frână

  • 1. Dispozitiv folosit pentru încetinirea vitezei sau pentru oprirea mișcării unui vehicul.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 2 exemple
    exemple
    • Trenul cu patru vagoane intră în gară cu toate frînele strînse. DUMITRIU, N. 98.
      surse: DLRLC
    • Vagonul nemaifiind în coadă, frînarul de siguranță îl părăsise, iar locul de la pavilionul de observație, unde e frîna, era acuma gol. CARAGIALE, M. 142.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Ceea ce ține în loc cursul sau dezvoltarea unui proces în desfășurare, a unei acțiuni, a unui sentiment etc.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN figurat sinonime: obstacol piedică un exemplu
      exemple
      • Acei care nu contribuie la desfășurarea criticii și autocriticii sînt o frînă în calea mersului înainte. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 208.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • limba franceză frein (după frâne, plural lui frâu)
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

16 definiții

frână f. aparat spre a opri îndată mersul unei mașini, unui vagon sau tramvaiu (= fr. frein).

FRÂNÁ, frânez, vb. I. Tranz. A încetini sau a opri mersul unui vehicul cu ajutorul frânei. ♦ Fig. A ține în loc, a împiedica, a opri dezvoltarea, cursul sau manifestarea unei acțiuni, a unui proces, a unui sentiment. – Din fr. freiner (după frână, înfrâna).

FRÂNÁ, frânez, vb. I. Tranz. A încetini sau a opri mersul unui vehicul cu ajutorul frânei. ♦ Fig. A ține în loc, a împiedica, a opri dezvoltarea, cursul sau manifestarea unei acțiuni, a unui proces, a unui sentiment. – Din fr. freiner (după frână, înfrâna).

FRÎNÁ, frînez, vb. I. Tranz. 1. (Mai ales cu privire la vehicule) A încetini sau a opri din mișcare cu ajutorul frînei. Șoferul frînează mașina.Intranz. Mașina frînă brusc. 2. Fig. A ține în loc, a împiedica, a opri dezvoltarea, çursul, manifestarea unui proces, a unui sentiment etc. Nu există putere în lume în stare să frîneze avîntul făuritorilor vieții noi. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2582.

frâná (a ~) vb., ind. prez. 3 frâneáză

frâná vb., ind. prez. 1 sg. frânez, 3 sg. și pl. frâneáză

FRÂNÁ vb. a opri. (A ~ mașina.)

FRÂNÁ vb. v. împiedica, înfrâna, opri, stăvili.

FRÂNÁ vb. I. tr. A opri, a încetini mersul unui vehicul cu ajutorul frânei. ♦ (Fig.) A ține în loc, a încetini, a pune piedici. [După fr. freiner].

FRÂNÁ vb. tr. a opri, a încetini mersul unui vehicul cu ajutorul frânei. ◊ (fig.) a ține în loc, a încetini. (după fr. freiner)

A FRÂNÁ ~éz 1. tranz. 1) (vehicule) A opri cu ajutorul frânei. 2) fig. A împiedica să se manifeste; a stăvili. 2. intranz. (despre vehicule în mișcare) A-și încetini sau a-și opri mersul. /<fr. freiner

*frî́nă f., pl. e (d. frîŭ, frîne, după fr. frein). Opritoare (pedică [!]) la roatele [!] vechiculelor [!] (locomotive, vagoane, automobile, biciclete, trăsurĭ).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

FRÎNÁ vb. a opri. (A ~ mașina.)

frîná vb. v. ÎMPIEDICA. ÎNFRÎNA. OPRI. STĂVILI.

frî́nă s. v. OBSTACOL. PIEDICĂ.

FRÂNĂ AERODINAMICĂ dispozitiv adaptat unei aeronave destinat micșorării vitezei acesteia sau opririi sale.

Intrare: frână
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular frâ frâna
plural frâne frânele
genitiv-dativ singular frâne frânei
plural frâne frânelor
vocativ singular
plural
Intrare: frâna
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) frâna frânare frânat frânând singular plural
frânea frânați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) frânez (să) frânez frânam frânai frânasem
a II-a (tu) frânezi (să) frânezi frânai frânași frânaseși
a III-a (el, ea) frânea (să) frâneze frâna frână frânase
plural I (noi) frânăm (să) frânăm frânam frânarăm frânaserăm, frânasem*
a II-a (voi) frânați (să) frânați frânați frânarăți frânaserăți, frânaseți*
a III-a (ei, ele) frânea (să) frâneze frânau frâna frânaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)

9 definiții încorporate

Aceste definiții sunt deja încorporate în filele „rezultate” și „conjugări / declinări”. Le prezentăm pentru edificare.

FRẤNĂ, frâne, s. f. Dispozitiv folosit pentru încetinirea vitezei sau pentru oprirea mișcării unui vehicul. ♦ Fig. Ceea ce ține în loc cursul sau dezvoltarea unui proces în desfășurare, a unei acțiuni, a unui sentiment etc.; piedică, obstacol. – Din fr. frein (după frâne, pl. lui frâu).

FRẤNĂ, frâne, s. f. Dispozitiv folosit pentru încetinirea vitezei sau pentru oprirea mișcării unui vehicul. ♦ Fig. Ceea ce ține în loc cursul sau dezvoltarea unui proces în desfășurare, a unei acțiuni, a unui sentiment etc.; piedică, obstacol. – Din fr. frein (după frâne, pl. lui frâu).

frấnă s. f., g.-d. art. frấnei; pl. frấne

frână s. f., g.-d. art. frânei; pl. frâne

FRÂNĂ s. v. obstacol, piedică.

FRÂNĂ s.f. Aparat adaptat la un vehicul pentru a-i micșora viteza sau a-l opri din mers. ♦ (Fig.) Ceea ce oprește, încetinește, îngreuiază o acțiune, un proces etc. [După fr. frein].

FRẤNĂ s. f. dispozitiv adaptat la un vehicul pentru a-i micșora sau opri viteza. ◊ (fig.) ceea ce oprește, încetinește o acțiune, un proces etc. (după fr. frein)

FRÂNĂ ~e f. 1) Dispozitiv pentru micșorarea vitezei sau oprirea unui vehicul. 2) fig. Factor care zădărnicește desfășurarea unui proces sau a unei acțiuni. [G.-D. frânei] /<fr. frein

FRÎ́NĂ, frîne, s. f. 1. Dispozitiv folosit pentru încetinirea sau pentru oprirea mișcării unui vehicul. Trenul cu patru vagoane intră în gară cu toate frînele strînse. DUMITRIU, N. 98. Vagonul nemaifiind în coadă, frînarul de siguranță îl părăsise, iar locul de la pavilionul de observație, unde e frîna, era acuma gol. CARAGIALE, M. 142. 2. Fig. Ceea ce ține în loc cursul sau dezvoltarea unui proces, a unui sentiment etc.; piedică, obstacol. Acei care nu contribuie la desfășurarea criticii și autocriticii sînt o frînă în calea mersului înainte. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 208.