2 intrări

14 definiții

DISTONÁRE, distonări, s. f. Acțiunea de a distona și rezultatul ei. – V. distona.

DISTONÁRE, distonări, s. f. Acțiunea de a distona și rezultatul ei. – V. distona.

distonáre s. f., pl. distonări

DISTONÁRE s.f. Intonare falsă a unui sunet. [< distona].

DISTONÁ, pers. 3 distonează, vb. I. Intranz. A fi în dezacord, a nu se potrivi cu ansamblul sau cu restul. ♦ Spec. (Despre sunete muzicale) A suna fals. – Din it. distonare.

DISTONÁ, pers. 3 distonează, vb. I. Intranz. A fi în dezacord, a nu se potrivi cu ansamblul sau cu restul. ♦ Spec. (Despre sunete muzicale) A suna fals. – Din it. distonare.

DISTONÁ, pers. 3 distonează, vb. I. Intranz. A fi în dezacord, a nu se potrivi (cu cineva sau cu ceva). Ridicătura de un violet palid distona cu celălalt pămînt gălbui, strîns ca în gheare de tufe de peliniță și tulpini veștede de diferite buruieni. CĂLUGĂRU, O. P. 55. În lumea asta mică și vie [a gării], nu făceau pată supărătoare și nu distonau decît pasagerii obișnuiți. POPA, V. 209.

distoná (a ~) vb., ind. prez. 3 distoneáză

distoná vb., ind. prez. 3 sg. distoneáză

A distona ≠ a armoniza, a se asorta

DISTONÁ vb. I. intr. A fi neconcordant, în neconcordanță, în dezacord, a nu se potrivi. [P.i. 3, 6 -nează. / < germ. distonieren].

DISTONÁ vb. intr. a fi neconcordant, a fi în dezacord, a nu se potrivi. ◊ (despre sunete muzicale) a suna fals. (< it. distonare)

A DISTONÁ ~éz intranz. 1) A fi în distonanță; a dezacorda; a discorda. 2) (despre sunete) A suna fals. /<it. distonare


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

distonare, abatere de la intonația (I, 1) justă. V. auz.

Intrare: distonare
distonare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular distonare distonarea
plural distonări distonările
genitiv-dativ singular distonări distonării
plural distonări distonărilor
vocativ singular
plural
Intrare: distona
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) distona distonare distonat distonând singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea) distonea (să) distoneze distona distonă distonase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele) distonea (să) distoneze distonau distona distonaseră