14 definiții pentru lecui

LECUÍ, lecuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) îngriji, a (se) trata, a da sau a lua medicamente spre a (se) face sănătos; p. ext. a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. Fig. A nu mai dori cu niciun preț să facă ceva (în urma unei întâmplări neplăcute). – Leac + suf. -ui.

LECUÍ, lecuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) îngriji, a (se) trata, a da sau a lua medicamente spre a (se) face sănătos; p. ext. a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. Fig. A nu mai dori cu nici un preț să facă ceva (în urma unei întâmplări neplăcute). – Leac + suf. -ui.

LECUÍ, lecuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A tămădui, a vindeca, a însănătoși. După ce au ospătat Petrea voinicul... s-au pornit cu smiceaua spre casă ca să lecuiască pe maică-sa. SBIERA, P. 30. Mama lui ce-l tot bocește Zile-ntregi îl scaldă-n lapte și de răni îl lecuiește. ALECSANDRI, P. III 146. (Fig.) Dă-mi o floricică din a ta cosiță Să mă lecuiască de-al meu aspru dor. BOLINTINEANU, O. 86. ◊ Refl. De toate boalele să se lecuiască. ȘEZ. IV 152. (Fig.) M-aș lecui de toată mînia. SBIERA, P. 8. Să beai, să te lecuiești, Pe min’ să nu mă jelești. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 324. 2. Refl. Fig. A se sătura, a-i pieri cheful (de ceva).

lecuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lecuiésc, imperf. 3 sg. lecuiá; conj. prez. 3 să lecuiáscă

lecuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lecuiésc, imperf. 3 sg. lecuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. lecuiáscă

LECUÍ vb. v. sătura, scăpa.

LECUÍ vb. v. însănătoși.

A LECUÍ ~iésc tranz. 1) (bolnavi sau boli) A supune unui tratament medical; a trata. 2) A face să se lecuiască; a tămădui; a vindeca. /leac + suf. ~ui

A SE LECUÍ mă ~iésc intranz. 1) (despre oameni) A reveni la starea normală după o boală; a deveni sănătos; a se vindeca; a se însănătoși; a se îndrepta. 2) (despre leziuni, boli) A dispărea în urma unui tratament; a se vindeca. 3) fig. (despre persoane) A înceta de a mai avea dorințe; a pierde pofta (de ceva). /leac + suf. ~ui

lecuĭésc v. tr. (d. leac saŭ vsl. lĕkovati, a lecui). Vindec.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

LECUI vb. (MED.) a (se) îndrepta, a (se) înfiripa, a (se) însănătoși, a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. a (se) reface, a (se) restabili, a (se) ridica, a (se) tămădui, a (se) vindeca, (latinism rar) a (se) sana, (pop. și fam.) a (se) drege, a (se) doftori, a (se) doftorici, (pop.) a (se) scula, (înv. și reg.) a (se) sănătoșa, a (se) tocmi, a (se) zdrăveni, (reg.) a (se) răzbuna, (Transilv.) a (se) citovi, (Mold.) a (se) priboli, (prin Olt., Ban. și Transilv.) a (se) zvidui, (înv.) a (se) remedia, a (se) vrăciui. (S-a ~ după o lungă boală.)

lecuí, lecuiesc, vb. tranz., refl. – 1. A (se) trata, a (se) îngriji; a vindeca. 2. A dezvăța, a înțărca; a renunța la un nărav. – Din leac (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

Intrare: lecui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) lecui lecuire lecuit lecuind singular plural
lecuiește lecuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) lecuiesc (să) lecuiesc lecuiam lecuii lecuisem
a II-a (tu) lecuiești (să) lecuiești lecuiai lecuiși lecuiseși
a III-a (el, ea) lecuiește (să) lecuiască lecuia lecui lecuise
plural I (noi) lecuim (să) lecuim lecuiam lecuirăm lecuiserăm, lecuisem*
a II-a (voi) lecuiți (să) lecuiți lecuiați lecuirăți lecuiserăți, lecuiseți*
a III-a (ei, ele) lecuiesc (să) lecuiască lecuiau lecui lecuiseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)