7 intrări

Articole pe această temă:

78 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

MAJORÁ, majorez, vb. I. Tranz. A face mai mare (un preț, un impozit, un salariu, o taxă etc.); a spori. – Din fr. majorer.

MAJORÁ, majorez, vb. I. Tranz. A face mai mare (un preț, un impozit, un salariu etc.); a spori. – Din fr. majorer.

MAJORÁ, majorez, vb. I. Tranz. A face mai mare; a mări, a spori, a urca.

majorá (a ~) vb., ind. prez. 3 majoreáză

majorá vb., ind. prez. 1 sg. majoréz, 3 sg. și pl. majoreáză

MAJORÁ vb. a crește, a (se) mări, a (se) ridica, a (se) scumpi, a spori, a (se) sui, a (se) urca. (A ~ prețul; prețurile s-au ~.)

MAJORÁ vb. I. tr. A mări. a spori, a urca. [P.i. -rez. / < fr. majorer].

MAJORÁ vb. tr. a mări, a spori, a urca. (< fr. majorer)

A MAJORÁ ~éz tranz. (prețuri, tarife, taxe, lefuri etc.) A face mai mare în număr, volum sau intensitate; a mări; a spori. ~ producția /<fr. majorer

MAJÓR, -Ă, majori, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care a împlinit vârsta legală pentru a putea beneficia prin lege de drepturi civile și politice depline. 2. Foarte important, principal. ♦ (Log.; în sintagmele) Termen major = predicatul concluziei unui silogism. Premisă majoră = premisă care conține termenul major al silogismului. 3. (Înv.; Mil.; în sintagmele) Sergent major v. sergent. Plutonier major (și substantivat, m.) v. plutonier. 4. (Muz.; în sintagma) Gamă majoră sau mod major = gamă sau mod care cuprinde cinci tonuri și două semitonuri. – Din fr. majeur, major.

STAT1, state, s. n. 1. (Jur.) Instituție suprastructurală, instrument principal de organizare politică și administrativă prin intermediul căruia se exercită funcționalitatea sistemului social și sunt reglementate relațiile dintre oameni; teritoriul și populația asupra cărora își exercită autoritatea această organizație; țară. ◊ Loc. adj. De stat = a) care emană de la stat1; b) care e condus și controlat de stat1, care aparține statului1; c) care angajează statul1, care se referă la stat1. ♦ Om (sau bărbat) de stat = persoană care are un rol important în conducerea țării. 2. (La pl., în Evul Mediu). Denumire a organelor reprezentative din anumite țări. 3. (Mil.; în sintagma) Stat-major = organ de conducere a trupelor format dintr-un anumit număr de ofițeri sub conducerea unui șef, care funcționează pe lângă comandamentele marilor unități militare sau la nivelul întregii armate; sediul, localul acestui organ de conducere. – Din it. Stato, lat. status (cu unele sensuri după fr. état).

DEGETĂRÚȚ, degetăruți, s. m. Plantă erbacee din familia primulaceelor, cu flori albastre-violete, în formă de clopot, dispuse câte 1-8 în vârful tulpinii, care crește în regiunile muntoase (Soldanella montana).Degetar + suf. -uț.

MAJÓR, -Ă, majori, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care a împlinit vârsta legală pentru a putea beneficia prin lege de drepturi civile și politice depline. 2. Foarte important, principal. ♦ (Log.; în sintagmele) Termen major = predicatul concluziei unui silogism. Premisă majoră = premisă care conține termenul major al silogismului. 3. (Înv.; Mil.; în sintagmele) Sergent major v. sergent. Plutonier major (și substantivat, m.) v. plutonier. 4. (Muz.; în sintagma) Gamă majoră sau mod major = gamă sau mod care cuprinde cinci tonuri și două semitonuri. – Din fr. majeur.

PĂTLÁGINĂ, pătlagini, s. f. Gen de plante erbacee cu frunzele de obicei ovale, dispuse în rozetă la baza tulpinii, cu flori grupate în spice, de culoare roz sau albăstrui, folosite în medicină datorită unor calități expectorante și a unor proprietăți care accelerează cicatrizarea rănilor (Plantago); plantă care aparține acestui gen. – Lat. plantago, -ginis.

POTIRÁȘ1, potirașe, s. n. 1. Diminutiv al lui potir. 2. Mică plantă erbacee cu flori albastre-violete, răspândită în regiunile muntoase (Soldanella major).Potir + suf. -aș.

POTIRÁȘ2 s. m. v. poteraș.

STAT1, state, s. n. 1. Teritoriul și populația asupra cărora își exercită autoritatea această organizație; țară. ◊ Loc. adj. De stat = a) care emană de la stat1; b) care e condus și controlat de stat1, care aparține statului1; c) care angajează statul1, care se referă la stat1. ♦ Om (sau bărbat) de stat = persoană care are un rol important în conducerea treburilor țării. 2. (La pl., în evul mediu). Denumire a organelor reprezentative din anumite țări. 3. (Mil.; în sintagma) Stat major = organ de conducere a trupelor format din ofițeri, care funcționează pe lângă comandamentele marilor unități militare sau la nivelul întregii armate; sediul, localul acestui organ de conducere. – Din it. Stato, lat. status (cu unele sensuri după fr. état).

