26 de definiții pentru orbeț (adj.) (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

ORBÉȚ, -EÁȚĂ, orbeți, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Ființă) care nu vede bine sau nu vede deloc; p. ext. cerșetor (orb2). ◊ Expr. A se bate ca orbeții = a se încăiera aprig, a se bate rău, fără a se uita unde lovesc. 2. S. m. Mamifer rozător subteran, asemănător cu cârtița, cu ochii ascunși sub piele, care se hrănește mai ales cu rădăcini; cățelul-pământului (Spalax microphtalmus). [Var.: orbéte s. m.] – Orb2 + suf. -eț.

ORBÉȚ, ORBEÁȚĂ, orbeți, -e, adj., subst. 1. Adj., s. m. și f. (Ființă) care nu vede bine sau nu vede deloc; p. ext. cerșetor (orb2). ◊ Expr. A se bate ca orbeții = a se încăiera aprig, a se bate rău, fără a se uita unde lovesc. 2. S. m. Mamifer din ordinul rozătoarelor, asemănător cu cârtița, cu ochii ascunși sub piele, care trăiește sub pământ și se hrănește cu rădăcini; cățelul-pământului (Spalax microphtalmus). [Var.: orbéte s. m.] – Orb + suf. -eț.

ORBÉȚ, -EÁȚĂ, orbeți, -e, s. m. și f. Persoană oarbă; p. ext. cerșetor (orb). Pururea să fie ca orbeții, dus de mînă. DAVILA, V. V. 78. O-ntreagă ciurdă de-orbeți și de lelițe. MACEDONSKI, O. I 42. Se ceartă ca niște orbeți. SLAVICI, O. II 119. ◊ Expr. A se bate ca orbeții = a se încăiera aprig, a se bate rău. Se bătură ca orbeții vreo jumătate de ceas, sfîșiindu-și cămășile. REBREANU, I. 94. ◊ (Adjectival) Orb. Cîrtițele orbețe și aricii ghimpoși, ba chiar șerpii, gușterii și șopîrlele, toate i se arătau lui în cale. ODOBESCU, S. III 185. – Variantă: orbéte (GALAN, B. I 168, PAS, Z. I 153) s. m.

orbéț adj. m., s. m., pl. orbéți; adj. f., s. f. orbeáță, pl. orbéțe

orbéț adj. m., (persoană) s. m., pl. orbéți; f. sg. orbeáță, pl. orbéțe

ORBÉȚ adj., s. v. nevăzător, orb.

ORBÉȚ s. v. cârtiță, sobol.

ORBÉȚ ~eáță (~éți, ~éțe) m. și f. 1) Ființă care nu vede (bine sau deloc). ◊ A se bate ca ~eții a se bate tare, lovind unde se nimerește. 2) rar Cerșetor orb. /orb + suf. ~eț

orbeț a. și m. cam orb. ║ m. Mold. Zool. cârtiță.

orbéț și orbéte m. (d. orb, de unde s’a făcut orbete, din al căruĭ plural s’a făcut orbeț). Vest. Om orb, maĭ ales cerșitor. Orbete, cîrtiță. A se bate ca orbețiĭ, ca orbiĭ, lovind orĭ-unde. Și adj. fem. eață: cîrtițele orbețe.

ORBÉTE s. m. v. orbeț.

ORBÉTE 2, orbeți, s. m. Mamifer din familia rozătoarelor, asemănător cu cîrtița, care trăiește sub pămînt și se hrănește cu rădăcini (Spalax hungaricus); țîncul-pămîntului.

orbéte (animal) s. m., pl. orbéți

orbéte (zool.) s. m., pl. orbéți

ORBÉTE s. (ZOOL.; Spalax microphthalmus) (pop.) cățelul-pământului, (reg.) grivan, porcuț, șuiță, tocăniță, țâncul-pământului, (Munt. și Transilv.) sobol, șomâc.

ORBÉTE s. v. derbedeu, lepădătură, lichea, netrebnic, pușlama, scârnăvie, secătură.

ORBÉTE ~ m. Mamifer rozător subteran asemănător cu cârtița; țâncul-pământului. /orb + suf. ~et


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

orbeț adj., s. v. NEVĂZĂTOR. ORB.

arată toate definițiile

Intrare: orbeț (adj.)
orbeț adjectiv
adjectiv (A18)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular orbeț orbețul orbeață orbeața
plural orbeți orbeții orbețe orbețele
genitiv-dativ singular orbeț orbețului orbețe orbeței
plural orbeți orbeților orbețe orbețelor
vocativ singular
plural