2 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

luminator sn [At: IOANOVICI, TEHN. 186 / V: (pop) ~năt~ / Pl: ~oare / E: lumina + -tor cf rs (ил)люминатор] Panou translucid sau transparent care înlocuiește o porțiune dintr-un perete, dintr-un plafon sau din învelitoarea unui acoperiș în scopul iluminării naturale a unei încăperi Si: (rar) lucernariu.

LUMINATÓR, luminatoare, s. n. Panou translucid sau transparent care înlocuiește o porțiune dintr-un perete, dintr-un plafon sau din învelitoarea unui acoperiș în scopul asigurării iluminării naturale a unei încăperi. [Var.: (pop.) luminătór s. n.] – Lumina + suf. -tor. Cf. rus. liuminator.

LUMINATÓR, luminatoare, s. n. Panou translucid sau transparent care înlocuiește o porțiune dintr-un perete, dintr-un plafon sau din învelitoarea unui acoperiș în scopul asigurării iluminării naturale a unei încăperi. [Var.: (pop.) luminătór s. n.] – Lumina + suf. -tor. Cf. rus. liuminator.

LUMINATÓR s. n. v. luminător.

LUMINATÓR s.n. Panou transparent sau translucid care înlocuiește o porțiune dintr-un acoperiș ori plafon, permițând iluminarea unei încăperi. [Cf. rus. liuminator].

LUMINATÓR s. n. panou transparent sau translucid montat într-un acoperiș ori plafon, care permite iluminarea unei încăperi. (după rus. liuminator)

luminător2, ~oare [At: PSALT. (1651), ap. GCR I, 154/20 / V: (înv) ~iu a / Pl: ~i, ~oare / E: lumina + -tor] 1 a Care luminează (1). 2 sf (Bis; înv; îs) Lumina cea în trei ~toare Sfânta Treime. 3 smf (Fig) Persoană care învață, călăuzește etc.

luminător1 sn vz luminator

LUMINĂTÓR1 s. n. v. luminator.

LUMINĂTÓR1 s. n. v. luminator.

LUMINĂTÓR2, -OÁRE, luminători, -oare, adj. Care luminează, care emite lumină. – Lumina + suf. -ător.

LUMINĂTÓR2, -OÁRE, luminători, -oare, adj. Care luminează, care emite lumină. – Lumina + suf. -ător.

LUMINĂTÓR2, -OÁRE, luminători, -oare, adj. Care luminează, care emite lumină (I 1). Acest foc s-a făcut repede călduros și luminător. MACEDONSKI, O. IV 115. Lumină luminătoare, Răsai mai strălucitoare! SEVASTOS, C. 53.

LUMINĂTÓR1, luminătoare, s. n. Porțiune din învelitoarea unui acoperiș sau dintr-un plafon, alcătuită din ochiuri de geam montate într-un schelet, pentru a permite sau a mări luminarea unei încăperi cu lumină directă. – Variantă: luminatór s. n.

LUMINĂTÓR ~oáre n. Geam sau panou transparent în acoperișul sau în plafonul unei clădiri, pentru asigurarea iluminării naturale a unei încăperi. /lumină + suf. ~tor

luminător a. și m. 1. care luminează; 2. corp luminos: luminători ca soarele și luna EM.

luminătór, -oáre adj. Care luminează. S. m. Ochĭ: te urmăresc luminătoriĭ (Em.). S. n., pl. oare. Fereastră făcută numaĭ ca să pătrundă lumina, dar să nu se deschidă p. ventilare.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!luminatór (panou transparent) s. n., pl. luminatoáre

luminatór s. n., pl. luminatoáre

luminătór (care luminează) adj. m., s. m., pl. luminătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. luminătoáre

luminătór (panou transparent) s. n., pl. luminătoáre

luminătór adj. m., s. m. ((cel) care luminează), pl. luminătóri; f. sg. și pl. luminătoáre

Intrare: luminator
luminator substantiv neutru
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • luminator
  • luminatorul
  • luminatoru‑
plural
  • luminatoare
  • luminatoarele
genitiv-dativ singular
  • luminator
  • luminatorului
plural
  • luminatoare
  • luminatoarelor
vocativ singular
plural
luminător2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N11)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • luminător
  • luminătorul
  • luminătoru‑
plural
  • luminătoare
  • luminătoarele
genitiv-dativ singular
  • luminător
  • luminătorului
plural
  • luminătoare
  • luminătoarelor
vocativ singular
plural
Intrare: luminător
luminător1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • luminător
  • luminătorul
  • luminătoru‑
  • luminătoare
  • luminătoarea
plural
  • luminători
  • luminătorii
  • luminătoare
  • luminătoarele
genitiv-dativ singular
  • luminător
  • luminătorului
  • luminătoare
  • luminătoarei
plural
  • luminători
  • luminătorilor
  • luminătoare
  • luminătoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

luminator luminător

  • 1. Panou translucid sau transparent care înlocuiește o porțiune dintr-un perete, dintr-un plafon sau din învelitoarea unui acoperiș în scopul asigurării iluminării naturale a unei încăperi.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie:

  • Lumina + sufix -tor.
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX
  • Cf. limba rusă liuminator
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

luminător

  • 1. Care luminează, care emite lumină.
    surse: DEX '09 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Acest foc s-a făcut repede călduros și luminător. MACEDONSKI, O. IV 115.
      surse: DLRLC
    • Lumină luminătoare, Răsai mai strălucitoare! SEVASTOS, C. 53.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Lumina + sufix -ător.
    surse: DEX '09