16 definiții pentru caleașcă calească caleașă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

caleáșcă sf [At: IORGA, S. D. X, 265 / V: (înv) ~áscă, căleásă / Pl: ~ești, (înv) ~ esce / E: rs коляска] Trăsură elegantă.

CALEÁȘCĂ, calești, s. f. (Înv.) Trăsură elegantă, pe arcuri foarte flexibile. [Var.: (înv.) caleáscă s. f.] – Din rus. koleaska.

CALEÁȘCĂ, calești, s. f. (Înv.) Trăsură elegantă, pe arcuri foarte flexibile. [Var.: (înv.) caleáscă s. f.] – Din rus. koleaska.

CALEÁȘCĂ, călești, s. f. (Învechit) Trăsură elegantă cu arcuri foarte flexibile. V. rădvan, caretă, brișcă. Vreo zece călești... au săgetat pe deasupra imașului, în galopul cailor, au trecut val-vîrtej pe lîngă tabăra căruțașilor și s-au topit din nou în ceață. GALAN, Z. R. 73. Careta domnească și caleștile suitei trebuiau să schimbe caii. CARAGIALE, S. U. 27. O caleașcă trecu în fuga cailor pe ulița mare. NEGRUZZI, S. I 16. – Variante: caleáscă (GHICA, S. 10, NEGRUZZI, S. I 15), caleáșă (ISAC, O. 38) s. f.

CALEÁȘCĂ, calești, s. f. (Înv.) Trăsură elegantă, pe arcuri foarte flexibile. [Var.: (înv.) caleáscă s. f.] – Rus koljaska.

*caleașcă f., pl. ește, eștĭ și eșce, eșcĭ (fr. calèche, care, ca și it. calesse, calesso, vine d. ceh. kolesa, roate, trăsură, kolo, roată. D. fr. vine germ. kalesche, pol. kolasa, kolaska, rus. kolĕáska. Cp. cu patașcă, d. fr. patache. V. colnic și ocol). Sec. 19. Trăsură boĭerească de plimbare.

caleáscă sf vz caleașcă

CALEÁSCĂ s. f. v. caleașcă.

CALEÁSCĂ s. f. v. caleașcă.

CALEÁSCĂ s. f. v. caleașcă.

CALEÁSCĂ s. f. v. caleașcă.

CALEÁȘĂ s. f. v. caleașcă.

călească f. trăsură de lux cu patru roate și pe arcuri, obișnuit descoperită. [Rus. KOLĬASKA (din sl. kolo, roată)].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

caleáșcă (înv.) s. f., g.-d. art. caléștii; pl. caléști

caleáșcă s. f., g.-d. art. caléștii; pl. caléști


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CALEÁȘCĂ s. (ieșit din uz) echipaj, (pop.) rădvan, (reg.) hinteu, (Mold.) butcă. (Călătorea într-o ~.)

CALEAȘCĂ s. (ieșit din uz) echipaj, (pop.) rădvan, (reg.) hinteu, (Mold.) butcă. (Călătorea într-o ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

caleáșcă (caléști), s. f. – Trăsură elegantă, pe arcuri foarte flexibile. – Mr. caleașcă. Cuvîntul a putut intra în rom. pe mai multe căi, deoarece apare în multe limbi europene. Pare a fi de origine cehă, kolesa (de la kolo „roată”), de aici germ. Kalesche, it. calessa, fr. calèche (› sp. calesa). Cf. pe de altă parte, tc. kaleșka, bg. kaliaska, mag. kalicka, pol. kolasa, rus. koljaska. În rom. pare să fi intrat din tc. sau din rus. (din bg., după Conev; însă istoria cuvîntului bg. nu este clară; din mag. după Gáldi, Dict., 112). Meyer, Neugr. St., II, 74, îl derivă din rom. ngr. ϰαλιάσϰα.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

caleașcă, calești s. f. (deț.) 1. dispozitiv format dintr-o ață cu o greutate legată la un capăt, cu ajutorul căreia se transmit prin vizetă, de la o încăpere la alta, obiecte sau mesaje. 2. orice metodă de transmitere ilegală a informației într-un penitenciar.

Intrare: caleașcă
caleașcă substantiv feminin
substantiv feminin (F87)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • caleașcă
  • caleașca
plural
  • calești
  • caleștile
genitiv-dativ singular
  • calești
  • caleștii
plural
  • calești
  • caleștilor
vocativ singular
plural
calească substantiv feminin
substantiv feminin (F86)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • calească
  • caleasca
plural
  • calești
  • caleștile
genitiv-dativ singular
  • calești
  • caleștii
plural
  • calești
  • caleștilor
vocativ singular
plural
caleașă substantiv feminin
substantiv feminin (F54)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • caleașă
  • caleașa
plural
  • caleși
  • caleșile
genitiv-dativ singular
  • caleși
  • caleșii
plural
  • caleși
  • caleșilor
vocativ singular
plural

caleașcă calească caleașă

  • 1. învechit Trăsură elegantă, pe arcuri foarte flexibile.
    exemple
    • Vreo zece călești... au săgetat pe deasupra imașului, în galopul cailor, au trecut val-vîrtej pe lingă tabăra căruțașilor și s-au topit din nou în ceață. GALAN, Z. R. 73.
      surse: DLRLC
    • Careta domnească și caleștile suitei trebuiau să schimbe caii. CARAGIALE, S. U. 27.
      surse: DLRLC
    • O caleașcă trecu în fuga cailor pe ulița mare. NEGRUZZI, S. I 16.
      surse: DLRLC

etimologie: