2 intrări

20 de definiții

harșt i vz hârș

hârști2 i [At: ȘEZ. III, 189 / V: hart, harst, ~rt / E: fo] (Reg) Strigăt cu care se îndeamnă oile la strungă.

HÂRȘTI interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de frecarea sau de zgârierea suprafeței aspre a două obiecte. ♦ Cuvânt care imită zgomotul produs prin spintecarea cu putere a aerului (lovind, plesnind, retezând etc. ceva). [Var.: harș, hârș interj.] – Onomatopee.

HÁRȘ interj. v. hârști.

HÂRȘ interj. v. hârști.

HÂRȘTI interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de frecarea sau de zgârierea suprafeței aspre a două obiecte. ♦ Cuvânt care imită zgomotul produs prin spintecarea cu putere a aerului (lovind, plesnind, retezând etc. ceva). [Var.: harș, hârș interj.] – Onomatopee.

HÎRȘTI interj. (Și în forma hîrșt; uneori cu valoare de verb) 1. Onomatopee care redă zgomotul produs prin frecarea sau zgîrierea cu un obiect pe o suprafață (aspră). Scosese un chibrit, hîrști! ș-a dat foc fînului. SADOVEANU, P. S. 16. 2. Onomatopee care redă zgomotul produs prin spintecarea cu putere a aerului. ◊ (Cu aluzie la repeziciunea unui gest) Se luptă cu dînsul pînă îi veni bine și hîrșt! îi tăie capul. ISPIRESCU, L. 200. Duminicile bîzîiam la strană și hîrști! cîte un colac. CREANGĂ, A. 10. – Variante: hîrșt, harșt (ISPIRESCU, L. 200) interj.

hârș interj. – Imită zgomotul produs la frecare sau spintecare. – Var. hîrșt, harș(t). Creație expresivă. – Der. hîrșîi (var. hirșii, hîrjii, horji, horțăi, hirșni, hîrșcîi, hîrșcăi), vb. (a scîrțîi, a scrîșni; a freca, a zgîria; a istovi, a slei, a epuiza; refl., a se familiariza, a se obișnui); arșe, s. f. (Mold., bici); hîrșiit (var. hîrjiit, hîrșcăit, hîrșcîit), s. n. (scîrțîit, scrîșnet); hîrșie, s. f. (blană de miel cu părul uzat sau prost conservat); hîrsi, vb. refl. (a se obișnui, a se deprinde; a fi zgîrcit), în al cărui al doilea sens pare a se observa același semantism ca în sp. roñoso, fr. ladre (după DAR este cuvînt de origine diferită, în legătură cu tc. hirs „lăcomie”); hîrjoni, vb. refl. (a se lua la harță în glumă, a vorbi glumeț), der. de la hîrjii, cu suf. expresiv -ni (sensul de bază este acela de „a se atinge”; după Cihac, II, 505 și DAR, din mag. horsolódni „a se certa”; obscur, după Iordan, Dift., 213); hîrjoană (var. hîrjoneală), s. f. (curtare a unei femei); hîrșim, s. n. (reputație, faimă), probabil plecînd de la ideea de „familiariate”; hîrștioagă, s. f. (oaie bătrînă), cu suf. peiorativ -og; hreașcă, s. f. (Mold., „răzătoare”). Nu este sigur dacă horți, vb. (a mișca un obiect făcîndu-l să alunece), aparține aceleași intenții expresive, de el depinde horțiș, adv. (pieziș).

HÂRȘTI interj. (se folosește, adesea repetat, pentru a reda zgomotul produs prin zgârierea sau frecarea suprafeței aspre a două obiecte, prin spintecarea cu putere a aerului). [Monosilabic] /Onomat.

harș (harșt!) int. exprimă sgomotul lovirii: harș, să-i tai capul.

harș saŭ harșt și hîrș saŭ hîrștĭ interj. care arată huĭetu uneĭ lovirĭ răpezĭ cu palma, al tăĭeriĭ răpezĭ, al uneĭ mînĭ trase răpede ș. a.: Harș: ĭ-a și tăĭat capu! Harș: m’am fript! V. jart.

hîrștĭ, interj. ca și harș și vraștĭ: Hîrștĭ! ĭ-a tras o palmă, ĭ-a furat un covrig!


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

HARȚ2 Interj. Exprimă zgomotul tăierii. [Onomatopee]. [Dicționarul universal al limbii române de Lazăr Șăineanu, ed. VIII, Editura „Scrisul românesc”, S.A.]

Intrare: hârști
hârști interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
harșt interjecție
interjecție (I10)
harș interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
hârș interjecție
interjecție (I10)
hârșt interjecție
interjecție (I10)
Intrare: harșt
harșt
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.

hârști harș harșt hârș hârșt

  • 1. Cuvânt care imită zgomotul produs de frecarea sau de zgârierea suprafeței aspre a două obiecte.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Scosese un chibrit, hîrști! ș-a dat foc fînului. SADOVEANU, P. S. 16.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Cuvânt care imită zgomotul produs prin spintecarea cu putere a aerului (lovind, plesnind, retezând etc. ceva).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Se luptă cu dînsul pînă îi veni bine și hîrșt! îi tăie capul. ISPIRESCU, L. 200.
        surse: DLRLC
      • Duminicile bîzîiam la strană și hîrști! cîte un colac. CREANGĂ, A. 10.
        surse: DLRLC

etimologie: