4 intrări

27 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

disputa [At: TOMICI, Î. 25/9 / V: des~, (îvr) diș~ / Pzi: disput / E: fr disputer, lat disputare] 1 vr A discuta cu aprindere în contradictoriu Si: (înv) a se disputului (1). 2 vr (Pex) A se certa. 3 vt (Cu pronumele în dativ; d. persoane, colectivități) A lupta pentru dobândirea unui anumit lucru Si: a concura, a rivaliza. 4 vt (Îe) A ~ terenul A apăra un teren sau un teritoriu și a nu-l da ușor înapoi. 5 vt A contesta un drept, o situație etc. 6 vr (D. competiții sportive) A se desfășura. modificată

DISPUTÁ, dispút, vb. I. 1. Tranz. (Despre persoane, grupări sau colectivități; construit cu dativul pronumelui) A lupta pentru dobândirea unui lucru, pentru întâietate, a fi în concurență, în rivalitate pentru...; a rivaliza. 2. Refl. (Despre întreceri, competiții sportive) A avea loc; a se desfășura. – Din fr. disputer, lat. disputare.

DISPUTÁ, dispút, vb. I. 1. Tranz. (Despre persoane, grupări sau colectivități; construit cu dativul pronumelui) A lupta pentru dobândirea unui lucru, pentru întâietate, a fi în concurență, în rivalitate pentru...; a rivaliza. 2. Refl. (Despre întreceri, competiții sportive) A avea loc; a se desfășura. – Din fr. disputer, lat. disputare.

DISPUTÁ, dispút, vb. I. 1. Tranz. (Despre persoane, grupări, colectivități; construit cu dativul pronumelui reflexiv) A lupta pentru dobîndirea unui lucru, a fi în concurență pentru..., a rivaliza. Familii... își dispută stăpînirea pămîntului. BOGZA, C. O. 263. O droaie de pețitori... își disputau mîna ei. NEGRUZZI, S. I 106. ◊ Fig. Stele și constelații vestite... își văd disputată domnia de masele mari ale norilor. BOGZA, C. O. 51. ◊ (Rar, fără dativul pronumelui reflexiv) Arta nu trebuie să te dispute și să te împartă. Ea te vrea tot, ca să ți se dea toată. VLAHUȚĂ, O. A. 334. ♦ Refl. pas. (Despre competiții sportive) A avea loc, a se desfășura. Se dispută un meci de fotbal. 2. Tranz. (Franțuzism) A contesta (cuiva) dreptul asupra unui lucru. Oh! Nimeni n-are dreptul nicicum a-ți disputa Pe viitor cea parte din fericirea ta. BOLINTINEANU, O. 120. 3. Refl. (Franțuzism învechit) A discuta (asupra unei chestiuni de principiu, a unei teme științifice etc.); p. ext. a se certa. (Refl. reciproc) Bogăția, desfătarea, virtutea și sănătatea Disputîndu-se-ntre ele... fiecare își găsea sieși dreptate. PANN, P. V. II 22.

DISPUTÁ vb. I. tr. 1. A fi în luptă, a lupta pentru ceva, a rivaliza. ♦ intr. A susține o dispută. ♦ refl. (Despre competiții sportive) A avea loc, a se desfășura. 2. A contesta (cuiva) un drept, o situație. [P.i. dispút. / < fr. disputer, it., lat. disputare].

DISPUTÁ vb. I. tr. a fi în luptă, a lupta pentru ceva; a rivaliza. II. intr. a susține o dispută; a discuta în contradictoriu. III. refl. (despre competiții sportive) a avea loc, a se desfășura. (< fr. disputer, lat. disputare)

A DISPUTÁ dispút 1. tranz. (persoane, colectivități etc.) A pune în luptă pentru a căpăta în posesiune. ~ un premiu. 2. intranz. 1) A purta o dispută; a discuta; a conversa. 2) A vorbi în contradictoriu; a discuta. /<fr. disputer, lat. disputare

A SE DISPUTÁ pers. 3 se dispútă intranz. (despre evenimente, fapte etc.) A avea loc; a se petrece; a se produce. /<fr. disputer, lat. disputare

disputà v. 1. a discuta cu vioiciune despre ceva: a disputa despre gusturi, colori; 2. a contesta, a lupta pentru obținerea unui lucru: a disputa un premiu.

dispu sf [At: LEON ASACHI, B. 33/26 / V: des~, diș~, (îvr) ~po~ / Pl: ~te / E: fr dispute, lat disputio] 1 Discuție în contradictoriu între două sau mai multe persoane ori grupuri de persoane Si: controversă, disputare (1), (îvr) disputație (1), (îrg) dispuție (1). 2 (Pex) Ceartă. 3 Dezbatere controversată asupra unui subiect, a unei teme științifice etc. 4 Luptă pentru întâietate. 5 (Spt) Întrecere pentru obținerea victoriei Si: competiție, concurs. 5 Desfășurare a unei competiții sportive.

