11 definiții pentru triumvir

TRIUMVÍR, triumviri, s. m. (în Roma antică) Fiecare dintre cei trei membri ai unui triumvirat. [Pr.: tri-um-] – Din lat., fr. triumvir.

TRIUMVÍR, triumviri, s. m. (În Roma antică) Fiecare dintre cei trei membri ai triumviratului. [Pr.: tri-um-] – Din lat., fr. triumvir.

TRIUMVÍR, triumviri, s. m. (În Roma antică) Fiecare dintre cei trei membri ai magistraturii, cu atribuții administrative, politice etc. ♦ Participant la unul din cele două triumvirate excepționale care au îndeplinit rolul de organ conducător suprem în Roma antică, în anul 60 și în anul 43 î. e. n.

triumvír (tri-um-) s. m., pl. triumvíri

triumvír s. m. (sil. tri-um-), pl. triumvíri

TRIUMVÍR s.m. Titlu dat în vechea Romă fiecăruia dintre cei trei membri ai unei magistraturi care avea atribuții administrative, politice etc. ♦ Nume dat participanților la cele două triumvirate care au condus Roma în anii 60 și 43 î.e.n. [Pron. tri-um-. / < lat., fr. triumvir].

TRIUMVÍR s. m. fiecare dintre cei trei membri ai unui triumvirat. (< lat., fr. triumvir)

TRIUMVÍR ~i m. (în Roma antică) Conducător politic și militar din componența unui triumvirat. /<lat., fr. triumvir

triumvir m. 1. magistrat roman însărcinat cu o funcțiune odată cu alți doi; 2. nume dat lui Pompeiu, Cezar și Crassu precum și lui Octavian, Antoniu și Lepid, când, asociați tustrei, uzurpară autoritatea suverană la Roma.

*triunvír m. (lat. triúmvir, d. trium, de treĭ, a treĭ, și vir, bărbat. V. viril, decen- și duun-vir). Magistrat roman care funcționa în unire cu alțĭ doĭ magistrațĭ. Membru dintr´un triunvirat [!] politic. – Nu e nevoĭe să se scrie rom. triumvir. V. triunf.

Intrare: triumvir
triumvir
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular triumvir triumvirul
plural triumviri triumvirii
genitiv-dativ singular triumvir triumvirului
plural triumviri triumvirilor
vocativ singular
plural