2 intrări

O definiție

spurcăní, spurcănésc, vb. IV (reg.) a insulta.

Intrare: spurcănit
spurcănit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular spurcănit spurcănitul spurcăni spurcănita
plural spurcăniți spurcăniții spurcănite spurcănitele
genitiv-dativ singular spurcănit spurcănitului spurcănite spurcănitei
plural spurcăniți spurcăniților spurcănite spurcănitelor
vocativ singular
plural
Intrare: spurcăni
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) spurcăni spurcănire spurcănit spurcănind singular plural
spurcănește spurcăniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) spurcănesc (să) spurcănesc spurcăneam spurcănii spurcănisem
a II-a (tu) spurcănești (să) spurcănești spurcăneai spurcăniși spurcăniseși
a III-a (el, ea) spurcănește (să) spurcănească spurcănea spurcăni spurcănise
plural I (noi) spurcănim (să) spurcănim spurcăneam spurcănirăm spurcăniserăm, spurcănisem*
a II-a (voi) spurcăniți (să) spurcăniți spurcăneați spurcănirăți spurcăniserăți, spurcăniseți*
a III-a (ei, ele) spurcănesc (să) spurcănească spurcăneau spurcăni spurcăniseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)