2 intrări

33 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

ZDRÚNCIN s. n. (Pop.) 1. Zdruncinătură. ♦ Fig. Efort, strădanie. 2. Fig. Tulburare, zbucium, frământare. [Var.: zdrúncen s. n.] – Din zdruncina (derivat regresiv).

ZDRÚNCIN s. n. 1. Zdruncinătură. ♦ Fig. Efort, strădanie. 2. Fig. Tulburare, zbucium, frământare. [Var.: zdrúncen s. n.] – Din zdruncina (derivat regresiv).

ZDRÚNCIN s. n. 1. Faptul de a se zdruncina; clătinare, zdruncinătură, zdruncinare. Duduca Bălașa... nu simțea decît zdruncinul calului ce o sălta cu necontenire pe șa. GANE, la TDRG. 2. Fig. Tulburare, zbucium; zguduire. Este semn de război între riga leșilor și spurcatul Mehmet-sidian... Mare zdruncin va fi deci pentru creștinătate. SADOVEANU, F. J. 96. Și-a crezut rostul sfârșit, viața încheiată și traiul prea temeinic hotărît, ca să mai sufere de zdruncin ori de plîns. POPA, V. 288. Dăduse două falimente, dar nu așa de mari după cum se zicea: tot să-i fi rămas... din atîta zdruncin, zece mii de lire turcești. VLAHUȚĂ, O. A. III 66. Tot așa mergînd ei... cu mare greutate și zdruncin, au trecut peste nenumărate țări și mări. CREANGĂ, P. 94. – Variantă: zdrúncen (CREANGĂ, A. 107) s. n.,

ZDRÚNCIN s. n. 1. Zdruncinătură. ♦ Fig. Efort. 2. Fig. Tulburare, zbucium, zguduire. [Var.: zdrúncen s. n.] – Postverbal al lui zdruncina.

ZDRÚNCIN s. v. clătinare, clătinat, clătinătură, hurducare, hurducat, hurducătură, scuturare, scuturat, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat, zdruncinătură, zgâlțâială, zgâlțâire, zgâlțâit, zgâlțâitură, zguduială, zguduire, zguduit, zguduitură.

ZDRÚNCIN ~uri n. 1) v. ZDRUNCINĂTURĂ. 2) fig. Efort (fizic sau intelectual) pentru realizarea unui lucru sau pentru atingerea unui scop; silință; străduință; sârguință. /v. a zdruncina

2) zdrúncin, a v. tr. (lat. *ex-derúncino, -áre, d. runcinare, a rîndui, a gelui, care vine d. rúncina, rîndea; deruncinare, a rîndui, a înșela). Zguduĭ slăbind soliditatea, clatin (hurduc) ceva greŭ saŭ care trebuĭe dus lin: cutremuru a zdruncinat casa, căruța te zdruncină maĭ tare de cît trăsura. Fig. Clatin, slăbesc, micșorez: a zdruncina convingerile cuĭva, a zdruncina pozițiunea unuĭ guvern, a-țĭ zdruncina sănătatea. – Vechĭ, azĭ Mold. pop. strúncin, în Ml. zdrîncin. În Ps. S. strúncĭur, la Cant. strîncĭun și -cen (cp. cu lat. *extruncĭnare, d. truncus, trunchĭ).

1) zdrúncin n., pl. urĭ (d. a zdruncina). Acțiunea de a zdruncina: mă doare capu de atîta zdruncin în căruța asta. Fig. Deranjament, zbucĭum, turburare: e mare zdruncin să te muțĭ din casă. – În Mold. și struncin.

ZDRÚNCEN s. n. v. zdruncin.

ZDRUNCINÁ, zdrúncin, vb. I. Tranz. 1. A scutura puternic, a zgâlțâi, a zgudui; a clătina; a hurduca. 2. Fig. A clătina din temelii o concepție, o convingere etc.; a slăbi, a submina, a șubrezi. – Et. nec.

ZDRÚNCEN s. n. v. zdruncin.

ZDRUNCINÁ, zdrúncin, vb. I. Tranz. 1. A scutura tare, a zgâlțâi, a zgudui; a clătina; a hurduca. 2. Fig. A clătina din temelii o concepție, o convingere etc.; a slăbi, a submina, a șubrezi. – Et. nec.

ZDRÚNCEN s. n. v. zdruncin.

ZDRUNCINÁ, zdrúncin, vb. I. Tranz. 1. A scutura tare, a zgudui, a clătina, a zgîlțîi; a hurduca. Se vede că te-a zdruncinat rău de tot mașina. REBREANU, R. I 155. Înhățînd parii, au început să-i ticsească peste bietul morar, cît i-au zdruncinat mai toate oasele. SBIERA, P. 239. Mi-am zdruncinat șelile pin droșce pe paveoa noastră. ALECSANDRI, T. 1012. ◊ Refl. Lovi tronișorul cu genunchiul, se cam zdruncină. ISPIRESCU, U. 98. ♦ Refl. Fig. A se agita, a se zbuciuma. încotro te zdruncini, uncheșule? POPA, V. 164. 2. Fig. A clătina din temelii, a slăbi, a submina, a șubrezi. Adevărul zilelor noastre nu poate fi zdruncinat. GHEREA, ST. CR. II 97. Fața lui tristă și niște ochi care priveau cu atîta jale împrejur arătau că o suferință morală zdruncinase pe urieș. CONTEMPORANUL, III 922. – Variantă: (învechit) strunciná (NEGRUZZI, S. I 298) vb. I.

