9 definiții pentru otcup

OTCÚP, otcupuri, s. n. (Înv.) Bun sau venit al statului dat în arendă. – Din rus. otkup.

OTCÚP, otcupuri, s. n. (Înv.) Bun sau venit al statului dat în arendă. – Din rus. otkup.

OTCÚP, otcupuri, s. n. (Învechit) Bun (sau venit al statului) dat în arendă. Era nepotul unui cafegi-bașa cules de Nicolaie-vodă Mavrocordat... înțolit din mănoase otcupuri, înnădit la grase huzmeturi. C. PETRESCU, A. R. 11. Veniturile celelalte, otcupurile. se vindeau la mezat de marele vistier. GHICA, S. A. 39. ♦ Arendă. Cică-s patrioți, liberali, progresiști... au luat patriotismul în otcup. ALECSANDRI, T. I 237.

otcúp (înv.) s. n., pl. otcúpuri

otcúp s. n., pl. otcúpuri

otcúp (otcúpuri), s. n. – Arendarea veniturilor publice. Rus. otkup „chirie” (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 234)din sl. kupiti „a cumpăra”. Sec. XIX, înv.Der. otcupcic, s. m. (persoană care lua în arendă bunurile publice), din rus. otkupštik.

OTCÚP ~uri n. ist. 1) Drept acordat de stat unor persoane particulare de a încasa impozite. 2) Bun al statului dat în arendă unei persoane particulare. /<rus. otkup

otcup n. 1. od. Mold. arendarea accizelor dela orașe: să cumpere otcupul ocnelor pe cinci ani AL.; 2. antrepriză în genere: cărți ce s’a dat vânzarea lor în otcup AL.; 3. fig. monopol: au luat patriotismul în otcup AL. [Rus. OTKUPŬ, arendă].

otcúp n., pl. urĭ (rus. ótkupŭ, închiriere, ot-kupátĭ, -pitĭ, a acapara, a închiria; vsl. otkupŭ, răscumpărare. V. pre-cupeț). Vechĭ. Antrepriza vămilor, ocnelor saŭ a altor lucrărĭ. Monopol. Maĭ pe urmă. Accize.

Intrare: otcup
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular otcup otcupul
plural otcupuri otcupurile
genitiv-dativ singular otcup otcupului
plural otcupuri otcupurilor
vocativ singular
plural