva, a se așeza sau a pleca (mai) departe. ♦ Fig. A se înstrăina de cineva sau de ceva. 2. Tranz. A duce, a muta ceva mai departe, a distanța de ceva; a trimite sau a ține pe cineva departe. ♦ Fig. A înlătura pe cineva de undeva, a izgoni, a alunga. 3. Refl. A se abate, a devia (de la subiect). – Din departe.

DEPĂRTÁ, depărtez, vb. I. (Uneori în concurență cu îndepărta) 1. Refl. A se duce din apropierea unei ființe sau a unui lucru, a pleca în altă parte. Oamenii se depărtau cîte unul. CAMILAR, N. I 40. Acuma s-a depărtat și mai tare, cu scaunul lui, de colțul mesei. SADOVEANU, P. M. 230. Se uită la el cu milă și parcă nu se îndura să se depărteze de dînsul. ISPIRESCU, L. 15. Biata fată... pornește în toată lumea, depărtîndu-se de casa părințască fără nici o nădejde de întoarcere ! CREANGĂ, P. 286. ♦ A se înstrăina de cineva sau de ceva, a părăsi (pe cineva sau ceva). Neputința de a înțelege ce se petrece în sufletul și în corpul acelei ființe care se depărta de el, îl chinuia amar, pînă la disperare. BART, E. 216. 2. Tranz. A duce, a muta, a pune în altă parte; a ține pe cineva departe. Lopătarii depărtaseră corabia de uscat. ISPIRESCU, L. 24. De-aș putea să-i depărtez pe toți de-acasă. ALECSANDRI, T. I 216. ♦ A înlătura (dintr-o situație, dintr-o funcție sau o poziție oarecare); a alunga, a goni, a izgoni. Mi-a spus că-i pare rău că trebuie să mă depărteze din casa lui. GALACTION, O. I 77. Din locașul fericirii Pentru ce m-ai depărtat ? ALECSANDRI, P. II 98. Brazii că se legănau... Dar voi ce vă legănați? Sau vreți cuibul să-mi stricați, De-aici să mă depărtați ? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 204. ◊ Fig. Putea ca să și-l închipuiască altfel de cum îl cunoscusesănătos în orice clipădepărtînd însuși gîndul că un om ca el ar putea să se îmbolnăvească ? MACEDONSKI, O. III 21. 3. Refl. A se abate, a devia. Dar ia, să nu ne depărtăm cu vorba și să încep a depăna firul poveștii. CREANGĂ, P. 184.

depărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 depărteáză

depărtá vb., ind. prez. 1 sg. depărtéz, 3 sg. și pl. depărteáză

DEPĂRTÁ vb. 1. v. îndepărta. 2. a (se) dezlipi, a (se) îndepărta. (Să nu te ~ de mine.) 3. v. spația. 4. v. scoate. 5. v. izgoni. 6. a se îndepărta, v. înstrăina. (De ce te-ai ~ de noi?) 7. v. abate.

A (se) depărta ≠ a (se) apropia

depărtà v. a pune sau a duce departe: depărtați pe copii dela foc.

Intrare: depărtare
depărtare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular depărtare depărtarea
plural depărtări depărtările
genitiv-dativ singular depărtări depărtării
plural depărtări depărtărilor
vocativ singular
plural
Intrare: depărta
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) depărta depărtare depărtat depărtând singular plural
depărtea depărtați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) depărtez (să) depărtez depărtam depărtai depărtasem
a II-a (tu) depărtezi (să) depărtezi depărtai depărtași depărtaseși
a III-a (el, ea) depărtea (să) depărteze depărta depărtă depărtase
plural I (noi) depărtăm (să) depărtăm depărtam depărtarăm depărtaserăm, depărtasem*
a II-a (voi) depărtați (să) depărtați depărtați depărtarăți depărtaserăți, depărtaseți*
a III-a (ei, ele) depărtea (să) depărteze depărtau depărta depărtaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)