13 definiții pentru reticență

RETICÉNȚĂ, reticențe, s. f. Omisiune voită, trecere sub tăcere a unui lucru care trebuie spus; reținere, rezervă într-o anumită chestiune. ♦ Figură retorică prin care vorbitorul, întrerupându-și brusc expunerea, lasă totuși să se înțeleagă lucrurile trecute sub tăcere. – Din fr. réticence, lat. reticentia.

RETICÉNȚĂ, reticențe, s. f. Omisiune voită, trecere sub tăcere a unui lucru care trebuie spus; reținere, rezervă într-o anumită chestiune. ♦ Figură retorică prin care vorbitorul, întrerupându-și brusc expunerea, trece la altă idee, lăsând numai să se înțeleagă ceea ce a voit să spună. – Din fr. réticence, lat. reticentia.

RETICÉNȚĂ, reticențe, s. f. Trecere sub tăcere a unui lucru; reținere, rezervă față de ceva sau de cineva. Putem continua [discuția] fără reticențe protocolare. C. PETRESCU, O. P. I 127. O țesătură de jumătăți de adevăruri, de reticențe perfide, de exagerații din care însă fără greutate se desface partea utilizabilă. IORGA, L. II 623. În acest «cînd ai ști», urmat de o trăgănată și oarecum confidențială și dureroasă reticență, un tălmăcitor de gînduri omenești ar fi putut ceti întreaga istorie a unui suflet dezgustat. HOGAȘ, M. N. 100. ♦ Figură de stil care arată întreruperea bruscă a vorbirii, autorul trecînd la altă idee și lăsînd numai să se înțeleagă ceea ce a voit să spună.

reticénță s. f., g.-d. art. reticénței; pl. reticénțe

reticénță s. f., g.-d. art. reticénței; pl. reticénțe

RETICÉNȚĂ s. v. reținere.

RETICÉNȚĂ s.f. Omisiune voită, ocolire a unui lucru care trebuie spus; reținere, atitudine reținută, rezervată într-o anumită chestiune. ♦ Figură de stil prin care cineva își întrerupe deodată șirul gândirii pentru a trece la o altă idee, lăsând numai să se înțeleagă ceea ce ar fi voit să spună. [< fr. réticence, cf. lat. reticentia].

RETICÉNȚĂ s. f. 1. omisiune voită, ocolire a unui lucru care trebuie spus; atitudine reținută, rezervată într-o anumită chestiune. 2. figură retorică prin care vorbitorul își întrerupe deodată șirul gândirii, pentru a trece la o altă idee, lăsând numai să se înțeleagă ceea ce ar fi voit să spună. (< fr. réticence, lat. reticentia)

RETICÉNȚĂ ~e f. 1) Trecere sub tăcere a unui lucru care trebuia sau putea să fie spus; omitere intenționată a unui gând; lucru omis. 2) Figură de stil constând în întreruperea bruscă a unei idei și trecerea la alta, lăsând să se înțeleagă cele neexprimate. /<fr. réticence, lat. reticentia

reticență f. 1. omitere voită a unui lucru ce ar trebui să se spuie; 2. ceeace nu s’a zis.

*reticénță f., pl. e (lat. reticentia, d. reticére, tacere, a tăcea). Trecere supt tăcere, omisiune voluntară din vorbă: a face reticențe, a vorbi fără reticențe. Rar. Figură pin care începĭ o ideĭe și te opreștĭ deodată lăsînd să se înțeleagă ce era să spuĭ, precum: vaĭ de... (și uĭtîndu-te cu milă, se subînțelege: capu vostru!).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

RETICENȚĂ s. (fig.) reținere, rezervă. (~ neîntemeiată a unei persoane.)

reticență (lat. reticentia „tăcere înadins”), figură care constă în întreruperea bruscă și intenționată a enunțului, lăsat astfel neterminat, fie că vorbitorul, stăpânit de un sentiment violent, nu găsește expresia cea mai potrivită, fie pentru că vrea să evite un cuvânt prea tare; interlocutorul sau cititorul însă îl ghicește ușor, grație contextului, iar vorbitorul (autorul) reușește astfel să dea expresiei evitate o greutate mai mare în enunț (A): „Eu unul aș... dar nu vreau să spun nimic jignitor. Numai adversarul meu mă insultă cu prisosință.” (Demosthenes) R. are esență de figura a ambiguității, dată fiind construcția ei care solicita un moment de reflecție și de ocol urmat de surpriză, fie că este vorba de cea eliptică, fie de aceea în care, în locul cuvântului evitat, se află o substituire prin contiguitate, de natură umoristică. • Perelman (p. 645) atribuie acestei figuri, ca însușiri care i-ar condiționa efectul, „unele forme de expresie, ca ritmul, aliterația (?).”

Intrare: reticență
reticență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular reticență reticența
plural reticențe reticențele
genitiv-dativ singular reticențe reticenței
plural reticențe reticențelor
vocativ singular
plural