11 definiții pentru laf lafa


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

laf sn [At: POLIZU / V: (reg) ~a sf, (îrg) leaf / Pl: ~uri / E: tc lâf] (Tcî; mpl) 1 Vorbă lipsită de temei: Si (fam) palavră. 2 Glumă. 3 Fleac. 4 (Înv; îlv) A ședea (cu cineva) la -uri A pălăvrăgi. 5 (Înv; îe) A tăia frunză verde și ~uri A spune minciuni. 6 Lăudăroșenie. 7 (Îls) Tafa și ~a Discuție ușoară, fără subiecte serioase sau interesante Si: pălăvrăgeală.

LAF, lafuri, s. n. (Rar; de obicei la pl.) Palavră. ◊ Loc. vb. A ședea (cu cineva) la lafuri = a pălăvrăgi (cu cineva), a sta (cu cineva) la taifas. ◊ Expr. A tăia frunză verde și lafuri = a spune minciuni. – Din tc. lâf.

LAF, lafuri, s. n. (Rar; de obicei la pl.) Palavră. ◊ Loc. vb. A ședea (cu cineva) la lafuri = a pălăvrăgi (cu cineva), a sta (cu cineva) la taifas. ◊ Expr. A tăia frunză verde și lafuri = a spune minciuni. – Din tc. lâf.

LAF, lafuri, s. n. (Rar, mai ales la pl.) Fleacuri, palavre, taifas. Ședeam cu socru-meu la lafuri, după obiceiul de la țară, dinaintea unui borcan de vin. CARAGIALE, M. 11.

laf n. palavră, taifas: pe el îl chema să spuie lafuri și să-i facă giumbușuri CAR. [Turc. LAF]. V. talaf.

laf n., pl. urĭ (turc. [d. pers.] laf, cuvînt, flecărie, fanfaronadă. V. talaf). Munt. Rar. Pl. Lavre și palavre, taclale, glume: îl chemă să-ĭ spuĭe lafurĭ și să-ĭ facă gĭumbușurĭ (Car. VR. 1909, 11, 209).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

laf (rar) s. n., pl. láfuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

LAF s. v. fleac, nimic, palavră.

laf s. v. FLEAC. NIMIC. PALAVRĂ.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

laf (láfuri), s. n. – Vorbărie, taifas. – Mr. lafe, megl. laf. Tc. laf (Roesler 587; Miklosich, Türk. Elem., II, 117; Berneker 683; Șeineanu, II, 232), cf. ngr. λάφα, alb. ljaf, bg., sb. laf.Der. lafa, s. f. (trăncăneală; bagatelă, moft); lăfăi, vb. refl. (a o duce bine), pentru a cărui der. din laf cf. Philippide, II, 719 (după Cihac, II, 164, din sl. lĕgati „a zăcea”; după DAR, din mag. leffenni „a atîrna”; pentru Scriban, legat de slov. lâjhati „a hoinări”); lafagiu, s. m. (limbut, șarlatan).

Intrare: laf
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • laf
  • laful
  • lafu‑
plural
  • lafuri
  • lafurile
genitiv-dativ singular
  • laf
  • lafului
plural
  • lafuri
  • lafurilor
vocativ singular
plural
lafa
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)