2 intrări

29 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

frâ1 sf [At: LTR / Pl: ~ne / E: fr frein după frâne, pll frâu] 1 (Teh) Ansamblu de mecanisme folosit pentru a micșora, eventual pentru a anula viteza unor corpuri aflate în mișcare, prin transformarea energiei cinetice a acelor corpuri în altă formă de energie. 2 (Spc) Dispozitiv folosit pentru încetinirea vitezei sau pentru oprirea mișcării unui vehicul. 3 (Fig) Ceea ce ține în loc cursul sau dezvoltarea unui proces în desfășurare, a unei acțiuni, a unui sentiment Si: obstacol, piedică.

FRẤNĂ, frâne, s. f. Dispozitiv folosit pentru încetinirea vitezei sau pentru oprirea mișcării unui vehicul. ♦ Fig. Ceea ce ține în loc cursul sau dezvoltarea unui proces în desfășurare, a unei acțiuni, a unui sentiment etc.; piedică, obstacol. – Din fr. frein (după frâne, pl. lui frâu).

FRẤNĂ, frâne, s. f. Dispozitiv folosit pentru încetinirea vitezei sau pentru oprirea mișcării unui vehicul. ♦ Fig. Ceea ce ține în loc cursul sau dezvoltarea unui proces în desfășurare, a unei acțiuni, a unui sentiment etc.; piedică, obstacol. – Din fr. frein (după frâne, pl. lui frâu).

frấnă s. f., g.-d. art. frấnei; pl. frấne

frână s. f., g.-d. art. frânei; pl. frâne

FRÂNĂ s. v. obstacol, piedică.

FRÂNĂ s.f. Aparat adaptat la un vehicul pentru a-i micșora viteza sau a-l opri din mers. ♦ (Fig.) Ceea ce oprește, încetinește, îngreuiază o acțiune, un proces etc. [După fr. frein].

FRẤNĂ s. f. dispozitiv adaptat la un vehicul pentru a-i micșora sau opri viteza. ◊ (fig.) ceea ce oprește, încetinește o acțiune, un proces etc. (după fr. frein)

FRÂNĂ ~e f. 1) Dispozitiv pentru micșorarea vitezei sau oprirea unui vehicul. 2) fig. Factor care zădărnicește desfășurarea unui proces sau a unei acțiuni. [G.-D. frânei] /<fr. frein

frână f. aparat spre a opri îndată mersul unei mașini, unui vagon sau tramvaiu (= fr. frein).

fra sf [At: DN3 / Pl: ~ne / E: fr frana] (Glg) Alunecare de teren în formă de cuib.

frâna [At: LTR / Pzi: ~nez / E: fr freiner după frână, înfrâna] 1-2 vt(a) A încetini sau a opri mișcarea unui corp. 3-4 vt(a) (Spc) A încetini sau a opri mersul unui vehicul cu ajutorul frânei (2). 5 vt (Fig) A împiedica dezvoltarea, cursul sau manifestarea unei acțiuni, a unui proces, a unui sentiment. 6 vt (Fig) A tempera. 7 vi (D. un vehicul) A încetini. 8 vi (D. un vehicul) A se opri.

FRÂNÁ, frânez, vb. I. Tranz. A încetini sau a opri mersul unui vehicul cu ajutorul frânei. ♦ Fig. A ține în loc, a împiedica, a opri dezvoltarea, cursul sau manifestarea unei acțiuni, a unui proces, a unui sentiment. – Din fr. freiner (după frână, înfrâna).

FRÂNÁ, frânez, vb. I. Tranz. A încetini sau a opri mersul unui vehicul cu ajutorul frânei. ♦ Fig. A ține în loc, a împiedica, a opri dezvoltarea, cursul sau manifestarea unei acțiuni, a unui proces, a unui sentiment. – Din fr. freiner (după frână, înfrâna).

FRÎNÁ, frînez, vb. I. Tranz. 1. (Mai ales cu privire la vehicule) A încetini sau a opri din mișcare cu ajutorul frînei. Șoferul frînează mașina.Intranz. Mașina frînă brusc. 2. Fig. A ține în loc, a împiedica, a opri dezvoltarea, cursul, manifestarea unui proces, a unui sentiment etc. Nu există putere în lume în stare să frîneze avîntul făuritorilor vieții noi. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2582.

FRÎ́NĂ, frîne, s. f. 1. Dispozitiv folosit pentru încetinirea sau pentru oprirea mișcării unui vehicul. Trenul cu patru vagoane intră în gară cu toate frînele strînse. DUMITRIU, N. 98. Vagonul nemaifiind în coadă, frînarul de siguranță îl părăsise, iar locul de la pavilionul de observație, unde e frîna, era acuma gol. CARAGIALE, M. 142. 2. Fig. Ceea ce ține în loc cursul sau dezvoltarea unui proces, a unui sentiment etc.; piedică, obstacol. Acei care nu contribuie la desfășurarea criticii și autocriticii sînt o frînă în calea mersului înainte. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 208.

frâná (a ~) vb., ind. prez. 3 frâneáză

frâná vb., ind. prez. 1 sg. frânez, 3 sg. și pl. frâneáză

FRÂNÁ vb. a opri. (A ~ mașina.)

arată toate definițiile

Intrare: frână
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular frâ frâna
plural frâne frânele
genitiv-dativ singular frâne frânei
plural frâne frânelor
vocativ singular
plural
Intrare: frâna
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) frâna frânare frânat frânând singular plural
frânea frânați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) frânez (să) frânez frânam frânai frânasem
a II-a (tu) frânezi (să) frânezi frânai frânași frânaseși
a III-a (el, ea) frânea (să) frâneze frâna frână frânase
plural I (noi) frânăm (să) frânăm frânam frânarăm frânaserăm, frânasem*
a II-a (voi) frânați (să) frânați frânați frânarăți frânaserăți, frânaseți*
a III-a (ei, ele) frânea (să) frâneze frânau frâna frânaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)

frână

  • 1. Dispozitiv folosit pentru încetinirea vitezei sau pentru oprirea mișcării unui vehicul.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 2 exemple
    exemple
    • Trenul cu patru vagoane intră în gară cu toate frînele strînse. DUMITRIU, N. 98.
      surse: DLRLC
    • Vagonul nemaifiind în coadă, frînarul de siguranță îl părăsise, iar locul de la pavilionul de observație, unde e frîna, era acuma gol. CARAGIALE, M. 142.
      surse: DLRLC
    • 1.1. figurat Ceea ce ține în loc cursul sau dezvoltarea unui proces în desfășurare, a unei acțiuni, a unui sentiment etc.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: obstacol piedică un exemplu
      exemple
      • Acei care nu contribuie la desfășurarea criticii și autocriticii sînt o frînă în calea mersului înainte. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 208.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • limba franceză frein (după frâne, plural lui frâu)
    surse: DEX '09 DEX '98 DN