2 intrări

23 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

NĂDĂJDUÍRE, nădăjduiri, s. f. (Rar) Speranță, nădejde (1). – V. nădăjdui.

NĂDĂJDUÍRE, nădăjduiri, s. f. (Rar) Speranță, nădejde (1). – V. nădăjdui.

NĂDĂJDUÍRE, nădăjduiri, s. f. (Rar) Faptul de a nădăjdui; nădejde, speranță. Era o viață nouă, de care se apropia, o viață necunoscută, și această necunoștință în o clipă da loc celor mai dulci nădăjduiri și în alta celor mai îngrozitoare temeri. SLAVICI, N. I 100. Manolea zîmbea Și șiret grăia: Asta e de-nvățătură, Altele cu nădăjduire. PĂSCULESCU, L. P. 192.

nădăjduíre (rar) s. f., g.-d. art. nădăjduírii; pl. nădăjduíri

nădăjduíre s. f., g.-d. art. nădăjduírii; pl. nădăjduíri

NĂDĂJDUÍRE s. v. credință, nădejde, speranță.

Nădăjduire ≠ deznădăjduire

NĂDĂJDUÍ, nădăjduiesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A avea speranța sau convingerea că ceea ce dorești este realizabil, a crede că cele dorite se vor îndeplini; a spera. [Var.: (înv.) nădejduí vb. IV] – Nădejde + suf. -ui.

NĂDEJDUÍ vb. IV v. nădăjdui.

NĂDĂJDUÍ, nădăjduiesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A avea speranța sau convingerea că ceea ce dorești este realizabil, a crede că cele dorite se vor îndeplini; a spera. [Var.: (înv.) nădejduí vb. IV] – Nădejde + suf. -ui.

NĂDEJDUÍ vb. IV v. nădăjdui.

NĂDĂJDUÍ, nădăjduiesc, vb. IV. Tranz. A crede în rezultatul favorabil al unei acțiuni; a trage nădejde; a spera. Cu pămîntenii nădăjduia Tomșa să poată da o izbire mare și să fărme pe dușman. SADOVEANU, O. VII 147. Fugim deci la întîmplare, nădăjduind să ajungem la rînd. CAMIL PETRESCU, U. N. 359. Nădăjduiesc însă că mi-i sluji de cavaler, Alecule? ALECSANDRI, T. I 81. ◊ Intranz. Mai nădăjduia în brațul lui, cît îl simțea tare. SADOVEANU, O. VII 39. – Variantă: nădejduí (ALEXANDRESCU, M. 7) vb. IV.

NĂDEJDUÍ vb. IV v. nădăjdui.

nădăjduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nădăjduiésc, imperf. 3 sg. nădăjduiá; conj. prez. 3 să nădăjduiáscă

nădăjduí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nădăjduiésc, imperf. 3 sg. nădăjduiá; conj. prez. 3 sg. și pl. nădăjduiáscă

NĂDĂJDUÍ vb. 1. v. spera. 2. a spera, (înv.) a upovăi. (~ în zile tot mai senine.) 3. a (se) aștepta, a spera, (înv. și reg.) a se nădăi. (Să nu ~ nimic de la el.)

NĂDĂJDUÍ vb. v. aspira, baza, bizui, conta, dori, fundamenta, încrede, întemeia, jindui, năzui, pofti, pretinde, râvni, sprijini, tinde, ținti, urmări, visa, viza.

A NĂDĂJDUÍ ~iésc 1. intranz. A trage nădejde; a nutri sau a avea speranță; a spera. 2. tranz. (urmat, mai ales, de o propoziție completivă) A conta așteptând cu încredere; a considera ca trebuind să se realizeze; a vrea să creadă. ~ într-o reușită. /nădejde + suf. ~ui

nădăjduĭésc v. tr. și intr. (d. nădejde). Sper. – Maĭ rar saŭ vechĭ năde-, nede- și -jdesc.

arată toate definițiile

Intrare: nădăjdui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) nădăjdui nădăjduire nădăjduit nădăjduind singular plural
nădăjduiește nădăjduiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) nădăjduiesc (să) nădăjduiesc nădăjduiam nădăjduii nădăjduisem
a II-a (tu) nădăjduiești (să) nădăjduiești nădăjduiai nădăjduiși nădăjduiseși
a III-a (el, ea) nădăjduiește (să) nădăjduiască nădăjduia nădăjdui nădăjduise
plural I (noi) nădăjduim (să) nădăjduim nădăjduiam nădăjduirăm nădăjduiserăm, nădăjduisem*
a II-a (voi) nădăjduiți (să) nădăjduiți nădăjduiați nădăjduirăți nădăjduiserăți, nădăjduiseți*
a III-a (ei, ele) nădăjduiesc (să) nădăjduiască nădăjduiau nădăjdui nădăjduiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) nădejdui nădejduire nădejduit nădejduind singular plural
nădejduiește nădejduiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) nădejduiesc (să) nădejduiesc nădejduiam nădejduii nădejduisem
a II-a (tu) nădejduiești (să) nădejduiești nădejduiai nădejduiși nădejduiseși
a III-a (el, ea) nădejduiește (să) nădejduiască nădejduia nădejdui nădejduise
plural I (noi) nădejduim (să) nădejduim nădejduiam nădejduirăm nădejduiserăm, nădejduisem*
a II-a (voi) nădejduiți (să) nădejduiți nădejduiați nădejduirăți nădejduiserăți, nădejduiseți*
a III-a (ei, ele) nădejduiesc (să) nădejduiască nădejduiau nădejdui nădejduiseră
Intrare: nădăjduire
nădăjduire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular nădăjduire nădăjduirea
plural nădăjduiri nădăjduirile
genitiv-dativ singular nădăjduiri nădăjduirii
plural nădăjduiri nădăjduirilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)