24 de definiții pentru drâng drânga drângă dreangă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

drâng1 sn [At: JIPESCU, O. 90 / V: ~ă, dreángă / Pl: ~uri / E: nct] (Reg) Drâmbă1 (1).

DRÂNG1, drânguri, s. n. (Reg.) Drâmbă. – Et. nec.

DRÂNG2 interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită sunetul drâmbei sau (ir.) al viorii. [Var.: drấnga interj.] – Din drâng.

DRÂNG, drânguri, s. n. (Reg.) Drâmbă. – Et. nec.

drâng n. 1. mic instrument de fier ce se ține între dinți și se pune în vibrațiune cu degetul; 2. unealtă arcuită a plăpomarului de bătut lâna. [Onomatopee ce imită sunetul bătăilor unei tobe: drânga-drânga!].

DRẤNGA interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită sunetul drâmbei sau (ir.) al viorii. – Din drâng.[1]

  1. Var. drâng (vezi DEX’09). — LauraGellner

DRÎNG, drînguri, s. n. (Regional) Drîmbă. Vasile a scos un drîng de la brîu și, izbind cîrligul liber al cataramei, a început să zbîrnîie un fel de cîntec. CAMIL PETRESCU, O. I 155.

1) drîng n., pl. urĭ (var. din drîmbă 1. V. zdrăngănesc). Munt. vest. Drîmbă 1. – Și drînd (Olt.).

2) drîng interj. V. zdrang.

zdrang și drang, interj. care arată sunetu uneĭ săbiĭ care se izbește cînd mergĭ, al uneĭ ușĭ care s’a deschide de-odată și-ĭ sună încuĭetoarea ș. a.: zdrang! și ușa se deschise. – Și (z)drîng. V. zang, tranc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

drâng1 (reg.) s. n., pl. drấnguri

drâng s. n., pl. drânguri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DRÎNG s. (MUZ.) drîmbă. (A cînta din ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

drîng interj. – Exprimă zgomotul produs de lovirea unei foi de metal. – Var. drînga, dranga, sdrîng(a). Mr. sdring. Creație expresivă. Se întîlnește cu drîng, s. n. (băț încovoiat pentru bătut lîna), din sl. drogu „bîtă”, astfel încît este greu de stabilit dacă drîng, s. n. (drîmbă) provine dintr-unul din aceste două cuvinte. Pentru posibila legătură semantică între „bîtă” și „drîmbă”, cf. lat. tignum „bîtă”, cava tigna „trăsură”; fr. guimbarde „trăsură” și „drîmbă”; sl. drǫgŭrus. drogá „targă” › droagă, s. f. (Mold., căruță), droangă, s. f. (Mold., clopoțel). Totuși, Cihac, II, 101 și Candrea derivă acest cuvînt de la sb. drnda „oblînc”, iar Conev 67 din bg. drănkam „a bate clopotele”; după Scriban ar fi doar var. de la drîmbă. Der. (s)drăngăni (var. drîngăi, mr. sdîngînescu), vb. (a răsuna, a zornăi; înv., a bate din palme; a cînta prost la un instrument muzical; a cînta la drîmbă); (s)drăngăneală (var. (s)drăngănitură), s. f. (dăngănit); sdrăngănel, s. m. (clopoțel); (s)drăngălău, s. f. (crai, curtezan), cf. drăgălău. Cf. drîmbă.

Intrare: drâng
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • drâng
  • drângul
  • drângu‑
plural
  • drânguri
  • drângurile
genitiv-dativ singular
  • drâng
  • drângului
plural
  • drânguri
  • drângurilor
vocativ singular
plural
drânga
invariabil (I1)
  • drânga
drângă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
dreangă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)