13 definiții pentru duel


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

duel sn [At: ȘINCAI, HR. I, 319 / Pl: ~uri, (îvp) ~e / E: fr duel, lat duellum] 1 Luptă care se desfășoară (după un anumit cod) între două persoane înarmate, în prezența unor martori și care are drept scop tranșarea unui diferend personal Si: (nob) duelare, (îvr) duelism. 2 Luptă în care artileriile celor două armate inamice trag simultan una asupra celeilalte. 3 (Fig) Polemică vie care are loc între două persoane, două publicații etc.

DUÉL, dueluri, s. n. Luptă care se desfășoară (după un anumit cod) între două persoane înarmate, în prezența unor martori și care are drept scop tranșarea unui diferend personal. ♦ Luptă în care artileriile celor două armate inamice trag simultan una asupra celeilalte. ♦ Fig. Polemică vie care are loc între două persoane, două publicații etc. – Din fr. duel, lat. duellum.

DUÉL, dueluri, s. n. Luptă care se desfășoară (după un anumit cod) între două persoane înarmate, în prezența unor martori și care are drept scop tranșarea unui diferend personal. ♦ Luptă în care artileriile celor două armate inamice trag simultan una asupra celeilalte. ♦ Fig. Polemică vie care are loc între două persoane, două publicații etc. – Din fr. duel, lat. duellum.

DUÉL, dueluri, s. n. Luptă între două persoane înarmate, obișnuită mai ales în evul mediu cu scopul de a tranșa un diferend. Poetul apreciase cu voce tare această conduită. De aiciexplicații, provocare la duel și duelul. GALACTION, O. I 575. Nu te bate în duel cu unul care nu știe să se bată. CAMIL PETRESCU, U. N. 409. Duelul între ostași era aspru pedepsit. BĂLCESCU, O. I 122. ♦ Fig. Luptă. Peste două zile... am avut, pentru întîia oară, priveliștea unui duel de artilerie. CAMIL PETRESCU, U. N. 301.

DUÉL s.n. Luptă cu armele între două persoane, dată în prezența unor martori fixați dinainte, în vederea lămuririi unui diferend. ♦ (Fig.) Luptă între două persoane, între două grupuri. [Pron. du-el. / cf. fr. duel, it. duello, lat. duellum – război].

DUÉL s. n. 1. luptă cu armele între două persoane, dată în prezența unor martori fixați dinainte, în vederea lămuririi unui diferend. 2. ~ de artilerie = acțiune în care artileriile părților beligerante trag simultan una asupra celeilalte. 3. (fig.) luptă, dispută între două persoane, grupuri, publicații. (< fr. duel, lat. duellum)

DUÉL ~uri n. 1) Luptă desfășurată după anumite reguli între două persoane înarmate, dintre care una cere rezolvarea unui diferend. 2) fig. Schimb viu de opinii sau replici între două părți adverse (persoane sau publicații); polemică. [Sil. du-el] /<fr. duel, lat. duellum

duel n. 1. luptă între doi oameni înarmați și în prezența martorilor; 2. luptă în genere.

* duél n., pl. urĭ și e (fr. duel, d. lat. duellum, variantă din bellum, războĭ). Luptă între doĭ oamenĭ, de ordinar cu sabĭa, floreta orĭ pistolu, în fața unor martorĭ. Luptă: duel de artilerie.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DUÉL s. (rusism înv.) poedinoc. (L-a provocat la ~.)

DUEL s. (rusism înv.) poedinoc. (L-a provocat la ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

duél (duéluri), s. n.1. Luptă între două persoane înarmate. – 2. (Fig.) Polemică. Fr. duel.Der. duela, vb. (rar, a se bate în duel); duelist, s. m., din fr.; duelgiu, s. m. (duelist).

Intrare: duel
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • duel
  • duelul
  • duelu‑
plural
  • dueluri
  • duelurile
genitiv-dativ singular
  • duel
  • duelului
plural
  • dueluri
  • duelurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)