DISPÚTĂ, dispute, s. f. 1. Discuție în contradictoriu între două sau mai multe persoane ori grupuri de persoane; controversă; p. ext. ceartă. 2. Luptă pentru întâietate, pentru tranșarea în favoarea sa a unei rivalități; spec. întrecere sportivă; desfășurare a unei întreceri sportive. – Din fr. dispute.

DISPÚTĂ, dispute, s. f. 1. Discuție în contradictoriu între două sau mai multe persoane ori grupuri de persoane; controversă; p. ext. ceartă. 2. Luptă pentru întâietate, pentru tranșarea în favoarea sa a unei rivalități; spec. întrecere sportivă; desfășurare a unei întreceri sportive. – Din fr. dispute.

DISPÚTĂ, dispute, s. f. 1. Discuție în contradictoriu între două sau mai multe persoane asupra unui subiect sau asupra unei teme; dezbatere, controversă; p. ext. ceartă. Acolo, la restaurant, se iscă o dispută între tustrei. C. PETRESCU, O. P. I 93. ◊ Fig. Marele masiv al Bucegilor se înalță, cu fiecare stîncă și cu fiecare perete de piatră, tot mai sus... ca pentru o tragică și solemnă dispută cu... Piatra Craiului. BOGZA, C. O. 206. 2. (Sport) Competiție.

DISPÚTĂ s.f. 1. Dezbatere, discuție aprinsă, controversă (cu privire la un subiect, la o temă); (p. ext.) diferend, ceartă. 2. (Sport) Competiție, întrecere; luptă pentru obținerea victoriei. [< fr. dispute, it. disputa].

DISPÚTĂ s. f. 1. dezbatere, discuție aprinsă, controversă (cu privire la un subiect, la o temă); (p. ext.) diferend, ceartă. 2. competiție (sportivă). (< fr. dispute)

DISPÚTĂ ~e f. Discuție în contradictoriu asupra unei probleme în prezența unui auditoriu; dezbatere a unei chestiuni controversate. /<fr. dispute

dispută f. 1. desbatere între persoane cari nu sunt de aceeaș părere; 2. discuțiune prea vie, ceartă: gustul dispută n’are PANN.

* dispút, a -á v. tr. (fr. disputer, d. lat. dis-puto, -áre. V. imput, cont). Lupt, contest că să cuprind eŭ: Pompeĭ dispută luĭ Cezar întîietatea. A disputa terenu, a te lupta p. el. V. intr. Discut, mă lupt cu vorba: a discuta despre gusturĭ.

* díspută și dispútă f., pl. e (it. disputa, fr. dispute). Disputațiune, luptă cu vorba, contestațiune.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

disputá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispútă

arată toate definițiile

Intrare: disputa
verb (VT3)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • disputa
  • disputare
  • disputat
  • disputatu‑
  • disputând
  • disputându‑
singular plural
  • dispu
  • disputați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • disput
(să)
  • disput
  • disputam
  • disputai
  • disputasem
a II-a (tu)
  • dispuți
(să)
  • dispuți
  • disputai
  • disputași
  • disputaseși
a III-a (el, ea)
  • dispu
(să)
  • dispute
  • disputa
  • dispută
  • disputase
plural I (noi)
  • disputăm
(să)
  • disputăm
  • disputam
  • disputarăm
  • disputaserăm
  • disputasem
a II-a (voi)
  • disputați
(să)
  • disputați
  • disputați
  • disputarăți
  • disputaserăți
  • disputaseți
a III-a (ei, ele)
  • dispu
(să)
  • dispute
  • disputau
  • disputa
  • disputaseră
Intrare: dispută
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dispu
  • disputa
plural
  • dispute
  • disputele
genitiv-dativ singular
  • dispute
  • disputei
plural
  • dispute
  • disputelor
vocativ singular
plural
Intrare: dișputa
dișputa
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: dișpută
dișpută
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)