ZDRÚNCEN s. n. v. zdruncin.

ZDRUNCINÁ, zdrúncin, vb. I. Tranz. 1. A scutura tare, a zgâlțâi, a zgudui; a clătina; a hurduca. 2. Fig. A clătina din temelii o concepție, o convingere etc.; a slăbi, a submina, a șubrezi.

zdrunciná (a ~) vb., ind. prez. 3 zdrúncină

arată toate definițiile

Intrare: zdruncin
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular zdruncin zdruncinul
plural
genitiv-dativ singular zdruncin zdruncinului
plural
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular zdruncen zdruncenul
plural
genitiv-dativ singular zdruncen zdruncenului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: zdruncina
verb (VT2)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) zdruncina zdruncinare zdruncinat zdruncinând singular plural
zdruncină zdruncinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) zdruncin (să) zdruncin zdruncinam zdruncinai zdruncinasem
a II-a (tu) zdruncini (să) zdruncini zdruncinai zdruncinași zdruncinaseși
a III-a (el, ea) zdruncină (să) zdruncine zdruncina zdruncină zdruncinase
plural I (noi) zdruncinăm (să) zdruncinăm zdruncinam zdruncinarăm zdruncinaserăm, zdruncinasem*
a II-a (voi) zdruncinați (să) zdruncinați zdruncinați zdruncinarăți zdruncinaserăți, zdruncinaseți*
a III-a (ei, ele) zdruncină (să) zdruncine zdruncinau zdruncina zdruncinaseră
verb (VT2)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) struncina struncinare struncinat struncinând singular plural
struncină struncinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) struncin (să) struncin struncinam struncinai struncinasem
a II-a (tu) struncini (să) struncini struncinai struncinași struncinaseși
a III-a (el, ea) struncină (să) struncine struncina struncină struncinase
plural I (noi) struncinăm (să) struncinăm struncinam struncinarăm struncinaserăm, struncinasem*
a II-a (voi) struncinați (să) struncinați struncinați struncinarăți struncinaserăți, struncinaseți*
a III-a (ei, ele) struncină (să) struncine struncinau struncina struncinaseră
verb (VT2)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) zdrâncina zdrâncinare zdrâncinat zdrâncinând singular plural
zdrâncină zdrâncinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) zdrâncin (să) zdrâncin zdrâncinam zdrâncinai zdrâncinasem
a II-a (tu) zdrâncini (să) zdrâncini zdrâncinai zdrâncinași zdrâncinaseși
a III-a (el, ea) zdrâncină (să) zdrâncine zdrâncina zdrâncină zdrâncinase
plural I (noi) zdrâncinăm (să) zdrâncinăm zdrâncinam zdrâncinarăm zdrâncinaserăm, zdrâncinasem*
a II-a (voi) zdrâncinați (să) zdrâncinați zdrâncinați zdrâncinarăți zdrâncinaserăți, zdrâncinaseți*
a III-a (ei, ele) zdrâncină (să) zdrâncine zdrâncinau zdrâncina zdrâncinaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)

zdruncin zdruncen

  • 1. popular Faptul de a se zdruncina.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: clătinare zdruncinare zdruncinătură un exemplu
    exemple
    • Duduca Bălașa... nu simțea decît zdruncinul calului ce o sălta cu necontenire pe șa. GANE, la TDRG.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • Este semn de război între riga leșilor și spurcatul Mehmet-sultan... Mare zdruncin va fi deci pentru creștinătate. SADOVEANU, F. J. 96.
      surse: DLRLC
    • Și-a crezut rostul sfârșit, viața încheiată și traiul prea temeinic hotărît, ca să mai sufere de zdruncin ori de plîns. POPA, V. 288.
      surse: DLRLC
    • Dăduse două falimente, dar nu așa de mari după cum se zicea: tot să-i fi rămas... din atîta zdruncin, zece mii de lire turcești. VLAHUȚĂ, O. A. III 66.
      surse: DLRLC
    • Tot așa mergînd ei... cu mare greutate și zdruncin, au trecut peste nenumărate țări și mări. CREANGĂ, P. 94.
      surse: DLRLC

etimologie:

zdruncina struncinare struncina zdrâncina

  • 1. A scutura puternic.
    exemple
    • Se vede că te-a zdruncinat rău de tot mașina. REBREANU, R. I 155.
      surse: DLRLC
    • Înhățînd parii, au început să-i ticsească peste bietul morar, cît i-au zdruncinat mai toate oasele. SBIERA, P. 239.
      surse: DLRLC
    • Mi-am zdruncinat șelile pin droșce pe paveoa noastră. ALECSANDRI, T. 1012.
      surse: DLRLC
    • reflexiv Lovi tronișorul cu genunchiul, se cam zdruncină. ISPIRESCU, U. 98.
      surse: DLRLC
    • 1.1. reflexiv figurat A se agita, a se zbuciuma.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Încotro te zdruncini, uncheșule? POPA, V. 164.
        surse: DLRLC
  • 2. figurat A clătina din temelii o concepție, o convingere etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: slăbi submina șubrezi 2 exemple
    exemple
    • Adevărul zilelor noastre nu poate fi zdruncinat. GHEREA, ST. CR. II 97.
      surse: DLRLC
    • Fața lui tristă și niște ochi care priveau cu atîta jale împrejur arătau că o suferință morală zdruncinase pe urieș. CONTEMPORANUL, III 922.
      surse: DLRLC

etimologie: