Definiția cu ID-ul 932268:

POEZÍE, (1) poezii, s. f. 1. (Spre deosebire de proză) Arta de a exprima o idee sau un sentiment în mod plastic, cu ajutorul imaginilor, al ritmului, mai ales sub formă de versuri; creație artistică în versuri a unui poet. Poezia trebuie să oglindească faptele mărețe, lupta poporului și chipurile celor mai buni fii ai săi. BENIUC, P. 73. Îți sînt dator de multă vreme, amicul meu, o poezie; în inimă eu ți-o scrisesem, acum ți-o scriu și pe hîrtie. MACEDONSKI, O. I 217. De astă dată poezia avea strofe mai puține. VLAHUȚĂ, O. A. 431. ◊ (Poetic) Spune-mi dar acuma, tu ce ești poet, Ce poezii cîntă inima-ți încet? ALECSANDRI, P. I 127. ◊ (Urmat de determinări care arată genul, domeniul, sfera creației artistice) Poezie dramatică.Țara Făgărașului este un vast laborator de poezie populară. BOGZA, C. O. 275. Eminescu a îmbogățit limba și a legat poezia cultă de producțiile din veac ale cîntăreților anonimi ai neamului. SADOVEANU, E. 75. 2. Totalitatea compozițiilor în versuri ale unui poet, ale unui grup social, ale unui popor, ale unei epoci etc. «Vara» este triumful soarelui în poezia lui Coșbuc și în poezia romînească. IBRĂILEANU, S. 146. 3. Caracter poetic al unei opere de artă, al unui peisaj, al unui colț din natură etc.; farmec, frumusețe, încîntare. Mirosul florilor e așa de îmbătător și de dulce, și noaptea de primăvară e plină de atîta poezie. SADOVEANU, O. III 177. Astfel eu pierdut în noaptea unei vieți de poezie... am făcut din tine-un înger, blînd ca ziua de magie, Cînd în viața pustiită rîde-o rază de noroc. EMINESCU, O. I 29. Razele lunii sînt dulci ca glasul privighetoarei, cerești ca poezia sufletului. ALECSANDRI, O. P. 66.