2 intrări

O definiție

hălăí, hắlăí, vb. IV (reg.) 1. a răcni, a face gură, a se sfădi. 2. a dojeni (pe cineva).

Intrare: hălăit
hălăit
adjectiv (A2) masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular hălăit hălăitul hălăi hălăita
plural hălăiți hălăiții hălăite hălăitele
genitiv-dativ singular hălăit hălăitului hălăite hălăitei
plural hălăiți hălăiților hălăite hălăitelor
vocativ singular
plural
Intrare: hălăi
verb (VT343) infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) hălăi hălăire hălăit hălăind singular plural
hălăie hălăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) hălăi (să) hălăi hălăiam hălăii hălăisem
a II-a (tu) hălăi (să) hălăi hălăiai hălăiși hălăiseși
a III-a (el, ea) hălăie (să) hălăie hălăia hălăi hălăise
plural I (noi) hălăim (să) hălăim hălăiam hălăirăm hălăiserăm, hălăisem*
a II-a (voi) hălăiți (să) hălăiți hălăiați hălăirăți hălăiserăți, hălăiseți*
a III-a (ei, ele) hălăie (să) hălăie hălăiau hălăi hălăiseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)