3 intrări

25 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

ulmí, ulmésc, vb. IV (înv.) V. ulmá.

ULM, ulmi, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori și de arbuști cu scoarța în general netedă, cu coroana stufoasă, cu frunze alterne și asimetrice zimțate pe margini, albicioase și cu peri moi pe dos, al căror lemn tare este folosit în rotărie (Ulmus).Ulm de câmp = arbore înalt, cu scoarță groasă, negricioasă, cu lemn rezistent, greu și elastic, folosit în industria casnică (Ulmus carpinifolia). Ulm de munte = arbore înalt, cu scoarță subțire, cultivat ca arbore ornamental (Ulmus scabra).Lat. ulmus.

ULM, ulmi, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori și de arbuști cu scoarța în general netedă, cu coroana stufoasă, cu frunze alterne și asimetrice zimțate pe margini, albicioase și cu peri moi pe dos, al căror lemn tare este folosit în rotărie (Ulmus).Ulm de câmp = arbore înalt, cu scoarță groasă, negricioasă, cu lemn rezistent, greu și elastic, folosit în industria casnică (Ulmus carpinifolia). Ulm de munte = arbore înalt, cu scoarță subțire, cultivat ca arbore ornamental (Ulmus scabra).Lat. ulmus.

ULM, ulmi, s. m. Arbore cu scoarța netedă, cu coroana stufoasă, ale cărui frunze au două jumătăți neegale și al cărui lemn este folosit în rotărie (Ulmus). Acolo.. teii cresc amestecați cu falnici jugastri, cu plopi nalți și subțiri, cu anini ușurei, cu ulmi albicioși. ODOBESCU, S. I 147. O tînără pădure de ulmi și de stejari Ascunde-oastea romînă prin junii săi tufari. ALECSANDRI, P. A. 141. Ulmu-mi este verișor, Iar stejarul frățior, Că la vreme și la zor Mult mi-a fost dăruitor; Mi-a dat ulmul roate mici Și măciuci pe la voinici. ȘEZ. XV 137.

ULMÁ, ulm, vb. I. Tranz. A adulmeca. Copoii din bătătură îl ulmară, îl zăriră, îl luară în goană. ODOBESCU, S. III 246. Ogari slobozea, Fata d-o ulma, Urma i-o găsea. PĂSCULESCU, L. P. 181. – Prez. ind. și: ulmez.

ULMÁ, ulm, vb. I. Tranz. (Pop.) A adulmeca; p. ext. a urmări. – Din urma2.

ULM s. (BOT.) 1. (Ulmus carpinifolia) (înv.) șleau. 2. (Ulmus effusa) velniș, vânj.

ULMÁ vb. v. adulmeca, mirosi.

ulm (-mi), s. m. – Arbore cu scoarța netedă și cu lemn tare (Olmus campestris). – Megl. ulm, uólm. Lat. ŭlmus (Pușcariu 1792; REW 9036; cf. Philippide, Principii, 67), cf. it., sp., port. olmo, prov. olme, fr. orme, cat. olm.Der. ulmet, s. n. (pădure de ulmi).

ULM ~i m. Arbore înalt, cu coroana deasă, stufoasă, cu frunze asimetrice la bază și cu flori dispuse în mănunchiuri compacte, al cărui lemn se folosește în industrie. /<lat. ulmus

ulm m. frumos arbore al cărui lemn, dur și solid, se întrebuințează la facerea căruțelor. (Ulmus campestris). [Lat. ULMUS].

ulmà (și ulmì) v. 1. a adulmeca: îl ulmară copoii OD.; 2. fig. a simți observând: îl și ulmi că are ochi de femeie POP. [Vechiu-rom, olmu, miros de fiară = lat. *OLMEN (din OLERE, a mirosi)].

1) ulm m. (lat. ŭlmus, it, sp. pg. olmo, sard. ulmu, pv. oume, fr. orme). Un frumos copac de pădure (ulmus campestris). Scoarța luĭ e astringentă, ĭar lemnu bun de făcut căruțe.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ULM s. (BOT.; Ulmus carpinifolia) (înv.) șleau.

Intrare: ulmi
verb (VT401) infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) ulmi ulmire ulmit ulmind singular plural
ulmește ulmiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) ulmesc (să) ulmesc ulmeam ulmii ulmisem
a II-a (tu) ulmești (să) ulmești ulmeai ulmiși ulmiseși
a III-a (el, ea) ulmește (să) ulmească ulmea ulmi ulmise
plural I (noi) ulmim (să) ulmim ulmeam ulmirăm ulmiserăm, ulmisem*
a II-a (voi) ulmiți (să) ulmiți ulmeați ulmirăți ulmiserăți, ulmiseți*
a III-a (ei, ele) ulmesc (să) ulmească ulmeau ulmi ulmiseră
Intrare: ulm
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ulm ulmul
plural ulmi ulmii
genitiv-dativ singular ulm ulmului
plural ulmi ulmilor
vocativ singular
plural
Intrare: ulma (1 ulm)
ulma (1 ulm) verb grupa I conjugarea I
verb (VT1) infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) ulma ulmare ulmat ulmând singular plural
ulmă ulmați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) ulm (să) ulm ulmam ulmai ulmasem
a II-a (tu) ulmi (să) ulmi ulmai ulmași ulmaseși
a III-a (el, ea) ulmă (să) ulme ulma ulmă ulmase
plural I (noi) ulmăm (să) ulmăm ulmam ulmarăm ulmaserăm, ulmasem*
a II-a (voi) ulmați (să) ulmați ulmați ulmarăți ulmaserăți, ulmaseți*
a III-a (ei, ele) ulmă (să) ulme ulmau ulma ulmaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)