16 definiții pentru percheziție perchiziție perchizițiune

PERCHEZÍȚIE s. f. v. perchiziție.

PERCHEZÍȚIE, percheziții, s. f. Cercetare făcută de către organele de urmărire penală sau de procuror asupra unei persoane (bănuite de o infracțiune) sau în locuința acestuia, pentru găsirea și ridicarea probelor materiale ale infracțiunii sau pentru descoperirea infractorului. ♦ P. gener. Scotocire. [Var.: perchizíție, (înv.) perchizițiúne s. f.] – Din fr. perquisition.

PERCHEZÍȚIE, percheziții, s. f. Cercetare făcută de procuratură sau de organele miliției asupra unei persoane bănuite de săvîrșirea unei infracțiuni sau la domiciliul acelei persoane pentru a găsi dovezi sau indicii de vinovăție. Ou îndemînare de polițist la o percheziție corporală, scoase din buzunarul lui Mihai, de la piept, un portțigaret. C. PETRESCU, Î. I 6. – Variantă: (învechit) perchezițiúne (GHICA, S. A. 148) s. f.

perchezíție s. f. (sil. -ți-e), art. perchezíția (sil. -ți-a), g.-d. art. perchezíției; pl. perchezíții, art. perchezíțiile (sil. -ți-i-)

PERCHEZÍȚIE s.f. Cercetare făcută la un ordin al organelor puterii de stat asupra unei persoane bănuite de o infracțiune sau la domiciliul acesteia. ♦ (p. ext.) Cercetare amănunțită, scotocire. [Gen. -iei, var. perchezițiune, perchiziție s.f. / < fr. perquisition, cf. lat. perquisitio – cercetare].

PERCHEZÍȚIE s. f. cercetare făcută la un ordin al organelor puterii de stat asupra unei persoane bănuite de o infracțiune, sau la domiciliul acesteia. (< fr. perquisition, lat. perquisitio)[1]

perchezíție (perchezíții), s. f. – Cercetare, scotocire. – Var. perchezițiune. Fr. perquisition.Der. percheziționa, vb. (a cerceta), din fr.

PERCHEZÍȚIE ~i f. Cercetare a unei încăperi, a unei persoane suspectate sau a domiciliului acesteia de reprezentanții organelor în drept în scopul descoperirii corpurilor delicte sau a altor probe materiale. [G.-D. percheziției; Sil. -ți-e] /<fr. perquisition, lat. perquisitio, ~onis

PERCHIZÍȚIE, perchiziții, s. f. Cercetare făcută de către organele de urmărire penală sau de procuror asupra unei persoane ori la domiciliul acesteia, pentru strângerea probelor privitoare la o infracțiune sau pentru descoperirea infractorului. ♦ P. gener. Scotocire. [Var.: perchezíție (înv.) perchizițiúne s. f.] – Din fr. perquisition.

PERCHIZIȚIUNE s. f. v. perchiziție.

PERCHIZÍȚIE s. f. v. percheziție.

PERCHIZIȚIÚNE s. f. v. percheziție.

perchizíție/perchezíție (-ți-e) s. f., art. perchizíția/perchezíția (-ți-a), g.-d. art. perchizíției/perchezíției; pl. perchizíții/perchezíții, art. perchizíțiile/perchezíțiile (-ți-i-)

PERCHIZÍȚIE s.f. v. percheziție.

perchiziți(un)e f. cercetare minuțioasă.

*perchizițiúne f. (lat. perquisitio, -ónis, d. perquirere, -quisitum, a căuta, a cerceta peste tot, d. quáerere, a căuta. V. cer 3, achizițiune). Cercetare, scotocire amănunțită: la perchizițiunea care i s’a făcut s’aŭ găsit în buzunarele luĭ și supt pat baniĭ furațĭ. – Și -íție. Vulg. perchezíție.

Intrare: percheziție
percheziție substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular percheziție percheziția
plural percheziții perchezițiile
genitiv-dativ singular percheziții percheziției
plural percheziții perchezițiilor
vocativ singular
plural
perchiziție
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular perchiziție perchiziția
plural perchiziții perchizițiile
genitiv-dativ singular perchiziții perchiziției
plural perchiziții perchizițiilor
vocativ singular
plural
perchizițiune
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular perchizițiune perchizițiunea
plural perchizițiuni perchizițiunile
genitiv-dativ singular perchizițiuni perchizițiunii
plural perchizițiuni perchizițiunilor
vocativ singular
plural