ȘTÉVIE, ștevii, s. f. Plantă erbacee cu tulpină puternică, cu frunze ovale, comestibile, a cărei rădăcină este folosită în medicină pentru proprietățile ei astringente și depurative (Rumex patientia). ◊ Compus: ștevie-de-munte = plantă erbacee perenă, cu tulpina înaltă de 50-100 cm, cu frunze palmate, cu flori mici albe-roz în inflorescențe (Astrantia major). – Din sl. štavije, bg. štavel, scr. štavlije.

MAJÓR, -Ă, majori, -e, adj. 1. (Despre oameni; în opoziție cu minor) Care a împlinit vîrsta cînd se poate bucura prin lege de drepturi civile și politice depline. Eleonora era majoră, era stăpînă pe moșie mai mult ca oricînd. DUMITRIU, B. F. 146. Ca mîine vii să-mi ceri consimțămîntul; și nu ți-l dau... -Nu-mi pasă; sînt majoră. D. ZAMFIRESCU, R. 139. 2. Foarte important, principal, de căpetenie. Preocuparea lor majoră, artă sau speculația filozofică, le absoarbe întreaga existență. SADOVEANU, E. 30. – Caz de forță majoră v. forță. 3. (Mil.; numai în expr.) Sergent-major v. sergent. Locotenent-major v. locotenent. (Ieșit din uz) Plutonier-major v. plutonier. Stat-major = grup de ofițeri care funcționează pe lîngă un comandant în scopul conducerii trupelor. [Un] general scund și grozav de spătos, în uniformă cu buzunări numeroase și enorme, încît ar fi putut cuprinde toată arhiva marelui stat-major. C. PETRESCU, Î. II 71. 4. (Muz.; în expr.) Gamă majoră = modul diatonic (cu semitonuri între treptele 3-4 și 7-8) pe care se bazează sistemul armonic tonal. 5. (Logică; în expr.) Termen major (sau premisă majoră) = unul din cei doi termeni (sau din cele două premise) ai unui silogism, și anume acela care conține obiectul concluziei.

arată toate definițiile

Intrare: major (adj.)
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular major majorul majo majora
plural majori majorii majore majorele
genitiv-dativ singular major majorului majore majorei
plural majori majorilor majore majorelor
vocativ singular majorule majoră, majoro
plural majorilor majorelor
Intrare: majora
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) majora majorare majorat majorând singular plural
majorea majorați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) majorez (să) majorez majoram majorai majorasem
a II-a (tu) majorezi (să) majorezi majorai majorași majoraseși
a III-a (el, ea) majorea (să) majoreze majora majoră majorase
plural I (noi) majorăm (să) majorăm majoram majorarăm majoraserăm, majorasem*
a II-a (voi) majorați (să) majorați majorați majorarăți majoraserăți, majoraseți*
a III-a (ei, ele) majorea (să) majoreze majorau majora majoraseră
Intrare: locotenent-major
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular locotenent-major locotenent-majorul
plural locotenenți-majori locotenenți-majorii
genitiv-dativ singular locotenent-major locotenent-majorului
plural locotenenți-majori locotenenți-majorilor
vocativ singular locotenent-majorule
plural locotenenți-majorilor
Intrare: plutonier-major
  • silabisire: -ni-er-
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular plutonier-major plutonierul-major
plural plutonieri-majori plutonierii-majori
genitiv-dativ singular plutonier-major plutonierului-major
plural plutonieri-majori plutonierilor-majori
vocativ singular plutonierule-major
plural plutonierilor-majori
Intrare: tambur-major
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular tambur-major tambur-majorul
plural tamburi-majori tamburi-majorii
genitiv-dativ singular tambur-major tambur-majorului
plural tamburi-majori tamburi-majorilor
vocativ singular tambur-majorule
plural tamburi-majorilor
Intrare: stat-major
stat-major substantiv neutru
substantiv neutru compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular stat-major statul-major
plural state-majore statele-majore
genitiv-dativ singular stat-major statului-major
plural state-majore statelor-majore
vocativ singular
plural
Intrare: sergent-major
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular sergent-major sergentul-major
plural sergenți-majori sergenții-majori
genitiv-dativ singular sergent-major sergentului-major
plural sergenți-majori sergenților-majori
vocativ singular sergentule-major
plural sergenților-majori
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)

stat-major

  • 1. (termen) militar Organ de conducere a trupelor format dintr-un anumit număr de ofițeri sub conducerea unui șef, care funcționează pe lângă comandamentele marilor unități militare sau la nivelul întregii armate; sediul, localul acestui organ de conducere.
    surse: DEX '09 DN sinonime: ștab (stat-major)

etimologie: