17 definiții pentru displăcea displace

DISPLĂCEÁ, displác, vb. II. Intranz. A nu-i plăcea, a nu agrea. [Var.: displáce vb. III] – Din it. dispiacere (după plăcea).

DISPLĂCEÁ, displác, vb. II. Intranz. A nu-i plăcea, a nu agrea. [Var.: displáce vb. III] – Din it. dispiacere (după plăcea).

DISPLĂCEÁ, displác, vb. II. Intranz. (Construit cu dativul) A-i fi neplăcut, a nu-i fi pe plac. Îl observă că n-are arme și asta nu-i displăcu. SADOVEANU, Z. C. 100. Într-un tablou cutare combinație de culori ne place, cutare ne displace. GHEREA, ST. CR. II 29. Înțelegi bine c-ajunge să-mi displacă Asemenea purtare. MACEDONSKI, O. II 25. – Variantă: displáce vb. III.

displăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. displác; ger. displăcấnd; part. displăcút

displăceá vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. displác, 1 pl. displăcém, 2 pl. displăcéți; part. displăcút

DISPLĂCEÁ vb. a-i repugna. (Îmi ~ să fac acest lucru.)

A displăcea ≠ a plăcea

DISPLĂCEÁ vb. II. intr. A nu plăcea. ♦ A fi neplăcut. [P.i. displác, var. displace vb. III. / < it. dispiacere, după plăcea].

DISPLĂCEÁ vb. intr. a nu plăcea. ◊ a nu agrea. (după it. dispiacere)

A DISPLĂCEÁ displác intranz. A înceta de a fi pe plac; a nu plăcea. /<it. dispiacere

DISPLÁCE vb. III v. displăcea.

DISPLÁCE vb. III v. displăcea.

DISPLÁCE vb. III v. displăcea.

DISPLÁCE vb. III. v. displăcea.

* displác, -plăcút, a -plăceá v. intr. (dis- și plac, după fr. déplaire și lat. displicére). Nu plac: vorba asta-mĭ displace.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DISPLĂCEÁ vb. a-i repugna. (Îmi ~ să fac acest lucru.)

Intrare: displăcea
verb (V502)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) displăcea displăcere displăcut displăcând singular plural
displaci, displace- displăceți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) displac (să) displac displăceam displăcui displăcusem
a II-a (tu) displaci (să) displaci displăceai displăcuși displăcuseși
a III-a (el, ea) displace (să) displa displăcea displăcu displăcuse
plural I (noi) displăcem (să) displăcem displăceam displăcurăm displăcuserăm, displăcusem*
a II-a (voi) displăceți (să) displăceți displăceați displăcurăți displăcuserăți, displăcuseți*
a III-a (ei, ele) displac (să) displa displăceau displăcu displăcuseră
verb (V615) infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) displace* displacere* singular plural
displaceți*, displăceți-*
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
plural I (noi) displacem* (să) displacem*
a II-a (voi) displaceți* (să) displaceți*
a III-a (ei, ele)
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)