4 intrări

23 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

MERIȘÓR1, merișori, s. m. 1. Diminutiv al lui măr1. 2. Numele a doi arbori din familia rozaceelor, cu flori melifere: a) arbore originar din Siberia, cu frunze aproape rotunde, cu flori albe sau roz, cultivat pentru fructele sale din care se prepară dulceață (Pirus baccata); b) (reg.) scoruș. 3. Mic arbust de munte din familia ericacee, cu frunze în permanență verzi, cu flori melifere de culoare albă sau roșiatică și cu fructe comestibile; smirdar (Vaccinium vitis idaea). 4. Cimișir. – Măr1 + suf. -ișor.

MERIȘÓR2, merișoare, s. n. 1. Diminutiv al lui măr2. 2. Fructul merișorului1 (2), de mărimea unei cireșe sau a unei nuci, de culoare roșiatică sau galbenă, cu gust dulce, adesea folosit pentru dulceață. 3. Fructul merișorului1 (3), cu aspect de bacă roșie, comestibil. – Măr2 + suf. -ișor.

MERIȘÓR1, merișori, s. m. 1. Diminutiv al lui măr1. 2. Numele a doi arbori din familia rozaceelor, cu flori melifere: a) arbore originar din Siberia, cu frunze aproape rotunde, cu flori albe sau roz, cultivat pentru fructele sale din care se prepară dulceață (Pirus baccata); b) (reg.) scoruș. 3. Mic arbust de munte cu frunze în permanență verzi, cu flori melifere de culoare albă sau roșiatică și cu fructe comestibile; smirdar (Vaccinium vitis idaea). 4. Cimișir. – Măr1 + suf. -ișor.

MERIȘÓR2, merișoare, s. n. 1. Diminutiv al lui măr2. 2. Fructul merișorului1 (2), de mărimea unei cireșe sau a unei nuci, de culoare roșiatică sau galbenă, cu gust dulce, adesea întrebuințat pentru dulceață. 3. Fructul merișorului1 (3), cu aspect de bacă roșie, comestibil. – Măr + suf. -ișor.

MERIȘÓR1, merișoriși s. m. 1. Diminutiv al lui m ă r1. Crescut-au Doi merișori nalți, Nalți și minunați. TEODORESCU, P. P. 79. 2. Mic arbust de munte, cu frunzele totdeauna verzi, cu flori albe sau roșietice și cu fructe în formă de bobițe roșii folosite în alimentație (Vaccinium vitis idaea). ♦ Cimișir; frunzele acestui arbust. Doi școlari eminenți și-au disputat cununa de merișor, smulgînd admirația profesorilor. CARAGIALE, O. II 186.

MERIȘÓR2, merișoare, s. n. Diminutiv al lui m ă r2. Lupul.. îi spuse: ține, Făt-Frumos, acest merișor. ISPIRESCU, E. 75. Merișor că-i întindea, Spre mîncare i-l dedea. TEODORESCU, P. P. 440. Cîte fete ardelene Toate-s negre la sprîncene... Albișoare, roșioare Ca și niște merișoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 28.

merișór2 (fruct) s. n., pl. merișoáre

merișór1 (plantă) s. m., pl. merișóri

merișór (fruct) s. n., pl. merișoáre

merișór (plantă) s. m., pl. merișóri

MERIȘÓR s. v. brăbănoi, cimișir, ghimpe, rozmarin-de-munte, saschiu, scoruș, smirdar, sunătoare.

MERIȘÓR s. (BOT.) 1. (Vaccinium vitis-idaea) smirdar, coacăz-de-munte, (reg.) coacăză, cocăzar. 2. (Pyrola secunda) brăbănoc, perișor, (reg.) verdeața-iernii.

MERIȘÓR2 ~oáre n. Fructul merișorului. /măr + suf. ~ișor

MERIȘÓR1 ~i m. (diminutiv de la măr) Mic arbust din regiunile muntoase, cu frunze persistente, cu flori albe sau roz și cu fructe comestibile în formă de boabe roșii. /măr + suf. ~ișor

merișor m. 1. plantă cultivată adesea prin grădini, parcuri și cimitire (Vinca): din merișor se fac coroane pentru școlarii premiați; 2. (turcesc) cimșir; 3. arbust cu fructe roșii ca mărgeanul sau galbene, numite merișoare de mărimea cireșelor, din căre se face dulceață (Pirus baccata). [V. măr].

merișór m. (d. măr). Cimșir, o plantă lemnoasă perpetuŭ verde (luxus sempérvirens). Coacăz, cocăzar, un copăcel perpetuŭ verde care crește pin [!] stîncĭ și produce niște boabe roșiĭ comestibile numite „merișoare” (vaccinium vitis idaea). Un fel de măr care face mere micĭ cît vișinele și cu coadă foarte lungă (pirus baccata). Pervincă. Scoruș sălbatic (Buc.). Perișor (pirola secunda). Alte plante cu acelașĭ nume. S. n., pl. oare. Fruct de merișor.

MERIȘOÁRE s. f. pl. Fructele merișorului1 (2).

pervíncă f., pl. e și ĭ (lat. pervinca, fr. pervenche). O plantă de grădină cu tulpina întinsă pe pămînt (vinca herbácea) saŭ tîrîtoare (vinca minor), cu florĭ albastre, roșiĭ și rar albe. – Se maĭ numește și brebănoc, cununiță, foĭofiŭ, foĭofoĭ, fonfiŭ, fonchiŭ, foaĭe´n fir, merișor, saschiŭ ș. a.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MERIȘÓR s. (BOT.) 1. (Vaccinium vitis idaea) smirdar, coacăz-de-munte, (reg.) coácăză, cocăzár. 2. (Pyrola secunda) brăbănoc, perișor, (reg.) verdeața-iérnii.

merișór s. v. BRĂBĂNOI. CIMIȘIR. GHIMPE. ROZMARIN-DE-MUNTE. SASCHIU. SCORUȘ. SMIRDAR. SUNĂTOARE.

Intrare: Merișor
Merișor
nume propriu (I3)
Intrare: Merișor
Merișor
substantiv propriu (SPM001S) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular Merișor Merișorul
plural
genitiv-dativ singular Merișor Merișorului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: merișor (fruct)
merișor (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular merișor merișorul
plural merișoare merișoarele
genitiv-dativ singular merișor merișorului
plural merișoare merișoarelor
vocativ singular
plural
Intrare: merișor (plantă)
merișor (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular merișor merișorul
plural merișori merișorii
genitiv-dativ singular merișor merișorului
plural merișori merișorilor
vocativ singular
plural