14 definiții pentru mânecuță mânicuță

MÂNECÚȚĂ, mânecuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui mânecă (1). 2. (La pl.) Manșete (detașabile) încheiate cu un șnur trecut printr-un șir de inele, care fac parte din costumul liturgic al arhimandriților și se poartă peste mânecile stiharului. [Var.: (reg.) mânicúță s. f.] – Mânecă + suf. -uță.

MÂNECÚȚĂ, mânecuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui mânecă (1). 2. (La pl.) Un fel de manșete (detașabile) lungi până la cot, care se poartă peste mâneci, pentru a le proteja. [Var.: (reg.) mânicúță s. f.] – Mânecă + suf. -uță.

mânecúță s. f., g.-d. art. mânecúței; pl. mânecúțe

mânecúță s. f., g.-d. art. mânecúței; pl. mânecúțe

MÂNECÚȚĂ s. 1. (la pl.) mânecare (pl.). (~ purtate de funcționari.) 2. (BIS.) mânecar, rucaviță, (înv.) naracliță.

MÂNECÚȚĂ ~e f. (diminutiv de la mânecă) la pl. Manșete (detașabile) lungi până la cot care se poartă peste mâneci în scop protector. /mânecă + suf. ~uță

MÂNICÚȚĂ s. f. v. mânecuță.

MÂNICÚȚĂ s. f. v. mânecuță.

MÎNECÚȚĂ, mlnecuțe, s. f. (Rar) 1. Diminutiv al lui mînecă. 2. (Numai la pl.) Un fel de manșete mobile, lungi pînă la cot, care se pun peste mîneci. – Variantă: (Mold.) mînicúță s. f.

MÎNICÚȚĂ s. f. v. mînecuță.

*manșétă f., pl. e (fr. manchette, dim. d. manche, mînecă. V. mînecă). Acea parte a mîneciĭ cămășiĭ care e la pumn și care poate fi și mobilă. – Vulg. și manjetă, (rus. manžéta). Ar fi maĭ frumos mînecuță.

mînecúță f., pl. e (d. mînecă). Pl. Un fel de manșete brodate cu aur (numite și rucavițe) pe care le poartă preuțiĭ cînd oficiază.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MÎNECUȚĂ s. 1. (la pl.) mînecare (pl.). (~ purtate de funcționari.) 2. (BIS.) mînecar, rucaviță, (înv.) naracliță.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

mânecúță, mânecuțe s. f. Obiect de îmbrăcăminte preoțesc în formă de manșetă care se poartă peste mâneci; rucaviță, mânecar. – Din mânecă + suf. -uță.

Intrare: mânecuță
mânecuță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular mânecuță mânecuța
plural mânecuțe mânecuțele
genitiv-dativ singular mânecuțe mânecuței
plural mânecuțe mânecuțelor
vocativ singular
plural
mânicuță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular mânicuță mânicuța
plural mânicuțe mânicuțele
genitiv-dativ singular mânicuțe mânicuței
plural mânicuțe mânicuțelor
vocativ singular
plural